Trecem zilnic pe lângă ei. Ochi mari, uimiri vii şi strălucitoare. Sunt copiii cu Sindrom Down, fiinţele pe care nicio trecere a lumii, nicio criză, materială sau spirituală, nu îi împiedică să întindă braţele către tine. Sunt oamenii în care Dumnezeu a ascuns rezerve nemăsurate de iubire, să fie acolo pentru vremea în care oamenii nu or mai şti să se privească, or uita să îmbrăţişeze, or refuza să zâmbească. Să crezi despre un copil cu Sindrom Down că este un eşec al vieţii e ca şi cum ai vrea să tai dintr-un copac o ramură cu flori roşii, doar pentru că toate celelalte sunt albe.
Pe 21 Martie marcăm Ziua Mondială a Sindromului Down. O zi de conștientizare la nivel mondial a persoanelor cu Sindrom Down ce a fost recunoscută oficial de către Organizația Națiunilor Unite în 2012. Această dată -21/3- semnifică 3 copii ale cromozomului 21, caracteristică unică a persoanelor cu Sindrom Down. Prezenţa unui cromozom 21 suplimentar duce la existenţa a 47 cromozomi, faţă de 46 cât are un om în mod normal. Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la alta, având nevoie de o îngrijire corespunzătoare pentru a duce o viaţă normală. Cu toate acestea, dacă astfel de persoane au parte de un mediu adecvat pot practica sportul, dansul, pot lucra şi realiza obiecte artistice precum și alte activități care le permit să progreseze în diverse domenii.
Copiii cu Sindrom Down sunt dependenţi de părinţi, fraţi sau surori. Pentru că nu se pot îndepărta de sursa de iubire care înseamnă pentru ei Viaţă. Se spune că, dacă un copil cu Sindrom Down rămâne singur, se topeşte ca o lumânare uitată aprinsă. Pentru că el se hrăneşte şi este dependent de iubire.
Prinşi în chingile unei societăţi abrupte şi abrutizante, sclavi ai unui sistem căruia nu mai reuşim să îi facem faţă, uităm că ei sunt părţi din sufletul nostru, că ei sunt manifestare a vieţii, a bucuriei, a dragostei. Iar noi să ne amintim: iubirea este măsura vieţii şi viaţa nu impune reguli, sisteme sau ierarhii.
Sunt oameni, mari și mici, cu priviri mari şi inimi uriaşe! Măcar o dată pe an să îi privim în ochi. Să acceptăm că ei sunt ramura cu flori roşii. Că noi nu avem niciun merit că am nimerit pe ramurile cu flori albe. Dar ce frumos copacul privit întreg, cu o singură rădăcină şi o aceeaşi tulpină!
La mulți ani de ziua voastră!
Un om s-a aşezat în mijlocul unui sat şi a început să spună poveşti, crezând că astfel va întoarce lumea din negurile în care se afundase. Oamenii se opreau, ascultau, aplaudau, se bucurau. Timpul trecea, iar povestitorul avea din ce în ce mai puţini ascultători. Până într-o zi în care nimeni nu s-a mai oprit... Dar omul nostru a născocit în continuare frumuseţi, se minuna singur de izvorul nesecat din care scotea zilnic întâmplări şi mai minunate. "De ce nu te opreşti", i-a zis într-o zi un trecător, "chiar crezi că vei schimba lumea cu născocirile tale?". Povestitorul a şoptit blând şi împăciuitor: "Nu, acum nu mai vreau să schimb lumea. Dar spun în continuare poveşti pentru ca lumea să nu mă schimbe pe mine".
