La începutul secolului al 4-lea, în provinciile de la miazăzi de Dunăre, unde erau numeroşi creştini, a început cea mai grea prigoană cunoscută până atunci în Imperiul Roman. În acea vreme, Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu era episcop în cetatea Sirmium (azi Mitroviţa), din provincia romană Panonia Inferioară. El era căsătorit şi avea copii, căci acest fapt era îngăduit episcopilor în primele veacuri ale creştinătăţii.
Pentru râvna cu care-L propovăduia pe Mântuitorul Iisus Hristos, Episcopul Irineu a fost prins şi întemniţat de păgâni. Fiind dus în faţa lui Prob, guvernatorul provinciei, acesta i-a poruncit să jertfească idolilor, însă el a rămas tare în credinţa sa, motiv pentru care a fost supus la grele chinuri. Şi pe când îl chinuiau, Prob i-a vorbit din nou Sfântului Irineu, îndemnându-l să se lepede de Hristos, dar el a răspuns că suferinţele sale nu sunt decât o dreaptă mărturisire a credinţei sale în Dumnezeu, Căruia I-a slujit întotdeauna.
Văzând soţia şi copiii săi cât era de schingiuit, îl rugau să se supună poruncii dregătorului. Sfântul Irineu a rămas neînduplecat şi, în cele din urmă, guvernatorul a poruncit să i se taie capul cu sabia, iar trupul său să fie aruncat în râul Sava. Şi aşa, Episcopul Irineu a primit cununa muceniciei din mâinile Mântuitorului Iisus Hristos.