ȘTEFAN CHIHAIA, uimitoarea poveste a botoșăneanului pentru care VIAȚA este cel mai bun profesor!

ȘTEFAN CHIHAIA, uimitoarea poveste a botoșăneanului pentru care VIAȚA este cel mai bun profesor!

ȘTEFAN CHIHAIA

"Am fost creați să fim fericiți, puternici și sănătoși, însă am uitat cine suntem cu adevărat", ne spune Ștefan Chihaia. Iar atunci când aceste lucruri esențiale lipsesc, "avem tendința să compensăm cu bunuri și bani însă, din păcate, acel gol nu va fi niciodată umplut așa pentru că un sac fără fund nu se va umple niciodată, oricât de mult ai încerca". Cuvinte pe care le găsim astăzi, în alte forme și alte vibrații, în aproape toate conferințele de dezvoltare personală. Însă Ștefan Chihaia are ceva în plus: a experimentat, a asimilat, și-a asumat viața cu toate ale ei. Ștefan Chihaia, din Bucecea Botoșanilor, spune că ACASA lui e Pământul. Și, dacă e să îi umblăm tiptil pe urme, viața lui Ștefan este o poveste ca în filme. Cu bune și mai puțin bune. Dar mai puțin binele i-a devenit în timp profesor. L-a educat, l-a motivat, l-a ridicat din hău până acolo sus, unde a găsit ceva de neprețuit: PROPRIA FORȚĂ

Ștefan Chihaia are o precupare cel puțin neobișnuită pentru societatea românească. Este certificat în metoda Wim Hof. Adică lucrează cu... FRIGUL. Vă invităm să parcurgeți o poveste de viață, o poveste la finalul căreia vom porni, poate, în propria călătorie, aceea a regăsirii sinelui, a păcii, a frumuseții vieții. 


"Casa pentru mine este undeva în adâncul ființei mele"

Ștefan Chihaia, vă propun să pornim povestea chiar din Bucecea, locul nașterii dvs. Dacă ar fi să priviți spre anii de început ai călătoriei, ce dar ați păstrat până astăzi din copilul de demult?

ȘTEFAN CHIHAIA: Îmi amintesc cu drag de copilărie, cei 7 ani de acasă au fost exact ultimii 7 ani dinaintea Revolutiei. Pe vremea aceea încă exista fabrica de zahăr de la Bucecea și-mi aduc aminte cu drag cum mă jucam printre munții de sfeclă, cum era veselie în sat deoarece toată lumea avea de muncă familiile erau întregi, eram foarte mulți copii în sat și niciodată nu mă plictiseam. Bucecea fiind pe atunci un sat, aveam acces și la pădure, precum și la râul Siret, am avut o copilărie frumoasă. Ceea ce am păstrat peste ani a fost curiozitatea, deoarece de mic am fost foarte curios și mereu am conștientizat că am fost puțin ieșit din tipar. Indiferent de modul în care învățătoarea sau părinții au încercat să mă educe, m-am străduit în permanență să-mi obțin răspunsurile singur, iar acest lucru de foarte multe ori mi-a adus probleme. Însă în același timp acest fel al meu de a fi mi-a adus autenticitate și m-a ajutat să mă descopăr și să înaintez în viață către visele mele. 

Îmi amintesc și că în sat era un bătrân, nebunul satului, pe care-l chema Dănila. Toată lumea se ferea de el deoarece vorbea singur, strângea toate gunoaiele pe lângă casă, felul lui de a trăi era diferit și total neînțeles. Însă pe mine mă fascinau poveștile lui desprinse parcă din altă lume. Cu toate că nu înțelegeam ce zice, abordarea “nebună” a vieții pe care el o avea, pe mine mă fascina. Era ceva din mine care mă atrăgea la acel om. Iar dacă multora le era frică de el, la mine nici nu încăpea vorba de așa ceva. Acum, peste ani, am ajuns să studiez psihologie transpersonală cu Stan Grof (nota red., Stanislav Grof este recunoscut de comunitatea stiintifica ca fiind fondatorul psihologiei transpersonale si cel care a introdus conceptul de respiratie holotropică), urmand cursurile lui la Grof Transpersonal Training, pentru a obține certificarea în respirație holotropică. L-am urmat apoi pe Wim Hof  -the iceman (nota red., supranumit Omul Ghețurilor, renumit în întreaga lume pentru capacitatea sa de a suporta frigul extrem) precum și multe incursiuni în diverse părți ale lumii pe la fel și fel de șamani, în dorința de a explora conștiința și necunoscutul și a transcende doctrina socială.
 

