Concluziile contraexpertizei: Locatarii din blocul afectat de explozia de pe Primăverii SE POT întoarce în apartamente!

După mai bine de o lună în care au locuit pe unde au putut, locatarii din blocul de pe strada Primăverii, afectat de explozia de la jumătatea lunii septembrie, primesc o veste extraordinară. 

O bună parte dintre aceştia se pot întoarce în apartamente. Deşi expertiza iniţială, efectuată de profesorul ieşean Dorel Plătică, a concluzionat că nu se mai poate locui în imobil, fiind încadrat în gradul seismic I, o contraexpertiză efectuată de profesorul Andrei Szalontay, specialist în structuri, arată că “locatarii pot locui în apartamentele neafectate”.

În raportul suplimentar de evaluare se precizează că sunt degradări numai la compartimentările interioare, care sunt elemente nestructurale. Degradări ale pereţilor exteriori au fost constatate la apartamentul în care a avut loc explozia, dar nu se precizează în ce grad seismic poate fi încadrat blocul. 

 

Raportul va ajunge joi şi pe masa autorităţilor, urmând să se decidă de când se pot întoarce oamenii în apartamente.

“Domnul profesor Szalontay a făcut un raport suplimentar care arată că se poate locui în bloc, dar nu înainte de a verifica utilităţile, respectiv apă, gaz, electricitate. Eu voi duce raportul şi la primărie, şi la Instituţia Prefectului. Vreau ca acest raport să îl dau şi autorităţilor, pentru că măsura evacuării s-a luat în baza unei expertize, acum a venit această notă suplimentară, şi o voi înainta şi către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Profesorul spune că se poate locui, dar decizia va fi luată de CJSU. El a vizionat tot. Este o veste bună. Mă străduiesc zilele acestea să aduc specialiştii să vină să verifice la utilităţi şi să remedieze acolo unde este cazul, că dacă se mută oamenii au nevoie de utilităţi”, a precizat Costantin Costic, preşedintele Asociaţiei de proprietari.

Un inginer va efectua până la finele acestei săptămâni măsurători în fiecare apartament şi va stabili ce lucrări de reparaţii trebuie făcute şi cu ce materiale, raportul acestuia urmând a sta la baza întocmirii devizului de lucrări.

În contul bancar deschis de Asociaţia de proprietari s-au adunat 40.600 de lei. Preşedintele Asociaţiei spune că va cere sprijinul mai multor agenţi economici pentru a putea face reparaţiile necesare.

Contul unde pot fi donaţi bani pentru sprijinirea cetăţenilor afectaţi de explozie este este RO08RNCB0576041200320002.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Chirurgul sufletelor”, preotul din Hlipiceni iubit de toată România, împlinește astăzi 54 de ani!

astăzi, 17:20

Astăzi, 28 iunie, împlinește 54 de ani. Este unul dintre cei mai îndrăgiți duhovnici, căutat an de an de creștini fie că se află acasă, la Hlipiceni, fie în mănăstirile Ne...

Elevii botoșăneni protestează, nemulțumiți de situația actuală privind eliminarea și reducerea burselor!

astăzi, 16:21

Consiliul Județean al Elevilor Botoșani organizează luni, 30 iunie, între orele 12:00-13:30, în fața Instituției Prefectului Botoșani, un protest pașnic prin care invită elevii, p...

Botoșănean dat jos de la volan și amendat cu 4.000 de lei!

astăzi, 15:30

În cursul zilei de vineri, 27 iunie, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe strada Aerodromului, un autovehicul condus de un bărbat de 34 de ani, din același oraș. În ...