Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfinţii Mucenici Ermie, Eusebiu şi Haralambie (Dezlegare la peşte)

Sfântul Mucenic Ermie era un ostaş creştin, mare la stat şi cărunt de bătrâneţe, care a trăit în Comane în zilele împăratului Antonin Piul (138-161).

Pentru că era un bun creştin, mărturisindu-L cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos, a fost prins de păgâni şi dus înaintea dregătorului Sebastian pentru a fi judecat. Din ordinul dregătorului, mai întâi i-au zdrobit faţa, i-au despuiat obrajii şi i-au dezrădăcinat dinţii, apoi l-au aruncat într-un cuptor încins în foc, dar Sfântul Ermie a ieşit de acolo nevătămat. Văzând acestea, păgânii, în loc să creadă şi ei în Hristos Domnul pentru minunile ce se petrecuseră cu Ermie, i-au dat să bea otravă. Şi cu toate că a băut otrava, fericitul nu a păţit nimic rău.

 

Totuşi, în cele din urmă, după toate aceste lucruri minunate, mulţi păgâni au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, tuturor acelora li s-au tăiat capetele. Iar sfântului, după ce i-au scos ochii, l-au spânzurat trei zile cu capul în jos. Apoi, văzând că nu moare, i-au tăiat capul, şi aşa Sfântul Ermie şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului. Astăzi se face și pomenirea vrăjitorului care i-a dat otravă Sfântului Ermie şi care crezând în Mântuitorul Iisus Hristos, a fost ucis de păgâni, fiind înjunghiat cu sabia.

Tot în această zi, se face pomenirea Sfinţilor cinci Mucenici din Ascalon, care au trecut la Domnul fiind târâţi pe pământ. De asemenea, Biserica noastră îi pomeneşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Eusebiu şi Haralambie, care de foc s-au săvârşit.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare generale. Ce spune ministrul despre șefii ISJ-urilor!

astăzi, 10:43

Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat la TVR Info, duminică, că în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a m...

Revoluție la FC Botoșani după eșecul cu Universitatea Craiova! Iftime anunță: ”Mă tentează!”

astăzi, 08:17

Valeriu Iftime este gata să facă o adevărată revoluție la FC Botoșani. După eșecul suferit de moldoveni în fața Universității Craiova, finanțatorul lui FC Botoșani a dezvăluit c...

Flăcări, în miez de noapte, la Albești! Locuință salvată de pompierii botoșăneni!

astăzi, 07:37

Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Albești. Acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au depla...