Obișnuim să spunem despre locul nașterii că e locul rădăcinilor noastre. Prea puțin dăm sens acestor cuvinte, prea puțin le conștientizăm forța. Credeți în rostul rădăcinilor, vă simțiți vreodată conectat la pământul natal? Sau e un clișeu în care prea puțin mai credem?

ȘTEFAN CHIHAIA: Această întrebare e destul de profundă pentru mine. M-am simțit conectat mereu cu niște rădăcini, dar în același timp și nu... Ca pământ natal nu prea simt conexiune cu Bucecea, mereu visul meu a fost să plec de acasă, să descopăr lumea, iar la 14 ani dus am fost. Mereu am considerat că locul meu natal e planeta Pământ. Chiar și acum, nu aș putea zice că mi-am găsit casa. Casa pentru mine este undeva în adâncul ființei mele, unde pur și simplu sunt conectat cu o forță care nu prea poate fi exprimată în cuvinte, forța care mă face să călătoresc, să descopăr și să obțin înțelepciune din experiențele zilnice. 

Însă rădăcinile le am în arborele genealogic al familiei mele. La un moment dat, prin călătoriile mele, o femeie de la o biserică mi-a spus că vede lângă mine un bătrân care mă protejează, un spirit cu părul alb care este un străbunic de al meu. Am ascultat, dar nu am dat prea mare atenție la timpul respectiv. După ceva vreme am întâlnit o altă bătrână la o biserică, avea darul clarviziunii. Fiind pasionat de astrologie elenistică și explorarea stărilor extinse de conștiință, am acceptat să mă conducă într-o călătorie interioară. Astfel, în călătoria mea mi-a apărut un bătrân cu părul alb, mi-a spus că-l cheamă Thoader și am avut o stare care m-a atins destul de profund. La sfârșitul meditației, mi-am amintit și de povestea anterioară. Am plecat la Bucecea și am luat legătura cu fratele cel mai mic al bunicului meu, care e și nașul meu de botez, nanu Nelu, el trăind încă, și am început să-i pun întrebari despre cei din familia noastră care au trăit mai demult. Astfel am aflat că sunt fiul lui Marinel, al lui Valerică, al lui Thoader, al lui Axinte Chihaia (răzeș care a trăit pe la anii 1800 și ceva). Pentru mine impactul a fost mare, deoarece piesele de puzzle începeau să se așeze, iar imaginea finală să prindă formă. Mi se arată încă o dată cât de complexă este viața și că, atunci când te duci dincolo de minte, totul începe să capete un sens care depășește paradigma materială care ne guvernează și încearcă să ne țină prizonieri între naștere și moarte, între păcat și vină și așa mai departe. De la nanul meu am aflat că și numele Chihaia vine de la Chihai, care reprezenta un rang în armata turcă, iar eu în multe dintre visele mele mă vedeam luptând sau trăind pe meleagurile lui Ginghis Han, visam iurte și visam cum mereu mă mutam în locuri noi. M-am învățat demult să nu mai interpretez cu mintea astfel de experiențe, ci pur și simplu să le las să se coacă și să se așeze. Pentru mine, a înțelege cu mintea viața, în sensul absolut, este ca și când ai încerca cu un termometru obișnuit să măsori temperatura soarelui, ceea ce este și comic , dar și imposibil. Astfel e și cu trăirea vieții doar prin minte. Bineînțeles, de multe ori în viață mi-am schimbat filozofia, până într-o zi când am zis că ajunge și că a venit momentul să mă focusez pe prezent și fiecare zi să fie un mister.


