Cum se obține restituirea amenzilor plătite pentru formularul PLF

Acum că a fost publicată procedura pentru restituirea amenzilor plătite pentru necompletarea formularului PLF (formularul digital de intrare în România pe care a trebuit să îl completăm în timpul stării de alertă), iată care sunt pașii ce trebuie urmați, până la jumătatea lui noiembrie:

1. Cine poate să ceară restituirea amenzilor plătite?

Cei care până la 30 iulie au primit și plătit amenzi în baza art. 4 alin. (1) din OUG nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România. 

 

2. Restituirea acoperă doar ce s-a plătit?

Da, doar cuantumul amenzii plătit de cel amendat. În spațiul public a fost ridicată de mai multe ori problema celor care au contestat aceste amenzi și am avansat cheltuieli de judecată, iar, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 257/2022, amenzile contestate fiind automat anulate, s-au trezit că procesele lor au rămas fără obiect. Restituirea, conform Legii nr. 257/2022, vizează doar cuantumul plătit ca amendă și nimic altceva.

3. De când și până când se pot cere restituirile?

Prin Ordinul Ministerului Dezvoltării 1.620/2022, autoritățile au stabilit și procedura concretă ce trebuie urmată pentru recuperarea amenzilor plătite. Cererile se pot trimite deja, la acest moment, data-limită fiind pe 14 noiembrie.

4. Ce trebuie depus și unde?

Restituirea se face în baza unei cereri, modelul, pe care l-am atașat la finalul acestui material, fiind prevăzut de ordinul mai sus menționat. 

Cererea se poate depune și la ghișeu, și în format electronic, împreună cu o copie a actului de identitate. Solicitanții depun cererea la organul fiscal local competent, adică direcția de taxe și impozite din cadrul primăriei de domiciliu, conform ministerului. Cei care aleg varianta de depunere electronică trimit cererile fie prin e-mail, fie prin Spațiul Virtual Privat, dacă au cont acolo. De asemenea, cererile se pot depune și prin împuternicit - avocat.

5. Alături de cerere, ce se mai depune?

Cererea de restituire trebuie neapărat însoțită de copii ale procesului-verbal de constatare a contravenției și ale documentelor de plată - altfel nu va fi luată în calcul.

6. Banii vin pe card sau se pot cere și numerar?

În cererea depusă sau trimisă electronic trebuie trecut, dacă e cazul, codul IBAN aferent contului în care se solicită restituirea și banca la care e deschis contul. Asta în cazul în care nu se optează pentru restituirea sumei în numerar, la casieria direcției de taxe și impozite.

7. Cam cât va dura până la restituirea banilor?

Dacă cererile sunt completate corect și sunt însoțite de toate documentele cerute, în termen de 45 de zile se vor soluționa cererile.

(sursa: AvocatNet.ro)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Paștele ortodox 2027. Data la care pică sărbătoarea va „fura” din zilele libere ale angajaților

astăzi, 16:30

Anul viitor, ortodocșii vor sărbători pe data de 2 mai învierea. Vinerea mare va fi pe 30 aprilie. Ziua Muncii va fi sâmbăta. Practic, ceea ce putea fi weekendul prelungit de 1 Mai va ...

Când încep elevii școala după Paște. Câte săptămâni de cursuri mai sunt până la vacanța de vară

astăzi, 15:30

După vacanța de Paște, elevii revin în bănci începând de miercuri, 15 aprilie, odată cu debutul ultimului modul de învățare al anului școlar 2025-2026. Până la f...

Marius Croitoru, primul interviu după doi ani de pauză: „I-aș vrea la Botoșani pe Tănase și Olaru, dar îmi revin repede din vis”

astăzi, 14:24

Marius Croitoru, 45 ani, a revenit la FC Botoșani pe banca tehnică după ultima experiență avută în 2024 la FCU Craiova, betonându-se între timp cu carnetul de antrenor și lice...

-->