Articolele autorului Stiri Botosani
Măsuri luate de Primărie împotriva chiriașilor problematici. Două locuințe din Centrul Istoric au fost eliberate de urgență
În urma solicitărilor primite de la foștii chiriași evacuați din două dintre imobilele sociale aflate în Centrul Istoric, primarul Cosmin Andrei a inspectat mai multe zone semnalate c...
ANPC: Număr de WhatsApp pentru urgenţele consumatorilor
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, pune la dipoziţia consumatorilor, începând de luni, 7 februarie, un număr special de...
Tineri depistați conducând fără permis
Trei tineri din județul Botoșani au fost depistați, duminică, în timp ce conduceau pe drumurile publice, fără să dețină acest drept. Mai întâi, polițiștii din cadrul Po...
Societate comercială închisă temporar de jandarmi
Nerespectarea masurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu COVID-19, de către o societate comercială din municipiul Botoșani cu activități în domeniul jocurilor de noroc, a c...
Un șofer în stare de ebrietate a ajuns cu mașina în șanț
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, în timp ce se deplasau cu autospeciala de poliție pe Drumul Județean DJ 282, dinspre Săveni îns...
Razii de amploare pentru prevenirea accidentelor rutiere. Au fost reținute 15 permise și s-au aplicat peste 140 de amenzi
În acest weekend, polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală și a Polițiilor orășenești si municipale au organizat ample acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și sig...
Alimentarea cu apă va fi sistată pe câteva străzi din municipiul Botoșani
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei în municipiul Botoşani, în data de 08.02.2022 - în intervalul orar 10:00 – 16:00, pentru executar...
Meciul FC Botoșani - FC Dinamo București, sub supravegherea jandarmilor. Ce măsuri trebuie să respecte spectatorii
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun" din Bacău, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean din Botoșani, polițiști și pompieri vor asigura măsurile de or...
Patriarhul Teoctist, aniversat pe meleagurile natale
Pe meleagurile natale ale vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, ziua sa de naștere, 7 februarie, a devenit un prilej de pioasă amintire a celui care este cea mai importantă personalita...
Anunț ANAF: Dările la stat pot fi achitate cu cardul bancar
În Monitorul Oficial nr. 102 din 1 februarie 2022 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor (OMF) nr. 94/2022 privind obligațiile fiscale și bugetare care pot fi achitate prin intermediu...
Medic din cadrul „Mavromati” trimis în stare gravă la Iași, după ce a suferit un infarct
Un medic din cadrul Spitalului Județean Botoșani a fost trimis în stare gravă la o clinică din Iași. Este vorba despre medicul Mariana Vasilica, de 61 de ani, din cadrul Centrului de Primir...
Astăzi: FC Botoşani – Dinamo, ora 19:55! Meciul 100 pentru Marius Croitoru în Liga 1
Marius Croitoru va ajunge, în timpul duelului dintre FC Botoșani și Dinamo, la 100 d eprezențe ca principal pe prima scenă a fotbalului românesc. FC Botoșani și Dinamo se dueleaz...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.07 secunde