Ați trecut prin Colegiul Național "A.T. Laurian", un liceu cu tradiție în Botoșani. E clasică întrebarea, dar nu voi renunța la ea, pentru că aș putea rata vreo poveste cu oameni frumoși. Așadar: ați avut profesori care v-au inspirat, către care vă duce deseori gândul? Sau colegi, desigur…

Pentru mine, intrarea la liceu a fost și biletul de evadare de acasă. Pe vremea când am intrat la liceu era cu examen de admitere, îmi amintesc că erau 3-4 elevi pe un loc, însă am intrat. Perioada liceului a fost fantastică, am stat la fratele tatălui meu, care mi-a dat libertate totală. Era exact ceea ce voiam eu, să fiu lăsat în pace. Tot atunci au început să apară și primele întrebări despre viață, căci marea majoritate a colegilor mei erau din familii cu o situație materială bună, iar eu simțeam că, neavând o fundație materială din familie, cam trebuie să mă descurc. 



Am suferit de multe ori, deoarece am simțit pe propria piele cum puterea banului separă oamenii și era și vremea când România era dezmembrată din toate direcțiile de politicienii corupți. Cam pe atunci a trebuit să iau niște decizii. Astfel am zis că șansa mea este să pariez totul pe forțele proprii și orice ar fi, să nu mă las corupt de trendul care guverna acele vremuri. Nu m-am omorât niciodată cu învățatul. Ca să pot învăța ceva trebuie să îmi placă, iar ceea ce nu-mi plăcea, pur și simplu îmi era imposibil să învăț. Profesoara de chimie Oprisan m-a marcat destul de profund, deoarece mi-a stârnit pasiunea pentru chimie), iar chimia a fost singurul obiect de care m-am preocupat mai serios, participând chiar și la olimpiade. Doamna Oprisan era o femeie severă, dar și prietenă cu tine, era o femeie care știa să impună respect, dar să te și facă să te relaxezi, care ținea cu noi, dar ne și mustra când era cazul. Acum conștientizez că mai departe mi-am ales profesorii după acest patern, profesori care să fie și ințelepți în același timp, care să-ți și dea, dar să te lase și să te izbești cu capul de pragul de sus. Tot datorită doamnei Oprișan am ales mai departe să merg și la facultatea de chimie, facultate la care am renunțat ulterior deoarece simțeam că nu e ceea ce vreau să fac în viața asta. Cumva căutam acele locuri care sunt dincolo de limite, care funcționează după alte reguli și care nu au o liniaritate clară. Am înțeles că, dacă voi păși în peșteri gata construite, în care drumul e pavat, unde pe lângă mine mai sunt și alții, iar înaintea mea au fost cine știe câți, șansele de a găsi o comoară sunt minime. Eu am ales să-mi sap propria peșteră! Bineînțeles că poti da cu dalta în marmură sau în pământ, niciodata nu știi peste ce fel de rocă vei da, insa mereu după următoarea lovitură de daltă poți găsi o comoară. Pentru mine această filozofie a fost ca felinarul spre care am navigat în această viață.


"Viața în sine devine marele profesor, școala este acolo unde te afli, iar lecțiile curg continuu, nu este loc de odihnă!"

Pentru că după acel renunțat la facultate "deoarece simteam ca nu e ceea ce vreau sa fac in viata asta" curiozitatea își face loc, nu putem trece mai departe fără să întrebăm: unde ați început să săpați peștera și, mai ales, cum au reacționat cei din jur atunci când viața dvs. lua o asemenea cotitură?

ȘTEFAN CHIHAIA: Am renunțat la facultate din cauza unei fete care mă părăsise pentru cineva care avea mai mulți bani. A fost cumva prima mea dragoste... Atunci am avut un moment în care mi-am dat seama că facultatea de chimie nu mă împlinește și nici nu va putea să îmi aducă banii necesari să mă dezvolt. Așa că am zis că vreau să fac altceva. 

A urmat o perioadă de cățiva ani în care am fost preocupat doar să fac bani, să mă distrez și să trăiesc o viață hedonistă, să-mi fac plăcerile și să neg acea parte din mine care voia să descopere. Cumva am zis că banii sunt tot ce contează. Însă observam că, oricât de mulți bani făceam, eram mai nefericit. Cumva, universul îmi satisfăcea capriciile și trăiam în cosmic drama, amuzamentul zeilor. Ia, Ștefane, ce vrei, să vedem ce o să faci! Asta a durat vreo patru ani, după care am început yoga, apoi am întâlnit pe cineva mai mare decât mine cu vreo 15 ani, care avea să-mi devină mentor, profesor și prieten. Și așa a început călătoria mea. Însă pauza asta de patru ani a fost un câștig. Căci am experimentat viața “cool”, bani, femei, băutură, droguri, combinații, orice era despre câștig, plăcere, eram acolo. Cu toate astea, cred că nu era dimineață în care să nu mă intreb: “așa și?”. Însă imediat mă suna anturajul și iar o luam de la capăt. 

