Şcoala începe mai devreme anul acesta, ceea ce împinge părinţii la o adevărată expediţie prin magazine (analiză)

Şcoala începe mai devreme anul acesta, ceea ce împinge părinţii la o adevărată expediţie prin magazine (analiză)

Şcoala începe mai devreme anul acesta, pe 5 septembrie, ceea ce îi va împinge pe părinţi la o adevărată expediţie prin magazine pentru a achiziţiona rechizitele, se arată într-o analiză eToro.

Odată cu luna septembrie se apropie rapid şi începerea anului şcolar. Retailerii online şi cei tradiţionali se pregătesc pentru cumpărăturile legate de întoarcerea copiilor la şcoală. Dar ridicarea restricţiilor legate de Covid şi revenirea la cursurile cu prezenţă fizică, combinate cu inflaţia ridicată, schimbă comportamentul clienţilor.

Vara aceasta, în ciuda creşterii rapide a preţurilor care nu a fost însoţită şi de o creştere similară a salariilor, vânzările cu amănuntul au crescut comparativ cu anul trecut, deşi consumul dă semne de încetinire. Cele mai recente date arată că vânzările cu amănuntul ajustate pentru luna iunie au crescut cu 25,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, având şi o creştere de 10,1% în cazul articolelor nealimentare. Dar, în comparaţie cu luna mai 2022, vânzările acestora au scăzut cu 2,1%.

Apropierea începerii şcolii are însă potenţialul de a aduce o creştere suplimentară a vânzărilor pentru retailerii români. Un raport recent provenind din Franţa, unde şcoala începe la 1 septembrie, arată că, în ciuda faptului că volumul articolelor cumpărate pentru şcoală a scăzut cu 2%, cifra de afaceri a comercianţilor a crescut cu 5,7%.

În Europa, majoritatea părinţilor fac planuri pentru întoarcerea copiilor la şcoală. Conform unui nou sondaj, 52% dintre italieni, 54% dintre spanioli, 57% dintre britanici şi portughezi, 68% dintre turci, 75% dintre francezi şi 77% dintre părinţii germani spun că anul acesta copiii lor vor merge fizic la şcoală.

Şi datorită acestui fapt, 66% dintre consumatorii din Marea Britanie intenţionează să cumpere articole şcolare (creion, caiet, gumă de şters), 54% îmbrăcăminte şi accesorii, 42% produse electronice, 26% rechizite şi 14% produse sanitare. Observăm o situaţie similară în Franţa, cu un procent şi mai mare de părinţi (77%) care vor cumpăra rechizite şcolare, dar numai 49% care vor cumpăra îmbrăcăminte. Părinţii din Italia, Portugalia şi Spania preferă anul acesta rechizitele şcolare şi îmbrăcămintea în detrimentul tehnologiei.

În timp ce un procent similar de părinţi, aproximativ 40% în Franţa, Portugalia, Marea Britanie şi Turcia, sunt pregătiţi să cumpere electronice în acest an pentru copiii lor elevi, doar 21% dintre germani doresc să facă acest lucru, 39% dintre ei cumpărând în schimb mobilier de birou şi produse sanitare. Laptopurile revin şi ele la modă, 62% dintre portughezi, 50% dintre spanioli, 47% dintre britanici, 43% dintre francezi, 34% dintre italieni şi 32% dintre germani intenţionează să cumpere unul.

Între 40% şi 52% dintre cumpărătorii europeni vor prefera să-şi cumpere rechizitele şcolare din magazinele fizice, în acest an. Cel mai mare număr de cumpărători online este în Turcia – 60%, iar cel mai mic în Spania – 48%. Acest lucru arată că, în ciuda revenirii la normalitate, cumpărăturile pe internet rămân la modă.

În timp ce inflaţia afectează comportamentul consumatorilor, un sondaj Deloitte realizat în SUA arată că părinţii consideră rechizitele şcolare ca fiind un articol esenţial, în ciuda inflaţiei şi a deteriorării sentimentului privind viitorul economic. Potrivit sondajului, în SUA, se estimează că anul acesta va aduce o creştere de vânzări cu 18% la îmbrăcăminte şi cu 7% la rechizitele şcolare, dar şi o scădere de 8% a achiziţiilor de tehnologie pentru şcoală.

Anul acesta, părinţii vor trebui să plătească mai mult pentru rechizitele copiilor lor. Inflaţia a crescut preţurile articolelor de papetărie, mobilier şi lenjerie de pat cu peste 21%, preţurile rechizitelor şcolare cu aproape 10%, dar preţurile cărţilor au crescut cu doar 4,5% faţă de 2019. Pentru a achiziţiona ceea ce au nevoie pentru anul şcolar care urmează şi pentru a-şi permite produsele care au devenit mai scumpe, părinţii iau toate măsurile pe care le pot lua, inclusiv reducerea cheltuielilor neesenţiale, achiziţiile făcute doar de la reduceri şi cumpărarea de articole aparţinând brand-urilor magazinelor sau fără brand.

Potrivit Federaţiei Naţionale de Comerţ cu amănuntul din Statele Unite, se aşteaptă ca totalul cheltuielilor pentru întoarcerea la şcoală să egaleze nivelul record din 2021, de 37 de miliarde de dolari. Familiile având copii de la şcoala primară până la liceu intenţionează să cheltuiască în medie 864 de dolari pe articole şcolare, cu aproximativ 15 dolari mai mult decât anul trecut.

Cheltuielile pentru întoarcerea la şcoală au crescut dramatic de la debutul pandemiei, pe măsură ce familiile s-au adaptat la şcoala online şi cea hibridă. Comparativ cu 2019, în acest an, se aşteaptă ca cei care fac cumpărături pentru întoarcerea la şcoală să cheltuiască în medie cu 168 de dolari mai mult.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu violent pornit de la scânteia unui flex! (Foto, Video)

astăzi, 21:23
192

Un incendiu violent s-a produs, vineri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Plopenii Mici.Proprietarul tăia, cu ajutorul unui flex, o bucată de tablă, iar scânteile au ...

Plouă de Paşte în jumătate de ţară, e cald în cealaltă jumătate. Prognoza meteo de la ANM

astăzi, 19:12
362

"Este posibil ca în ziua de duminică, de Paşte, mai ales în jumătatea estică a țării, să avem o vreme frumoasă, exceptând partea de vest, acolo unde este posibil la nive...

O tânără rănită după ce a căzut de pe bicicletă, ajutată de pompierii militari să ajungă la ambulanță! (Foto)

astăzi, 18:12
149

La caz s-a deplasat, inițial, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Cadrele medicale au constatat faptul că nu o pot transporta la ambulanță și au solicitat...