100 de copii au participat la „Tabăra creștină din Pridvorul Satului” din Dorohoi

În perioada 16-18 august s-a desfășurat Tabăra creștină din Pridvorul Satului organizată de Parohia Ortodoxă „Învierea Domnului” din Dorohoi, (Preot paroh Ciprian Munteanu) în colaborare cu Preot Marius Onofrei și A.T.O.R Iași (minunații noștri voluntari Cristina, Filip, Alin, Gabriela, Felix, Andreea, Ștefan, Adina, Elena, Alin, Maria și Antonie).

În cele trei zile la „școlii fericirii” (N.S) care a început în biserică cu acatistul Sf. Parascheva și s-a finalizat în poiană cu foc de tabără, copiii cu vârste între 5-18 ani, au crescut frumos împreună învățând ce însemnă prietenia, răbdarea, respectul regulilor de joc și colaborarea, lucru în echipă, managementul banilor, capsule de istorie și personalități locale, relaxare și deconectare fără telefoane, rugăciunea, gratitudinea și valorizarea clipelor trăite cu cei din jur, comunicarea asertivă și duhovnicească, liniștea și smerenia.

 

Jocurile sportive necompetitive, muzica Folk, scrierea de scrisori, acordarea primului ajutor, Mica Biblie pe înțelesul lor, meditația și rugăciunea, orele de creație: dans, pictură și desen, educația financiară și comunicare într-un mediu sigur despre bullying si mesaje toxice din media, precum și vizita la Arta Sticlei au condus la formarea de abilități și competențe diverse, dar dincolo de aceasta, la petrecerea unor clipe memorabile pe care le vor duce cu ei toată viața.

Tabăra s-a finalizat cu BigGames, Vânătoare de comori si Concurs de talente, foc de tabără și relaxare în natură, locul unde copiii au primit ca răsplată certificatul de participare si o cruciuliță la gât pentru a le reaminti mereu de neîncetata rugăciune, de credință și iubirea de Hristos!

Mulțumim tuturor credincioșilor care au oferit suflet și timp, resurse materiale, o masă caldă sau un souvenir, pentru a crea o experiența unică acestor copii minunați! (M.C.)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...

Cască obligatorie dacă mergi pe bicicletă sau trotinetă!

astăzi, 14:08

Casca de protecție este obligatorie în prezent pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă. Senatul a ...