Atunci am înțeles cât de dulce este ignoranța și cât de greu este să ieși din ea. Atunci am înțeles vorba “nefericiți sunt cei care tânjesc la făgăduințele vieții, căci ele promit multe și oferă puțin, iar la urmă acel putin va fi plătit scump”. Chiar dacă ulterior trăiam stări de rușine și vinovăție, căci căzusem într-un ego spiritual, aveam să înțeleg că toate acele experiente au fost o binecuvântare. Zic binecuvântare deoarece am reușit să înțeleg forțele din spatele lor, astfel mi-am dezvoltat compasiunea față de oameni, puterea de înțelegere. Nu a fost ușor, dar, dacă mă gândesc bine, nici greu. Să stii că, de multe ori, vin gânduri pe furiș care mă duc la acea perioadă. Ispitele sunt mari, deoarece atunci când te decizi să trăiești ca un stoic devii responsabil nu doar de vorbe și fapte, ci și de gânduri, reacții, viața în sine devine marele profesor, școala este acolo unde te afli, iar lecțiile curg continuu, nu este loc de odihnă. 


Sunteți instructor certificat în metoda Wim Hof. Înainte de a ne povesti în ce constă această metodă, vă rog să rememorați prima întâlnire cu Wim Hof. Ce v-a fascinat la acest om?

ȘTEFAN CHIHAIA: Adrian Tarcan îl cheamă pe cel care mi-a schimbat viața, el are situl animamundi.ro, studiază și cercetează astrologia arhetipală, este elevul lui Rick Tarnas. Adrian, într-o zi, îmi spune să-mi verific emailul. Când ajung acasă, deschid emailul și găsesc un clip, era un documentar făcut de cei de la VICE despre Wim Hof și metoda lui, pur și simplu când am văzut clipul am simțit ceva profund în mine, un curent, o trezire, o atracție irezistibilă. Am știut că trebuie să-l cunosc pe omul ăsta. Ce să crezi, în secunda următoare mi-am cumpărat cursul lui online și mi-am făcut rezervare la primul său workshop în Olanda. Wim este un spirit liber, un om care acuș are 60 de ani, dar e ca un copil de 20 de ani, plin de energie și viață, spirit liber. Fiind și el berbec, întâlnirea dintre noi a fost electrizantă, prin el am reușit să-mi dau seama de puterea din mine. Felul lui simplu de a trăi, felul lui de vorbi fără perdea, felul lui de a trăi fără așteptări, viziunea lui asupra vieții fără granițe, dezinteresul lui față de titluri, toate astea fac ca lângă el egoul tău să se dizolve. Ghici cum te simți? Foarte bine! Începi să conștientizezi adevărata ta natura, forma la care ai fost menit să fii. 

Tehnica pe care a dezvoltat-o el e simplă, o tehnică de respirație, o pregătire mentală corespunzătoare și expunere graduală la frig, iar aceste elemente combinate funcționează, tehnica fiind caracterizată de simplitate, dar și putere. El a dezvoltat tehnica asta stând în natură.

