Andrei Bădin: Raluca Åžtirbăţ, sunteÅ£i fondatoarea Societăţii InternaÅ£ionale George Enescu de la Viena. Tocmai aÅ£i înregistrat un al doilea CD din integrala creaÅ£iei pentru pian enesciene pentru compania austriacă Gramola. Vă pregătiÅ£i doctoratul cu tema George Enescu ÅŸi aÅŸa aÅ£i descoperit că la Mihăileni casa lui George Enescu a ajuns un depozit de cartofi ÅŸi este în prag să fie demolată…
Raluca Åžtirbăţ: Casa lui George Enescu din Mihăileni mi-a ieÅŸit în cale, aÅŸa cum era firesc să mi se întâmple, mergând pe urmele Maestrului, refăcând acelaÅŸi drum pe care – aveam să aflu ceva mai târziu – Enescu însuÅŸi l-a parcurs cu smerenie în vara lui 1946, înainte de a părăsi pentru totdeauna România.
CONACUL LUI ENESCU DE LA CRACALIA A ARS ÎN CONDIÅ¢II MISTERIOASE
De unde aţi plecat?
Am pornit de la Liveni (casa naÅŸterii, unde ÅŸi-a petrecut primii 3-4 ani ai copilăriei, părinÅ£ii mutându-se în 1885 în casa mai spaÅ£ioasă de la Cracalia), trecând prin Cracalia (unde conacul – ars în condiÅ£ii misterioase – nu mai există), apoi pe la casa tatălui din Dorohoi ÅŸi ajungând, într-un ceas trist, la casa mamei ÅŸi bunicilor după mamă, Ioan Cosmovici ÅŸi Zenovia, din Mihăileni.
Mare mi-a fost durerea să văd zidurile atât de dragi lui Jorjac – înconjurate odată de livada unde alerga după fluturi ÅŸi curcubee – stând gata să se darâme, asemenea unui muribund uitat ÅŸi părăsit, căruia nime nu-i mai ajută. Casa a ajuns un depozit de cartofi, iar cel care ar trebui să o îngrijească în momentul de faţă am fost informată că doreÅŸte să o demoleze...
AUTORITÄ‚Å¢ILE ROMÂNE TAC
Şi aţi revenit la Viena, unde locuiţi, şi aţi făcut un apel public pentru salvarea casei de la Mihăileni. Care au fost reacţiile?
Demersul de salvare a casei nu ar fi avut ÅŸanse să fie demarat fără sprijinul imediat al jurnalistului Victor Eskenasy (n.red: cunoscut în perioda comunistă pe undele Europei cu numele Victor MoroÅŸan), care a semnalat situaÅ£ia atât în săptămânalul ieÅŸean Suplimentul de Cultură, cât ÅŸi la postul Radio Europa Liberă. Apoi, criticul ÅŸi muzicologul Norman Lebrecht din Marea Britanie ne-a oferit spaÅ£iu editorial pe blogul său ataÅŸat celei mai citite publicaÅ£ii culturale internaÅ£ionale online: ArtsJournal.com. În România, doar televiziunea B1 TV, prin dvs, ÅŸi un post TV din Cluj, iar mai târziu Radio România Muzical ÅŸi Åžtefan Costache, au răspuns apelului. S-au raliat muzicieni ÅŸi oameni de cultură de mare calitate, care ne-au contactat, exprimându-ÅŸi dorinÅ£a ÅŸi disponibilitatea de ne sprijini sub orice formă ar fi nevoie.
Reacţiile autorităţilor de la Bucureşti care au fost?
Din păcate, au lipsit cu desăvărşire reacţiile publice la nivelul oficialităţilor culturale ori instituţiilor menite să aibă grijă de soarta clădirilor de patrimoniu.
