Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca, reținuți pentru delapidare și spălare de bani
Stiri Botosani Monday, 7 November 2011 ActualitateSorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca sunt acuzați că au pus la cale o schemă prin care acționarii Petrom Service SA au fost prejudiciați cu peste 80 de milioane de euro, iar statul – cu aproape 100 de milioane de euro.
Concret, Petrom Service a cumpărat active supraevaluate de zeci de ori, de la diverse societăți comerciale controlate de SOV, astfel încât profitul companiei să fie diminuat, iar acționarii și stutul – înșelați. Ulterior, banii au fost transferați prin mai multe companii din țară, dar și offshore, controlate de cuplul Vîntu – Luca, pentru a li se pierde urma. SOV nu s-a ferit nici măcar să angajeze SC Realitatea Media SA în această suveică.
"Probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat faptul că falimentarea controlată a Petrom Service S.A. a condus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor. De asemenea, probatoriul administrat până în prezent, a relevat faptul că falimentarea controlată a Petrom Service S.A. a produs, indirect, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro", se menţionează în acelaşi Comunicat.
Operațiuni ilegale prin Realitatea Media SA
Anchetatorii mai susțin că "din ansamblul probelor administrate până în prezent a mai rezultat faptul că actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpărarea, cu banii Petrom Service S.A., a unor acţiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, aparţinând unor societăţi comerciale şi transferarea frauduloasă şi controlată a banilor obţinuţi pentru a ascunde identitatea beneficiarului real. În acest mod, au fost transferate sume de bani din patrimoniul S.C. Petromservice S.A., prin operaţiuni succesive derulate prin mai multe companii offshore controlate, în conturile personale sau al unor societăţi înregistrate în străinătate şi în România, în special S.C. Realitatea Media S.A. (14.200.000 euro), S.C. Imobiliar Network 2002 S.A. (6.725.000 euro)".
evz.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...
Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”
MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.83 secunde