S-a primit expertiza în cazul exploziei de pe strada Primăverii! Ce se întâmplă cu locatarii!

Cum era de anticipat, expertiza realizată în cazul blocului de pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, în care s-a produs o explozie, nu aduce vești deloc bune.

Reprezentanții municipalității au primit, în cursul zilei de luni, raportul de expertiză de la specialistul din Iași, iar marți dimineață primarul Cătălin Flutur, viceprimarul Cosmin Andrei, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, reprezentanți de la Poliție și Jandarmi, șeful Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și președintele Asociației de proprietari, s-au întâlnit cu prefectul Dan Șlincu, pentru a discuta pe marginea raportului.

 

Documentul va fi dezbătut mai pe larg în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care se va întruni marți, la ora 14.00, și când se vor decide ce soluții vor fi adoptate.

Potrivit primarului Cătălin Flutur, expertiza a stabilit că blocul nu mai poate fi locuit, fiind necesare lucrări de consolidare. Ba mai mult, este posibil ca locatarii să fie nevoiți să își ia toate bunurile din apartamente pentru a putea fi realizate lucrări. 

"E un pic mai rău decât ne-am așteptat. Important este ce înseamnă pentru proprietarii din zonăLa ora 14.00 ne vom întâlni în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, am discutat și cu domnul prefect, cu Inspecția în Construcții, cu cei de la asociația de proprietari. O să chemăm și proprietarii. Expertul spune că s-ar părea că este un grad de risc I, grad seismic și atunci măsurile trebuie să le luăm de așa natură. Vom solicita prin Consiliul Județean o Hotărâre de Guvern pentru un ajutor pentru consolidarea clădirii, este clar că trebuie consolidată. Nu numai că nu se pot muta, cred că vor trebui să elibereze cu totul locul să se poată interveni, adică să își ia lucrurile de acolo. În urma acestei expertize sunt patru soluții, vom încerca să ne orientăm pe soluția cea mai bună și sigură, dar care este și cea mai costisitoare, și în funcție de soluția pe care o vom alege să facem solicitarea pentru consolidare", a declarat primarul Cătălin Flutur.

 

Cât privește situația sinistraților, care în prezent stau la rude sau la prieteni, în cazul în care aceștia vor solicita un spațiu locativ de la primărie municipalitatea va trebui să identifice o soluție.

"Sunt trei etape, intervenția imediată, intervenția medie și de durată, foarte important pentru noi va fi să vedem opțiunea dumnealor pe viitor până se consolidează blocul, dacă au unde să stea, și vom ajuta în limitele pe care le avem noi. ​Nu avem locuințe, decât cele două din Centrul Vechi. Dacă o să fie nevoie o să apelăm pe situații de urgență să vedem ce locuri mai sunt în internate sau să folosim Școala nr.3 care este o clădire tampon care poate fi folosită pentru situații de genul acesta. Îi vom ajuta cu căratul lucrurilor, dacă vor opta pentru acest lucru", a mai spus primarul.

 

Șase persoane au fost rănite în urma exploziei ce s-a produs într-un apartament situat la etajul doi, cauza fiind o acumulare de gaze în locuință. În stare critică, internat înt-un spital din Iași, se află proprietarul apartamentului în care s-a produs explozia, un bărbat de 70 de ani, dar și vecina din apartamentul de dedesubt, internată pe Secția Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Județean Mavromati. 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Victorie în instanță obținută de un Sindicat din Botoșani, judecătorii au anulat o hotărâre de CL!

astăzi, 18:10

O hotărâre de Consiliu Local a fost anulată de judecătorii botoșăneni. Astfel, asistenții personali și persoanele cu dizabilități din Botoșani pot folosi transportul în comun &ic...

„Justiție pentru câinele ucis la Zosin”: Medicii veterinari cer închisoare cu executare!

astăzi, 17:20

Imaginile făcute publice de medicii veterinari de la TrioVet sunt greu de privit, iar în urma acestora polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat și au demarat ...

Doliu în politică: Doina Drețcanu, fost deputat de Botoșani, s-a stins din viață!

astăzi, 15:31

Doina Drețcanu ar fi împlinit, în decembrie, vârsta de 69 de ani. Absolventă a Institutului Politehnic Iași, Facultatea Electrotehnică, Secția Automatizări și Calculatoare, Do...