REACÅ¢II INTERNAÅ¢IONALE EXCEPÅ¢IONALE
Dar există o solidaritate importantă pe plan internaÅ£ional…
Da, ÅŸi voi numi aici doar câÅ£iva dintre cei care s-au alăturat prompt apelului nostru, cerându-mi iertare celorlalÅ£i pe care, din raÅ£iuni de spaÅ£iu, nu voi putea să-i amintesc: legendarul violonist Ivry Gitlis (la rându-i un fost elev al lui Enescu), dirijorul eston Paavo Järvi (conduce Orchestre de Paris ÅŸi HRO), ziaristul ÅŸi editorul britanic Martin Anderson (Toccata Press, Londra), violoniÅŸtii Eugen Sârbu (Londra), Sherban Lupu (Societatea Enescu SUA) ÅŸi Remus AzoiÅ£ei (Societatea Enescu Londra), dirijorul ÅŸi muzicologul german Cristoph Schlüren, pianiÅŸtii Christopher Falzone (SUA) ÅŸi Nico de Villiers (Leeds), dirijorul ÅŸi muzicologul Robert Fitzpatrick (fost decan al Curtis Institute of Music din Philadelphia), Ilona ÅŸi Jessica Scott (fiica, respectiv nepoata celebrei pianiste Sofia Cosma), redactorii Åžtefan Costache, Veronica Zbarcea ÅŸi Ioan Dobrinescu, violoncelista Eleonora Haidu (Germania), mezzosoprana Cristina Iordache (BucureÅŸti), dirijorul Dorin FrandeÅŸ (Arad), alte mii de persoane din toată lumea care s-au exprimat public, au preluat ÅŸi dat mai departe postările noastre pe internet, sprijinind astfel campania internaÅ£ională "Save Enescu’s House in Mihăileni, Romania", ce are la ora actuală efectul "bulgărelui de zăpadă".
ARTIÅžTII DIN ROMÂNIA TAC
ArtiÅŸtii din România cum au reacÅ£ionat?
Am aÅŸteptat – ar fi fost "normal" (?!) – o solidaritate ÅŸi un cu totul alt fel de reacÅ£ie din partea majorităţii covârÅŸitoare a artiÅŸtilor români din Å£ară ÅŸi diaspora (ÅŸi mă gândesc aici în primul rând la cei tineri) care, din păcate, nu s-au "amestecat" în cauza salvării casei, eschivându-se de la orice atitudine publică; au preferat o poziÅ£ie nepăsătoare – de neînÅ£eles pentru mine – ÅŸi de păguboasă expectativă.
Care e situaţia acum?
Conform unei depeÅŸe a agenÅ£iei Agerpres din 13 februarie 2013, Casa George Enescu din Mihăileni ar fi fost propusă – conform declaraÅ£iei domnului DănuÅ£ HuÅ£u, director al DirecÅ£iei pentru Cultură ÅŸi Patrimoniu a judeÅ£ului BotoÅŸani – pentru a fi inclusă pe Lista clădirilor de Patrimoniu româneÅŸti. Subliniez aici că pe site-ul DirecÅ£iei judeÅ£ene pentru Cultură ÅŸi Patrimoniu BotoÅŸani nu există nici o declaraÅ£ie sau orice alt fel de informaÅ£ie referitoare la acest subiect, nici la rubrica "Noutăţi", nici la "Evenimente" sau în altă parte.
TÄ‚CEREA VINOVATÄ‚ DE LA MINISTERUL CULTURII
Ministerul Culturii a avut vreo reacţie?
Nu doresc nicicum să mă erijez în procuror într-o cauză nobilă care trebuie eliberată de orice fel de miză politică, dar dacă într-adevăr există o procedură de urgenţă, aÅŸa cum ni s-a spus, e de aÅŸteptat ca Dosarul Casei Enescu să fie supus urgent membrilor Comisiei Patrimoniului, la următoarea ÅŸedinţă. Dar pe această temă nu există nici o informaÅ£ie – asta apropos de aspectul transparenÅ£ei...
Pe de altă parte, e comic şi trist să vezi că pe un site al administraţiei locale, intitulat Ghidul Primăriilor din judeţul Botoşani, la comuna Mihăileni figurează ca "obiectiv turistic: Casa memorială George Enescu"...
Păi, cum poate fi un obiectiv turistic de vreme ce este acum un depozit de cartofi?
Mă gândesc că turiÅŸtilor români ÅŸi străini aflaÅ£i în căutarea inefabilului enescian li se vor arăta ÅŸi, eventual, li se va oferi să guste din cartofii care sunt actualmente depozitaÅ£i între zidurile ce adăposteau un pian mare de concert (la care micul Jorjac a învăţat să cânte), manuscrise enesciene, alte lucruri de mare valoare ce au aparÅ£inut familiilor Enescu ÅŸi Cosmovici, precum ÅŸi placa memorială din marmoră albă care a dispărut în iarna lui 1989-90.
