Pomenirea vieţii şi pătimirii Sfântului Maxim Mărturisitorul s-a făcut în Biserica Ortodoxă la 21 ianuarie. Astăzi prăznuim aducerea la Constantinopol a sfintelor lui moaşte.

Sfântul Maxim a fost exilat de împăratul Constans al 2-lea (641-668), în anul 662, în ţara lazilor, pe coasta de răsărit a Mării Negre, pentru credinţa sa dreaptă. Acolo, în urma chinurilor suferite, Sfântul Maxim s-a mutat la Domnul, pe când avea 82 de ani, fiind înmormântat într-o mănăstire.

Mai târziu, când ereticii au fost biruiţi şi pacea domnea iarăşi în Biserica lui Hristos, moaştele sfântului au fost duse cu mare cinste de la mănăstirea unde fusese înmormântat la Constantinopol. Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol şi a primit învăţătură temeinică de la cei mai vestiţi dascăli ai vremii. Către anul 610, împăratul Heraclie l-a făcut mare sfetnic al său, dar din cauza ereziei monotelite, pe care însuşi împăratul o îmbrăţişase, Sfântul Maxim a plecat la mănăstirea din Hrisopole, s-a făcut călugăr şi-i învăţa pe toţi dreapta credinţă ortodoxă.

Rătăcirea monoteliţilor spunea că în Hristos este o singură lucrare şi o singură voinţă, dar Sfântul Maxim învăţa că după întrupare, Hristos are două firi (dumnezeiască şi omenească), două voinţe şi două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui. În 638, Heraclie a dat hotărârea Ectesis, prin care se afirma că, în Hristos, cele două firi sau naturi (divină şi umană) sunt unite într-o singură voinţă. În 648, Constans a dat hotărârea numită Typos şi astfel s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Sfântul Maxim a mărturisit cu mult curaj credinţa cea dreaptă şi pentru aceasta a fost exilat, apoi i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă. S-a mutat în pace la Domnul în 662.

(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)