O tânără, din Botoșani, care luptă cu boala are nevoie de sânge. Rezervele sunt epuizate!

O tânără din județul Botoșani luptă cu boala și are nevoie, în continuare, de sprijinul și ajutorul semenilor care pot dona sânge pentru ea. Își petrece majoritatea timpului în spital și, lună de lună, are nevoie de sânge.

„De acum îmi cunoașteți povestea de viata, boala și cu ce probleme ne confruntăm noi, bolvanii ce necesitam lunar sânge. Eu primind chiar și 6-7 sau chiar mai multe pungi de sânge în funcție de cât stau în spital și la cum reacționează organismul la tratament, internarile fiind la maxim 3 săptămâni, chiar și 2 scăzând foarte mult hemoglobina, boala facandu-si de cap”, spune Georgiana Cadinoiu.

 

Tânăra botoșăneancă menționează că rezervele de sânge sunt epuizate și apelează la cei care pot dona în continuare. Cei care doresc să doneze trebuie să menționeze numele Georgiana Cadinoiu, fiind internată pe Secția de Hematologie din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași.

„Rezervele de sânge sunt epuizate și de aceea vin cu rugămintea la dumneavoastră, celor care puteti dona pentru mine. Cu acea adeverinta ce v-o eliberează la sfârșitul donarii, faceți poza și îmi trimiteți pe privat sau măcar numele complet al donatorului în cazul în care nu se eliberează nimic.  Trebuie menționat numele meu Cadinoiu Georgiana, secția hematologie spitalul Sf. Spiridon, Iași. Orice grupa de sange puteti dona! Sângele înseamnă viață pentru noi pacientii care traim mai mult prin spitale”, completează tânăra.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

astăzi, 16:29

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...