ISTORIA CASEI LUI GEORGE ENESCU DE LA MIHĂILENI (Raluca Ştirbăţ)
DeÅŸi născut, după cum se ÅŸtie, la Liveni, micul Jorjac a petrecut la Mihăileni ceasuri multe ÅŸi fericite ale copilăriei, tinereÅ£ii ÅŸi maturităţii sale. O atestă documentele biografice ÅŸi bogata corespondenţă (Enescu scria aproape zilnic) cu mama sa ÅŸi mătuÅŸa preferată Tinca, sora tatălui său, Costache Enescu, care a rămas alături de mama compozitorului, îngrijind-o. Bădia Jorj bătea an de an drumuri lungi ÅŸi obositoare ca să ajungă în – pe atunci – cochetul târguÅŸor de pe malul MolniÅ£ei, unde dulcea mamă îl aÅŸtepta cu inima strânsă. Aici s-a născut în 1839 Maria Cosmovici, mama compozitorului, fiica preotului Ioan Cosmovici ÅŸi a Zenoviei (născută Vogoride) ÅŸi strănepoata lui Costache Nestor Cozma, faimosul episcop de RădăuÅ£i.
După instalarea lui Jorjac la Viena, după boala ÅŸi operaÅ£ia salvatoare făcută în capitala Imperiului, după despărÅ£irea de soÅ£ul său ÅŸi încercarea dramatică de a se retrage la mănăstirea Văratec, Maria Enescu se întorcea la casa părintească, unde s-a ÅŸi stins în martie 1909. Aflat la Paris ÅŸi anunÅ£at telegrafic, Enescu nu a putut ajunge la timp pentru a o însoÅ£i pe ultimul drum. A revenit însă an de an, până la plecarea lui din Å£ară în 1946, pentru a face slujbe de pomenire mamei ÅŸi bunicilor săi, înmormântaÅ£i împreună în cimitirul vechii biserici a satului. Aici, la Mihăileni, Enescu a definitivat, printre altele, la căpătâiul mamei sale atunci suferindă, Simfonia concertantă pentru violoncel ÅŸi orchestră op. 8 (în noiembrie 1901).
Este foarte important de subliniat faptul că după moartea mamei sale – aÅŸa cum era ÅŸi firesc – George Enescu devine "POSESORUL CASEI BÄ‚TRÂNEÅžTI DIN STRADA MIHAIL STURZA (subl. mea) ÅŸi vine aici în fiecare an [...]", după cum se precizează în Moldova Literară, publicaÅ£ie dictată de Societatea Culturală "Tinerimea" din Mihăileni, Nr. 7-8 din iulie-august 1932. Să nu uităm că în vara lui 1946, înainte de despărÅ£irea definitivă de Å£ară, Enescu îÅŸi ia rămas bun de la locurile dragi ÅŸi sfinte: Liveni, Cracalia, Dorohoi, Tescani... Ultimul popas este la Mihăileni. Prietenul său, avocatul Romeo Drăghici, îÅŸi aminteÅŸte: "[...]Apoi, cu tot cortegiul, ne-am dus la Mihăileni, la mormântul mamei sale. Aici, a căzut cu capul în ţărână, unde a rămas aÅŸa o jumătate de oră încheiată, meditând. SimÅ£ea nevoia să respire aerul de acolo, înainte de despărÅ£ire. La plecare din Mihăileni ne-a spus: ’De aici plec odihnit, din seva pământului meu ÅŸi numai asta-mi dă curaj să mă pot dezlipi de Å£ară pentru un timp mai lung’".
Nu ÅŸtia – sau nu vroia să creadă – că va fi pentru totdeauna...
Peste câteva zile, pe puntea vasului "Ardealul", cu care a părăsit la 10 septembrie 1946 ţărmul românesc către America, George Enescu avea să încropească aceste versuri:
"O, Moldovă, draga mea!
Cine pleacă şi te lasă,
E pătruns de jale grea!"
Mă întreb acum, de-ar vedea ce vedem noi, oare ce (ne-)ar mai spune...?
(Citatele sunt extrase din volumul George Enescu în lumea muzicii ÅŸi în familie de Alexandru Cosmovici, Editura Muzicală, BucureÅŸti 1990, pp. 179-181.)
(Andrei Bădin, pe evz.ro)
