Sfântul Leontie era din Elada şi pentru că era mare la trup şi foarte puternic s-a făcut ostaş. Fiind el om cuminte şi cu înţeleaptă socotire, a fost răsplătit cu diferite însemne de dregător. Pe când se afla în oraşul Tripoli, din Africa, îi primea pe cei săraci cu dragoste şi îi ospăta cu mese îmbelşugate, apoi înălţa rugăciuni smerite către Dumnezeu, căruia Îi mulţumea ziua şi noaptea.
Auzind despre acestea Adrian, stăpânitorul Feniciei, l-a trimis la el pe Ipatie tribunul, cu doi ostaşi, dintre care unul se numea Teodul. Pe drum însă, Ipatie a fost cuprins de friguri şi a auzit un glas ce venea de sus şi arătându-se lui un înger îi spunea că dacă vrea să se vindece să-l cheme în ajutor pe Dumnezeul lui Leontie. Iar glasul acela l-a auzit şi Teodul. Deci, ajungând la Tripoli, au fost primiţi de însuşi Leontie, fără ca ei să ştie cine este cel care i-a primit. Atunci când le-a spus că el este Leontie, robul lui Hristos, Ipatie şi Teodul au căzut în genunchi înaintea lui, cerând de la el har, ca să fie şi ei robii lui Hristos. Deci, rugându-se sfântul pentru ei, a venit un nor de apă din cer, care i-a botezat şi i-a luminat, iar Leontie i-a îmbrăcat în haine albe.
Despre toate acestea păgânii i-au spus lui Adrian, iar acela, venind la Tripoli, i-a întemniţat pe cei trei. Iar a doua zi, scoţându-i din temniţă, îi îndemna să se lepede de Hristos, însă nu a reuşit să îi întoarcă de la credinţa lor. Sfinţii Ipatie şi Teodul au fost bătuţi cumplit şi după multe chinuri îndurate li s-au tăiat capetele. Sfântul Leontie a fost bătut cu toiege, a fost strujit pe tot corpul, apoi a fost legat de patru stâlpi şi bătut până ce şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.