Sfântul Iov a fost din pământul Huş, din hotarele Idumeei şi Arabiei, fiu din fiii lui Esau, fiind al cincilea neam de la Avraam. Era om fără prihană, drept şi credincios, împlinind în toate zilele voia Domnului. Avea mulți copii, şapte fii şi trei fiice, dar şi multe slugi şi dobitoace.
El era şi preotul casei sale şi aducea jertfe în fiecare zi, cerând mila lui Dumnezeu şi iertarea păcatelor. Era cel mai de seamă în poporul său, numele lui fiind cunoscut de toţi şi se bucura în pace de bunăstarea şi fericirea sa. Diavolul, care cunoştea dreptatea lui Iov, a cerut voie lui Dumnezeu ca Iov să fie pus la încercare. Şi îngăduind Dumnezeu aceasta, diavolul i-a luat lui toată averea sa şi pe toţi copiii lui.
Însă Iov pe toate le-a primit, fără a-L huli pe Dumnezeu. „Gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat. Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1, 21-22). Atunci diavolul mai tare l-a încercat, chinuindu-l cu lepră şi cu răni îngrozitoare, însă nici acum Iov nu a hulit numele Domnului, împotrivindu-se femeii lui care-l îndemna să se lepede de Domnul: „«Vorbeşti cum ar vorbi femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?» Şi în toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele sale” (Iov 2, 10).
Pentru aceasta, Dumnezeu i-a întors Sfântului şi Dreptului Iov îndoit toate câte i se luaseră. Iar el a trăit după aceea încă 140 de ani, văzând pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam şi s-a sfârşit la adânci bătrâneţi.
(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)