LA MULȚI ANI! Îl sărbătorim astăzi pe Părintele Grigore Diaconu!

Părintele Grigore Diaconu împlinește astăzi 77 de ani. Dintre aceștia, mai bine de jumătate de secol ca preot slujitor. A fost protopop, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, soț și tată.

Și-a început activitatea de preot în comuna Santa Mare. A slujit apoi la Biserica „Sfinții Voievozi” și Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. În perioada 1 ianuarie 1978 – 1 februarie 1990, a fost protopop al Protopopiatului Botoșani, pentru ca în perioada aprilie 1997 – septembrie 2014 să se afle la conducerea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani.

 

Construirea de biserici, transformarea Seminarului Teologic “Sfântul Gheorghe” într-o instituție de învățământ modernă, implicarea în multe proiecte sociale – acestea sunt coordonatele vieții preotului Grigore Diaconu.

A îmbinat activitatea de slujitor al Bisericii Ortodoxe Române cu cea socială, de sprijinire a unor spitale, instituții de învățământ, cămine de bătrâni, parohii, elevi merituoși și familii nevoiașe.



“M-am pregătit pentru a sluji Biserica, școala, familia și pe credincioși. Acolo unde am fost chemat să lucrez, n-am știut ce-i tihna și odihna, pentru ca Biserica Ortodoxă Română, pentru care m-am pregătit să o slujesc și pentru care am depus jurământ în fața lui Dumnezeu, să se întărească și să fie în slujba semenilor. Cel mai important lucru este că am reușit să zidesc biserici în inimile credincioșilor”, spune părintele Grigore Diaconu.

Părintele Grigore Diaconu a încercat în frumoasa activitate de câteva decenii să slujească lui Dumnezeu și să-și ajute semenii.

Născut pe data de 21 noiembrie 1948, părintele Grigore este al doilea copil din cei patru ai părinţilor Grigore şi Eva (agricultori), în satul Munteni, comuna Belceşti, judeţul Iaşi, într-o perioadă profund marcată de vitregiile istoriei. Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1955-1959), iar gimnaziul, la şcoala din comuna Focuri (1959-1962). În toamna anului 1962, este admis la Seminarul Teologic `Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, admitere care i-a adus pe de o parte bucurie, iar pe de altă parte durerea despărțirii de cei dragi. „Departe de familie, departe de locurile iubite, îmi amintesc de greutatea despărțirii de familie, de plânsul mamei care își înstrăina unul dintre fii. Depărtarea însă m-a călit și mi-a dat alt curs vieții, creându-mi independență în gândire și acțiune.”

A urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar de la București, căsătorindu-se la 21 de ani, în 1969, cu Alexandrina Niculiţă, din Spinoasa, un sat apropiat de cel natal. La 8 noiembrie 1969, a fost hirotonit diacon, iar pe 9 noiembrie a primit harul preoţiei, devenind preot la Santa-Mare, Botoșani. „M-am căsătorit devreme, în timpul studenției de la București, unde am urmat cursurile Institutului de Grad Universitar. Soției mele îi port un respect deosebit și acum, la fel de mare ca atunci. Ea a fost cea care m-a susținut în tot ceea ce am întreprins ca preot, protopop, director și profesor.”

Preot, protopop, director de seminar

La 1 februarie 1976 a fost numit preot paroh, prin transfer la Parohia „Sfinţii Voievozi” din municipiul Botoșani și șef de birou administrativ la Cancelaria Protopopiatului Botoșani, iar după doar doi ani, la 1 ianuarie 1978, protopop, de către IPS Mitropolit Teoctist, până în 1990.

De la 1 februarie 1990, părintele Grigore Diaconu a fost transferat la cerere din postul de protopop al Protoieriei Botoșani pe cel de preot paroh al Parohiei „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din municipiul Botoșani. Din acel moment, activitatea sa pastorală s-a concentrat în școlile din oraș în contextul introducerii studiului religiei în școli, după o perioadă în care regimul comunist interzisese educația religioasă în școli.

Activitatea de preot și de protopop a continuat cu cea de director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani începând cu data de 20 aprilie 1997, în urma concursului susținut, bucurându-se de sprijinul deosebit al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și al dlui Corneliu Picealcă, inspector școlar general.

Ca profesor și ca director al seminarului, părintele Grigore Diaconu a reușit să dea școlii teologice un nou parcurs datorită implicării deosebite în educarea viitorilor slujitori ai Bisericii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce imprimantă alegi pentru firmă, în funcție de volum

Friday, 28 August 2026

Prețul unui cartuș inkjet poate părea mic la raft, dar costul real al printării se calculează per pagină, nu per cartuș. Acesta este, probabil, cel mai frecvent calcul greșit pe care îl ...

Ce înseamnă tuburile de țigări slim, ultra slim și micro slim

Friday, 28 August 2026

Aparatul de injectat funcționează sau nu funcționează, iar decizia o ia adesea o diferență de jumătate de milimetru. Diametrul tubului determină compatibilitatea cu echipamentul, cantitatea de...

Izolație termică groasă cu polistiren extrudat pentru casele din zona Botoșani: când alegi 10 cm în loc de 5 cm

Friday, 28 August 2026

Polistiren extrudat 10 cm sau 5 cm: care este diferența? Polistirenul extrudat, cunoscut și sub denumirea XPS, este un material termoizolant cu structură de celule închise, apreciat pentru...