Directorul Locativa, Florinel Gornea, a precizat că se va face o verificare a acestor cărţi funciare, pentru a nu exista erori, cât de curând urmând a fi aprobat şi regulamentul în baza căruia se vor face vânzările.
Au fost întocmite 64 de cărţi funciare, urmând ca în cursul acestui an operaţiunea să continue şi pentru blocurile din ANL Bucovina, fiind vorba de imobilele unde există un număr mare de cereri de vânzare, dar şi în Cişmea.
“A început verificarea cărţilor funciare, pentru a vedea dacă nu s-a strecurat vreo greşeală privind suprafeţele incluse în extrasele de carte funciară pentru fiecare apartament în parte. E aproape finalizat şi regulamentul, vrem să îl definitivăm cât mai repede şi să îl aprobăm, şi spre sfârşitul lunii să începem să anunţăm şi cine e cu documentele gata să zicem că de la 1 februarie intrăm în linie dreaptă cu vânzarea dacă nu sunt probleme la cărţile funciare. Există 52 de solicitări pentru cumpărarea de locuinţe ANL”, a declarat Florinel Gornea.
Un metru pătrat într-o locuinţă ANL ajunge la aproximativ 350 de euro, apropiat de preţul pieţei.