A intrat într-o zi într-un lac înghețat și acolo a trăit o stare de samadhi, de eliberare, de uniune cu divinul. Apoi a observat că, dacă respiră într-un fel, se schimbă totul în organism și că este capabil să-și influențeze sistemul nervos autonom, sistem care până nu demult se credea că nu poate fi influențat. Iar în timp Wim a doborât peste 20 de recorduri mondiale, printre care acela că a stat aproape două ore în gheață, a urcat Everestul în pantaloni scurți până la peste 6 mii metri și s-a oprit din cauza unei răni la picior, a alergat 50 km la -20 grade în pantaloni scurți și sandale, plus multe altele. Toate acestea au uimit lumea științifică și astfel au început cercetările. Cercetari care au dovedit că, prin metoda lui, Wim poate să-și controleze chimia interioară, astfel el își poate influența sănătatea, puterea și fericirea. La început lumea științifică a fost sceptică, au crezut că el este un super om. Dar apoi au făcut cercetare și pe elevii lui și aceleași rezultate. Însă aici nu e vorba de competiție, de cât de mult reziști în frig. Este vorba că frigul, asa cum spune Wim, este nemilos, dar drept în același timp. El te pune față în față cu propriile temeri, nu-l poți păcăli. Însă, dacă-l respecți, el te răsplătește, îți oferă curaj, sănătate, fericire, pur și simplu îți deschide o ușă către sufletul tău, unde posibilitățile sunt nelimitate. În felul acesta el devine un profesor.


"Poziția mea este de a facilita oamenilor accesul la profunzimea sufletului lor, nici pe departe să-i învăț eu filozofia mea de viață"

Pentru oamenii obișnuiți, lucrul cu frigul ar putea suna bizar. Ne spuneți că "folosite inteligent, apa rece, gheața și temperaturile scăzute sunt o ușă către suflet". Câ, în urma unui antrenament adecvat, atunci când intri în apă cu gheață, "mintea nu mai funcționează și astfel poți întâlni adevărata liniște de dincolo de ea. Am ajuns să prețuiesc frigul deoarece naște în mine forțe nebănuite și mă conectează cu adevărata mea natură într-un mod foarte profund și intim". Probabil ați întâlnit mulți oameni suspicioși, neîncrezători în metodele dvs., la fel cum, fără îndoială, sunt numeroși cei care cred în ceea ce faceți și spuneți. De fapt, în ce constă lucrul dvs. cu oamenii?

ȘTEFAN CHIHAIA: Da, marea majoritate sunt sceptici. Nu demult eram la sală, am mers să fac un antrenament și o sauna, iar la final aflu că nu era apă caldă. Erau câțiva oameni recalcitranți la recepție, țipau că ei vor răci. Bineînțeles că nu am intervenit, eu m-am bucurat de dușul rece. Ideea este că oamenii s-au îndepărtat de natură. Noi ne naștem precum animalele, cu o anumită conexiune cu natura, dar de mici suntem învățați să controlăm natura, să o supunem dorințelor noastre. Avem peste 100 mii km de vase de sânge cu tot cu capilare, iar vasele de sânge sunt ca niște mușchiuleți foarte fini care conduc sângele cu oxigenul și nutrienții necesari la celule unde, în prezența mitocondriilor, se formează ATP-ul, adica energia. În timp, sistemul acesta se atrofiază, iar noi nu funcționăm la capacitatea noastră reală. Lucrand cu frigul, este ca și cum ai merge la sala de gimnastică. Începi să-ți antrenezi acest sistem, iar în timp corpul ți se revigorează, astfel ți se schimbă toată viața. 



Cu toate că sunt certificat în metoda lui Wim de peste doi ani, am fost sceptic în a o preda. Printre altele, sunt fan al lui Krishnamurti, iar cu cât studiez și meditez mai mult îmi dau seama cât de puține știu. Apoi, mi s-ar părea o greșeală să le dau oamenilor viziunea mea, de unde stiu eu că e cea corectă? Însa am hotărât să încep dintr-un considerent. Cred mult în sincronicități. Într-o zi am întâlnit un osteopat. El a spus că a studiat la Moscova, iar la finalul școlii a depus un jurământ: să nu-și facă reclamă niciodată! Iar dacă va fi destul de bun, oamenii îl vor căuta. Atunci am înțeles. Iar în perioada următoare m-am trezit cu mai multe mailuri de la oameni care mă întrebau de metoda lui Wim. Poziția mea este de a facilita oamenilor accesul la profunzimea sufletului lor, nici pe departe să-i învăț eu filozofia mea de viață. Cred mult în unicitate și fiecare are o poveste, martorul care privește prin ochii altuia este martorul care privește și prin ochii mei. De aceea eu în fața oamenilor, aceasta va fi baia cea mai rece pentru mine.


