Conferința „Din istoria Botoșanilor. Oameni și instituții” - PROGRAMUL

Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” – Academia Română, Filiala Iași, în colaborare cu Muzeul Județean Botoșani, organizează miercuri, 3 iunie 2026, cu începere de la ora 10.30, conferința „Din istoria Botoșanilor. Oameni și instituții”.

Evenimentul academic va avea loc la sediul temporar al Muzeului Județean Botoșani (Piața Revoluției, nr. 7, etaj 2, clădirea CEC, intrarea pe ușa laterală).

Prelegerile vor fi împărțite în trei secțiuni tematice, dedicate biografiei intelectuale a lui Nicolae Iorga și patrimoniului memorial al acestuia, destinului istoric remarcabil al unor personaje de însemnătate locală, respectiv diferitelor aspecte științifice legate de evoluția Botoșaniului, variind de la cele din registrul medical la cele de ordin demografic.





 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...