Sfântul Ignatie (†107) a trăit pe vremea împăratului Traian (98-117) şi a fost ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul. A fost aşezat episcop în Antiohia Siriei, cetate unde ucenicii Domnului au fost numiţi pentru prima dată creştini. Tradiţia Bisericii spune că el ar fi fost copilul acela pe care Domnul Iisus Hristos l-a luat în braţe şi a zis ucenicilor Săi: „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu pe Mine Mă primeşte” (Matei 18, 3-5).
Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia (mergând la război împotriva parţilor), Sfântul Ignatie a fost prins şi pentru că a mărturisit cu mult curaj credinţa sa în Mântuitorul Iisus Hristos a fost chinuit îndelung. Arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis la Roma, legat şi păzit de 10 ostaşi. Pe drum, a întărit în dreapta credinţă Bisericile prin care trecea, şi îi ieşeau înainte creştini de pretutindeni, ca să îi arate dragostea şi preţuirea lor, precum se vede din cele şapte epistole ce ne-au rămas de la el. În Roma a fost aruncat în arenă şi a fost sfâşiat de lei, rămânând din trupul său numai oasele cele mari.
Pe acelea creştinii le-au luat şi le-au dus în Antiohia. Pentru marea lui dragoste pentru Hristos i s-a spus „Teoforul”, adică „Purtătorul de Dumnezeu”. Pe vremea lui Heraclie, împăratul Bizanţului, căzând Antiohia în mâinile arabilor, moaştele Sfântului Ignatie Teoforul au fost duse la Roma şi se află acolo, în Biserica Sfântului Clement.
Astăzi îl pomenim și pe Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. Născut în 1912 în satul Totoi, județul Alba, cu numele Dimitrie, a crescut într-o familie credincioasă și a arătat din copilărie o puternică înclinație spre cele sfinte. A urmat Academia Teologică din Sibiu, apoi a ales viața monahală, formându-se duhovnicește în Sfântul Munte Athos, alături de Arsenie Boca.
După studii la Atena, a fost hirotonit preot și numit stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde a devenit un important povățuitor spiritual în vremuri marcate de război și prigoană comunistă. S-a remarcat prin rugăciune neîncetată, blândețe, discreție și răbdare în suferință.
Chiar și după desființarea mănăstirii, a continuat să slujească cu smerenie, fără a se plânge de greutăți. După 1990 s-a retras la Sâmbăta, unde a trecut la Domnul la 20 decembrie 1990. Mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar în iulie 2024 a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu zi de prăznuire la 20 decembrie. Viața sa rămâne o chemare la rugăciune, pace, răbdare și încredere deplină în Dumnezeu.