Povestiți undeva despre cele câteva zile petrecute la o familie (foto sus) care locuia la aproximativ 70 de km de Bangalur. Voi prelua un fragment din cele scrise de dvs.: "Am observat ca pastratea traditiei, respectul fata de batrani, integrarea in viata de zi cu zi a credintei stramosilor, toate acestea fac ca viata sa fie mai plina si mai sanatoasa. Liniste, pace, comuniune intre oameni, o directie clara, fiecare om are un loc bine definit, atat in familie cat si in univers, sunt doar cateva dintre lucrurile pe care le-am descoperit aici. Toate acestea lipsesc sau sunt destul de rare in Occident. Aici dezvoltarea oamenilor este in perfect acord cu evolutia sufletului. Nu exista dezorientare si nici nevoia de dezvoltare personala. De asemenea, "economia" este calculata in cunoastere si spiritualitate. (...) Mi-am dat seama repede ca divizarea sociala si otravirea radacinilor traditionale de catre visul "european", au rupt poporul roman din traditia stramosilor si l-au aruncat pe ape tulburi, transformandu-ne in sclavi in propria tara".  
Care credeți că ar fi calea cea mai potrivită pentru a ne întoarce la valorile despre care amintiți? Pentru că ar fi greu să ne gândim că nu mai există speranță… 


ȘTEFAN CHIHAIA: Da, frumoase zile acolo! În primul rând, acolo familiile trăiesc la un loc, bunici, părinți, copii, exact cum sunt rromii la noi. Fiind toți la un loc, nici nu prea au cum să se certe, deoarece lucrurile se împart intre ei, fiecare își are rolul bine definit. De asemenea, există respect față de bătrâni, ei iau deciziile, este ca și cum o flacără olimpică se predă din generație în generație. Ei trăiesc în conformitate cu astrologia, știinta vastu, karma, ei își îmbățișează destinul conform stelelor, iar atunci când tu accepti situațiile de viață care-ți vin cum îți vin, devii și fericit, deoarece faci ceea ce ai de făcut. Daca tu esti menit să fii sportiv, aia faci, nu te frustrezi o viață întreagă în școli tehnice, că așa au vrut părinții tăi.

Pentru ei sufletul e totul, pentru ei respectul față de divin e totul, materialul este secundar, este pentru satisfacerea nevoilor zilnice și atât, nu reprezintă un scop. Acolo măsura este respectată. Dezorientare nu există, deoarece nu există stereotipurile sociale din Occident, acolo educația se face continuu, iar bătrânii au decizia finală. Este și la noi o vorbă, dacă nu ai un bătrân, găsește-ți unul. Acolo cam toată lumea are unul, dacă nu tatăl tău, un vecin sau tatăl unui prieten. Occidentul s-a dezvoltat mult pe verbul a avea, acolo încă primeaza verbul a fi. India este bine conservată,  acolo misticul și viața de zi cu zi sunt puternic întrepătrunse, mintea nu este cea care primează. Transformarea începe din tine, din această conștientizare, din experiențele pe care le ai și nu din lupta cu morile de vânt, cum făcea Don Quijote.






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

LEONARD AZAMFIREI: "Ne impresionează performanța medicală realizată pe bolnavi, nu pe oamenii sănătoși, deși avem un Minister al Sănătății, nu unul al Bolii"

Miercuri, 20 Iunie 2018
1177

S-a născut pe 22 iunie 1967, la Botoşani, un oraș pe care îl poartă în suflet. Recunoaște că, în tableta cu care călătorește în toată lumea, are o colecție consisten...

INVITAȚIE de weekend: Mănăstirea Popăuţi, între istorie şi vitregiile ei! FOTO, VIDEO

Sâmbătă, 16 Iunie 2018
1366

Mănăstirea Popăuţi aşează definitiv Botoşanii, de multe secole,  pe harta mondială a valorilor culturale autentice. O mănăstire modestă ca trăire şi manifestare printre veacurile purtăt...

Cinci ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Iustin Pârvu

Sâmbătă, 16 Iunie 2018
516

-Care este prima imagine pe care o aveți cu Părintele Iustin Pârvu? Ce impact a avut prezența acestui mare om asupra Sfinției Voastre?  Ieromonah Siluan Antoci: Cu mare bucurie vorbim despr...