Municipiul Botoșani cere Guvernului acordul pentru un împrumut ca să poată asigura energia termică în acest sezon rece!

Nouă municipii au anunțat un necesar de împrumut de aproximativ 560 de milioane de lei pentru ca locuitorii racordați la sistemul centralizat de termoficare să nu stea în frig în case în această iarnă.

Municipiul Botoșani cere Guvernului acordul pentru un împrumut ca să poată asigura energia termică în acest sezon rece!

   Foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto

Cabinetul Bolojan analizează, în ședința de astăzi, un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului, inițiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, prin care să permită, prin derogare, unităților adminstrative să garanteze producătorilor de energie termică creditele sau să le acceseze chiar ele, unde este cazul, pentru combustibilii necesari pentru a asigura căldura în sezonul rece 2025 – 2026.

Conform argumentelor transmise Executivului, Ministerul Dezvoltării a inițiat proiectul, având în vedere precedentul din iernile anterioare, dar, mai concret, adresele care vizează solicitare de sprijin financiar în vederea asigurării fondurilor necesare pentru furnizarea agentului termic, depuse de depuse de municipiile Iași, Botoșani, Suceava și Rădăuți, adresele care vizează solicitarea reglementării posibilității garanției realizate de către municipiile Constanța și Botoșani și adresa prin care municipiul Iași solicită instituirea posibilității realizării de împrumuturi, prin excepție de la plafoane, potrivit Mediafax.

În prezent, legea prevede că unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale li se interzice accesul la împrumuturi sau la garantarea oricărui fel de împrumut, dacă totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la împrumuturile contractate și/sau garantate, dobânzile şi comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează să fie contractat și/sau garantat în anul respectiv, depășesc limita de 30% din media aritmetică a veniturilor proprii, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), diminuate cu veniturile din valorificarea unor bunuri, pe ultimii 3 ani anteriori anului în care se solicită autorizarea finanțării rambursabile care urmează să fie contractată și/sau garantată.

Topul împrumuturilor necesare

Documentele de pe masa Executivului arată că proiectul a fost elaborat după ce nouă unități administrativ teritoriale au transmis solicitări pentru un necesar de aproximativ 560 de milioane de lei pentru furnizarea agentului termic.

„Față de acestea, se constată că, la această dată, există unități administrativ-teritoriale la nivelul cărora nu sunt luate, din lipsa disponibilităților financiare, toate măsurile pentru pregătirea în condiții optime a sezonului rece 2025 -2026”, se arată nota de fundamentare.

Pentru a determina care ar fi valoarea totală a garanțiilor necesare, în ipoteza stabilirii cadrului legal care să permită excepțiile de la plafoane, la nivelul MDLPA au fost obținute următoarele date, comunicate de unitățile administrativ teritoriale următoarea (enumerate în ordinea alfabetică a județelor de care aparțin):

Bacău – 97.000.000 lei (gaze naturale)

Oradea (Bihor) – 70.000.000 lei (gaze naturale)

Botoșani – 8.000.000 lei (gaze naturale)

Constanța – 80.000.000 lei (gaze naturale)

Gheorgheni (Harghita) – 3.000.000 lei (gaze naturale)

Drobeta Turnu Severin (Mehedinți) – 91.771.000 (păcură)

Ploiești (Prahova) – 50.000.000 lei (gaze naturale)

Focșani (Vrancea) – 50.000.000 lei (gaze naturale)

Totalul este de 449.771.000 lei, la care se adaugă suma pe care municipiul Iași a raportat-o drept necesar de împrumut, de 110.000.000 lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cercetările arheologice de la Stâncești continuă: O echipă româno-americană prezentă la fața locului! (Foto)

Saturday, 15 August 2026

O nouă campanie de cercetare arheologică româno-americană în marea fortificație getică din nordul Moldovei s-a desfășurat în perioada 29 iunie – 13 iulie 2026, cu o echi...

Valeriu Iftime i-a decis viitorul lui Marius Croitoru, înainte de FCSB – Botoșani!

Saturday, 15 August 2026

Partida dintre FCSB și Botoșani este programată luni, 17 august, de la 21:30, în direct pe Digi Sport 1. Înaintea meciului direct, FCSB este pe locul 3 în clasament cu 8 puncte...

Ce suplimente pot susține somnul REM în 2026? TOP 7 opțiuni pentru nopți mai liniștite

Saturday, 15 August 2026

Gama de suplimente pentru somn din 2026 de la Aronia Charlottenburg cuprinde formule simple și combinații adresate unor nevoi diferite. Selecția următoare urmărește dozele, standardizarea ingred...