O coloană cu autovehicule din toate judeţele Moldovei va ajunge până sub geamurile Guvernului. Participanţii solicită deblocarea proiectului. Organizatorii mizează pe participarea a peste 1.000 de maşini, inclusiv din Mureş, Covasna şi Brăila.
Un nou marş motorizat pentru autostradă, după cel organizat astă-toamnă pe traseul viitoarei axe rutiere, Ungheni - Iaşi - Tg. Neamţ - Ditrău -Tg. Mureş, va avea loc sâmbătă, 19 mai. De data aceasta, marşul are ca destinaţie Bucureştiul, de unde Moldova nu se vede aproape deloc, scrie Ziarul de Iasi. Proiectul construirii autostrăzii care urmează să lege Moldova de Ardeal a fost amânat de mai multe ori, procedurile fiind acum împotmolite în tot felul de chichiţe birocratice, cu un orizont de aşteptare împins după anul 2020.
„Am fost deja la Botoşani, la primarul Cătălin Flutur, şi la Suceava, la preşedintele CJ Gheorghe Flutur, dar şi la Vaslui“, a spus Cătălin Urtoi, unul dintre liderii Grupului de Iniţiativă Civică „Împreună pentru A8“, care a avut ideea organizării acestui marş.
El mizează pe participarea a cel puţin o mie de autovehicule care, pe 19 mai, vor pleca din toate judeţele Moldovei. Punctul de întâlnire va fi la Tişiţa, la intersecţia drumurilor E85 şi E581, la ora 12. Din Iaşi, din Piaţa Unirii, vor pleca la ora 7.00 două coloane: una prin Vaslui -Bârlad şi una prin Tg. Frumos - Bacău.
De la Tişiţa, coloana se va îndrepta spre Bucureşti, punctul final fiind cel mai probabil Piaţa Victoriei, respectiv sediul Guvernului. Evident, sunt de îndeplinit mai multe formalităţi, cum ar fi obţinerea de autorizaţii de la administraţiile oraşelor prin care va trece coloana de maşini, în special de la Primăria Capitalei.
În coloană vor fi şi autovehicule din Mureş - Covasna, cât şi din zona Galaţi - Brăila, ne-a asigurat Cătălin Urtoi, care a precizat că demersul vizează în egală măsură proiectul autostrăzii A7, cea care va lega nordul Moldovei de Bucureşti. „A7 şi A8 sunt primele autostrăzi care trebuie făcute în Moldova. Trebuie să ne unim pentru aceste două proiecte“, a mai spus Urtoi.
Camera de Comerţ Iaşi este partener al acestei manifestaţii pro-autostradă. Programul detaliat, cu orele de sosire în fiecare oraş de pe traseu, este afişat pe pagina de Facebook „Împreună pentru A8“. Marşul este organizat împreună cu cealaltă asociaţie din Iaşi care militează pentru construirea A8, „Moldova vrea autostradă“.
„Nu e vorba doar de blocajele din trafic şi de siguranţa celor care participă la acest trafic, ci şi de dezvoltarea economică a regiunii“, ne-a explicat Marius Alexa, liderul acestei asociaţii, motivele pentru care construirea autostrăzii este absolut necesară, mai scrie sursa citata.