Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori se desfășoară la Dorohoi și reunește elevi din 11 țări

Începând cu 28 august, municipiul Dorohoi este gazda Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori. Desfășurată la Liceul „Regina Maria”, competiția reunește concurenți din 11 țări balcanice.

Primăria Municipiului Dorohoi, Societatea Pentru Excelență și Performanță în Informatică, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și un număr mare de sponsori au creat premisele unei desfășurări excelente a competiției.

Cele 12 echipe participante au în componență câte 4 concurenți, un team leader și un deputy leader. Comisia științifică și tehnică este alcătuită din reputați profesori și specialiști în domeniu, foști olimpici internaționali. Deschiderea oficială va avea loc marți, 30 august 2022, începând cu ora 10, la Sala Teatrului din Dorohoi, iar decernarea medaliilor- vineri, 2 septembrie 2022, ora 18, la Cinema Melodia.

 

Cele 6 zile de la Dorohoi includ activitățile competiționale, dar oferă și posibilitatea  de a cunoaște specificul zonei: contactul cu tradițiile autentice (Ansamblurile Mugurelul și Mărgineanca), orizontul local, spațiul bucovinean. Primăria Dorohoi, Centrul de Promovare și Informare Turistică, profesorii și elevii voluntari de la Liceul „Regina Maria” își așteaptă cu nerăbdare oaspeții pentru a le demonstra că Dorohoiul este locul în care performanța este, cu adevărat, acasă, scrie DorohoiNews.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...

Cască obligatorie dacă mergi pe bicicletă sau trotinetă!

astăzi, 14:08

Casca de protecție este obligatorie în prezent pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă. Senatul a ...