Şoferii îşi vor putea lua numere de înmatriculare personalizate. Unele costă 5.000 de euro!

Şoferii care vor să iasă din anonimat cu o astfel de plăcuţă trebuie să se înscrie pe o platformă online, unde fiecare județ va avea propriile licitații. Numărul va fi atribuit celui care oferă cel mai mult. 

Numere de înmatriculare de toţi banii. Şoferii din România care îşi doresc plăcuţe care să-i scoată din rând - cu inițiale, simboluri sau tot felul combinații să nu tureze prea tare motoarele. Mai au de aşteptat până îşi văd maşinile echipate cu noile numere. Nici foarte ieftine nu vor fi: preţul va ajunge până la 5.000 de euro şi amatorii trebuie să liciteze pentru ele. Totul e momentan la nivel de proiect, în Parlament.

Numerele personalizate ar urma să fie o combinație de maximum cinci caractere, cifre și litere, cu majuscule, cu sau fără spațiu între ele. Şoferii care vor să iasă din anonimat cu o astfel de plăcuţă trebuie să se înscrie pe o platformă online, unde fiecare județ va avea propriile licitații. Numărul va fi atribuit celui care oferă cel mai mult. Asta prevede proiectul depus în Parlament., scrie observatornews.ro.

 

Proiectul este doar în dezbatere la Parlament

În locul numerelor clasice, am putea vedea în curând plăcuțe făcute exact pe gustul șoferului. Noile numere personalizate ar urma să fie scoase la licitație online, timp de cinci zile, iar prețurile vor porni de la 500 de euro și pot urca până la 5.000, în funcție de cât de căutată este combinația. "Cine isi permite să plătească, să participe la licitaţie", spune un şofer.

Există însă și limite clare: nu vor fi permise mesaje politice, religioase, rasiste sau ofensatoare, iar combinațiile care pot fi confundate cu instituții oficiale vor fi respinse automat.

"Un om de afaceri care își permite să își achiziționeze o mașină de 100.000, 200.000 de euro, suma de 5.000 de euro reprezintă foarte puțin. Sunt convins că vor fi oameni care nu își permit, dar vor face eforturi financiare, pentru că este vorba despre stilul de viață al fiecăruia", a declarat Sorin Ene, specialist auto.

Momentan, dacă nu ne convin numerele care ne pică în mână, putem alege preferenţiale - abrevierea județului, două sau trei cifre preferate, apoi trei litere, pentru care plătim 97 de lei. 

"Va aduce câteva milioane de euro bune la sistemul public de stat. Sunt mii de români care vor să își personalizeze aceste numere de înmatriculare și statul de ce să nu le ia banii?", a declarat Lucian Muşat, iniţiator.

Deocamdată, proiectul este doar în dezbatere la Parlament, dar dacă va fi aprobat, România se va alinia altor țări unde astfel de plăcuțe sunt deja o tradiție.

În Marea Britanie, un număr rar s-a vândut cu peste 500.000 de lire, iar în Dubai, un șofer a plătit mai mult de 14 milioane de dolari pentru o plăcuță formată dintr-o singură cifră și o literă.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 34 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție!

astăzi, 14:45

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, de...

Patronul unei pizzerii din Botoșani este jurat la Campionatul Internațional de Pizza!

astăzi, 14:13

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul restaurantelor și pizzeriilor, Paul Tomescu este alături de Campionatul Internațional de Pizza încă de la prima ediție, fiind prezent &ic...

A rămas fără mașină și s-a ales cu amendă de 20.000 de lei pentru că transporta marfă din Ucraina!

astăzi, 13:48

La data de 7 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291, în comuna Pomârla, un autoturism ...