Marcel Mănăstireanu (1 martie 1950 – 19 decembrie 2020)
Suferința nu l-a închis în carapacea victimizării, dimpotrivă. L-a deschis către oameni, arătându-ne tuturor că viața merită trăită și iubită până la ultima suflare.
S-a născut la Botoșani, pe 1 martie 1950, dar primii doi ai vieții i-a petrecut la Bicaz. La Botoșani a copilărit apoi pe maidanul orașului, unde astăzi se află Parcul Tineretului. Își amintea mereu de viața de târg, cu sărbători și oameni vrednici, cu căruțașii veniți de aproape sau de departe să vândă cai, "așa cai cum nu am mai văzut de atunci!".
Acolo, pe maidan, a frământat copilul Marcel primul boț de argilă. Pentru că puține străzi erau pietruite, când ploua, pământul negru se mătura și ieșea la suprafață argila. ”Aveam 5-6 ani. Așa am început. Apoi, mai târziu, a apărut și plastilina. Dar cum noi eram toți săraci..."
Argila din mahala nu i-a dat pace! Când s-a făcut mai măricel, a găsit undeva, la Casa Pionierilor, un profesor care știa să îi provoace, să îi scotocească mintea și talentul: Aurelian Donisă. Un excelent artist, fusese coleg cu Corneliu Baba, se pricepea de minune să dibuiască talentul, mai ales în copiii săraci ai mahalalelor. Pe cei mai talentați îi chema acasă la el, unde nu se vorbea decât despre artă. Despre Michelangelo, Picasso, Leonardo da Vinci… "…am apărut în Scânteia Tineretului, cu poza mea, cu Eminescul meu care, culmea pentru vârsta mea de atunci, chiar semăna! Scria dedesubt: Un viitor sculptor de talent – poate! – deocamdată elev care își face ucenicia la Casa Pionierului, la atelierul profesorului Aurelian Donisă".
Nu împlinise 20 de ani când începuse să publice în Clopotul. Redacția ziarului Clopotul era în Centrul Vechi. "Dacă nu am cumpărat vreo 20 de ziare când a apărut! În fiecare zi ieșeam cu câte un ziar în mână, alături de blocul de desen".
Toată ziua era la Galeriile de artă ale Muzeului Județean, o săliță micuță, într-o clădire veche.
Apoi a plecat în armată. La București, la pompieri. Avea 20 de ani. "Era de instrucție acolo, dar eu desenam mereu, până m-a văzut un maior. Îți dăm o cămăruță, mi-a spus. Făceam bani și acolo, pentru că vindeam lucrări". S-a dus vestea și, într-o zi, la poarta unității militare a parcat o mașină Volga. Soldatul Mănăstireanu era chemat la Grupul de Pompieri. "Era un departament ce se ocupa cu afișe care se duceau în toată țara, despre pericolele de incendiu. Trebuia să le facă cineva, apoi erau duse la Casa Scânteii. Au apărut aceste afișe după desenele mele, primeam bani, 700 de lei, aveam atelierul meu".
Întors acasă, la Botoșani, în preajma lui Alexandru Pleșca, avea parte de un alt festin artistic. Bătrânul Pleșca pleca deseori la București să aducă lucrări pentru expoziții. "Am ajuns cu el în atelierul lui Piliuță și la mulți artiști plastici. Te primeau cu o sfială și o modestie pe care eu atunci nu o înțelegeam. Ce Dumnezeu, ziceam, acesta este atât de mare, se știe de el, și totuși era atât de modest! Am învățat să rumeg tot ce aflu, pentru că nu e de ajuns să citești o carte… Nu îl scăpam din ochi pe bătrânul Pleșca, nu numai la București. Participam la toate expozițiile".
Primul bust al lui Eminescu l-a lucrat la începutul anilor 80 și avea să ajungă în Darabani, dezvelit în iunie 1983. Apoi într-o zi, în 1993, a decis că drumul lui înseamnă sculptura.
A lucrat și efigia lui Ciprian Porumbescu, basorelief în profil, amplasat pe fațada Societății Culturale “Mihai Eminescu” din Cernăuți. Nu uităm, mai aproape de noi, bustul Patriarhului Teoctist, dezvelit în 7 februarie 2009 în fața Bisericii "Nașterea Maicii Domnului" din satul Victoria din județul Botoșani. Nici Rotonda personalităților din Parcul Mihai Eminescu din Botoșani, cu cele 15 lucrări reprezentând scriitori, istorici, botaniști sau pictori, botoșăneni la origine, printre care Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga, Ștefan Luchian.
Marcel Mănăstireanu nu a urmat o facultate, dar a avut profesori care i-au predat cele mai prețioase cursuri. Plus boema târgului cu poeți, pictori, artiști.
Despre Marcel Mănăstireanu, astăzi, vorbesc lucrările sale. Și oamenii care l-au iubit și l-au prețuit. Prietenii și întreg noianul de amintiri…
Dumnezeu să îl odihnească în pace!