Sfântul Iustin era din Flavia, Neapolis, vechiul Sichem din Samaria. Era păgân de neam și a trăit pe vremea împăratului Marc‑Aureliu (161‑180).
De tânăr a simțit chemare pentru filosofie, dorind a cunoaște adevărul asupra vieții și asupra lui Dumnezeu. Această dorință avea să‑l ducă până la Hristos. În căutarea sa, Sfântul Iustin s‑a făcut pe rând ucenicul unui dascăl stoic, mai apoi al unuia aristotelic, pe urmă al unuia pitagoreic, pe care îl părăsi repede pentru unul platonician. Spera ca de la aceştia să afle pe Dumnezeu‑Adevărul.
Odată, plimbându‑se pe malul mării, un bătrân l‑a îndemnat să-i citească pe Prorocii Vechiului Testament și să se roage, ca să i se deschidă porțile vieții. Astfel, Sfântul Iustin s‑a încredințat că numai filosofia creștină este singura filosofie de folos și a devenit creștin. Ca urmare, după ce a primit botezul în numele Preasfintei Treimi nu a lepădat niciodată mantaua de filosof. A întemeiat la Roma o școală de ucenici, făcându‑se apostol al noii filosofii.
A călătorit până la Efes, în Asia, în slujba aceluiaşi apostolat, acolo având dispute cu un iudeu pe care‑l chema Trifon. Sfântul Iustin s‑a întors apoi la Roma de unde a trimis împăratului Marc Aureliu prima sa Apologie sau scrisoare de apărare a creştinilor. Scrierile sale au fost numeroase însă multe dintre acestea s‑au pierdut.
Nu ne‑au rămas de la el decât cele două Apologii în care dovedea împăratului nevinovăţia creştinilor, precum şi scrierea Dialogul cu iudeul Trifon în care se adevereşte că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia Cel mult aşteptat. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful a arătat că filosofii păgâni au cunoscut și ei pe Dumnezeul Cel adevărat, pe de o parte, prin scriptura lui Moise, pe de altă parte, prin lucrarea în lume a Logosului. A fost prins pârât fiind de un filosof și dus în fața lui Rusticus să fie judecat pentru credința sa. Mărturisind pe Hristos, a fost biciuit după care i s‑a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei împreună cu alți șase ucenici.