Proiect pentru reducerea chiriilor pentru locuintele ANL

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a publicat la începutul acestei luni un proiect de lege care modifică modalitatea de calcul a chiriilor ANL.

Astfel, dacă astăzi chiriaşii unei garsoniere ANL plătesc cel puţin 170 de lei, în noua variantă vor achita cel puţin 85 de lei, adică o scădere de 50%. La fel, chiriaşii care locuiesc în apartamente cu două camere, care acum plătesc minim 237 lei, după noile calcule vor plăti cel puţin 120 de lei. În cazul celor care au închiriat trei camere în blocurile ANL, de la circa 300 de lei cât trebuie să plătească acum, chiria se reduce la minim 150 lei.

 

Forma actuală de calcul a chiriilor ţine cont de suprafaţa locuinţei, de valoarea de înlocuire a construcţiei, de amortizarea imobilului, de cheltuielile de întreţinere, reparaţii şi administrare. În plus, chiria este stabilită în euro, pe baza cursului valutar din data de 30 septembrie a fiecărui an. Mai mult, nivelul chiriei lunare se ponderează cu un coeficient specific rangului localităţii în care se află imobilul. Acest indicator variază între 0,8, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti. Valoarea rezultată se mai ponderează cu un coeficient de venit. Pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie, indicatorul este de 0,9, pentru cei care depăşesc această valoare, dar nu ajung să câştige dublul salariului minim brut pe economie, coeficientul este de 0,95, iar celor cu venituri peste dublul salariului minim li se aplică o cotă de 1.

Proiectul Guvernului propune diminuarea cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii de la  1,11% din valoarea de înlocuire a construcţiei la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcţiei; coeficientul specific rangului localităţii se extinde între 0,6, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti; coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie; şi, pentru a reduce şi mai mult chiriile, Guvernul mai ponderează chiriile şi cu un coeficient care ţine cont de anul de recepţie al blocului ANL, care variază între 0,85, pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, şi urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.

 

O altă modificare arată că valoarea de înlocuire a construcţiei nu va mai fi actualizată anual prin ordin de ministru, ci va fi actualizată cu rata inflaţiei.

Mai mult, pentru chiriaşii care depăşesc vârsta de 35 de ani, cota de 1% din valoarea de înlocuire a construcţiei care revenea primăriilor se reduce la maxim 0,5%.

Prin modificarea şi completarea coeficienţilor de ponderare, cuantumul chiriilor se diminuează, în medie, cu circa 40% faţă de suma rezultată prin aplicarea modului actual de calcul“, se arată în proiectul legislativ.

 

Citeste mai multe pe Capital.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PSD Botoșani: Secretarul de stat Cristina Breșug invită companiile japoneze să investească în județul Botoșani

astăzi, 12:59

Cristina Breșug, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a semnat, la București, Declarația Comună de Cooperare România &n...

Un botoșănean care a căzut pe stradă, în grija jandarmilor până la sosirea ambulanței! (Foto)

astăzi, 12:12

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 10.00, un echipaj de jandarmerie aflat în executarea misiunii de ordine publică în municipiul Botoșani a acordat primul ajutor unui bărb...

Alcoolemie 1,08 și mult tupeu în fața polițiștilor: Un botoșănean s-a ales cu dosar penal pentru trei infracțiuni!

astăzi, 11:54

Vineri, 27 iunie 2025, polițiștii au oprit pentru control, pe raza comunei Vlăsinești, județul Botoșani, un moped condus de un bărbat de 33 de ani, din aceeași comună. În urma verifi...