Calendar Ortodox: Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix (Harţi)

Sfinţii Manuil, Savel şi Ismail (†362) erau trei fraţi din Persia. Tatăl lor era păgân, iar mama lor era creştină. Ea i-a crescut pe fiii ei în frica lui Dumnezeu, botezându-i în numele Preasfintei Treimi, scrie ziarullumina.ro.

La vremea rânduită, cei trei au fost luaţi la oaste şi trimişi de Alamundar, împăratul Persiei, la Iulian Apostatul (361-363), pentru pace, în zilele când împăratul roman făcea mare praznic la Calcedon, în cinstea idolilor. Când Iulian s-a închinat la idoli, Manuil, Savel şi Ismail s-au dat deoparte şi pentru aceasta au fost întemniţaţi. Refuzând ei să se lepede de Hristos-Domnul au fost cumplit chinuiţi, apoi li s-au tăiat capetele.

 

Atunci, deodată s-a făcut cutremur mare şi s-a despicat pământul spre a primi în sine cinstitele trupuri ale sfinţilor mucenici. După două zile în care creştinii au înălţat smerite şi fierbinţi rugăciuni către Dumnezeu, pământul a dat înapoi trupurile Sfinţilor Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix, care răspândeau o dulce mireasmă.

Mulţi păgâni care fuseseră de faţă la aceas­tă minune au crezut în Domnul Hristos şi s-au botezat în numele Preasfintei Treimi. Trupurilor Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix au fost înmormântate de creştini cu multă cinste şi evlavie. Când a aflat de uciderea trimişilor săi, împăratul persan s-a mâniat, l-a biruit atunci pe Iulian Apostatul în lupta de la Maranga, de pe fluviul Tigru, iar în urma rănilor suferite, împăratul roman păgân a murit câteva zile mai târziu în anul 363.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...