Sfântul Proroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, din Galaad, dincolo de Iordan.

A trăit cu peste 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, pe vremea regelui Ahab, care îşi luase de soţie o feniciană, Izabela din Sidon, închinătoare la Baal, unul din zeii principali ai fenicienilor. Ahab a părăsit credinţa iudeilor şi a devenit şi el închinător la idoli, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe.

Atunci, ridicându-se Sfântul Ilie, a venit la curtea regelui şi îl mustra pe acesta pentru rătăcirea lui, prevestindu-i că se va abate asupra ţării o foamete mare.

Pentru rătăcirea poporului şi a regelui, Sfântul Ilie, având multă râvnă, s-a rugat ca Dumnezeu să nu mai dea ploaie pe pământ.

„Viu este Domnul: nu va fi ploaie pe pământ decât prin gura mea”, a zis Sfântul Ilie, şi aşa, cerul s-a închis trei ani şi şase luni. După această perioadă, Sfântul Ilie s-a reîntors la Ahab şi cu jertfa adusă pe muntele Carmel, jertfă asupra căreia Dumnezeu a trimis foc din cer, Prorocul a dovedit că străvechea credinţă pe care el o apăra era credinţa cea adevărată. Poporul, văzând minunea pogorârii focului din cer, prinzând pe slujitorii lui Baal, i-a ucis.

Prorocul Ilie a mai făcut şi alte minuni: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a despărţit apa Iordanului şi a vorbit cu Dumnezeu pe Horeb.

Prin vrerea Domnului a fost ridicat cu trupul la cer, netrecând prin moarte. Sfântul Ilie va reveni pe pământ la sfârşitul veacurilor, îl va mustra pe Antihrist şi va fi omorât de către el, după care va fi înviat de Mântuitorul Iisus Hristos. Viaţa şi minunile Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul sunt menţionate în Sfânta Scriptură, în Vechiul Testament, în cartea 3 Regi, capitolele 17, 18 şi 19.