DUMITRU IVAS: Mai mult decât o autobiografie: o viaţă!

DUMITRU IVAS: Mai mult decât o autobiografie: o viaţă!

DUMITRU IVAS

S-a născut la 14 august 1937, în comuna Leorda, judeţul Botoşani. "Localitate aflată la intersecţia locurilor dominate mereu de spiritele alese ale lui Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, George Enescu, sub semnul unor zodii bune, Taur şi Leu, care mi-au influenţat soarta, întortochiată şi zbuciumată, alături de părinţii mei, tărani autentici şi de cei patru fraţi", mărturisea, în revista Societății Absolvenților Facultății de Electrotehnică din Iași, profesorul Dumitru Ivas.

Părinţii au făcut sacrificii mari pentru copiii lor care doreau să înveţe. Dumitru Ivas a studiat la Școala Normală de la Șendriceni, un centru educațional care a dat României nume mari, în mai toate domeniile. "Îmi aduc aminte de învăţătorii mei de elită, pricepuţi şi severi, din şcoala primară - Şcoala Normală de la Şendriceni, Dorohoi, una din creaţiile marelui reformator al şcolii româneşti, Spiru Haret". 

În timpul gimnaziului a locuit la o soră a mamei, în satul Mitocaș, comuna Mitocul Dragomirnei. "Trebuia să merg pe jos 4 kilometri pe zi, trecând fosta graniţă, până la şcoala din fosta Austro-Ungarie, descoperind alte meleaguri şi alţi oameni, bucovineni mândri şi arţăgoşi, dar gospodari şi harnici", își amintește profesorul. 

La terminarea şcolii, directorul Mircea Vatamaniuc a dorit să îl înscrie direct la Liceul "Ştefan cel Mare" de la Suceava. Problema era că părinţii nu aveau mijloace materiale pentru a-l susţine acolo. Soluţia a venit de la un unchi, al cărui fiu încercase, dar fără succes, să se înscrie la Şcoala Medie Tehnică de Energie Electrică de la Iaşi. "El mi-a spus că, după absolvire, un loc de muncă în calitate de electrician există oriunde". După examen a fost admis cu bursă de categoria a II-a având astfel, foarte important, asigurate cele necesare traiului.

Din păcate, o lege apărută în al doilea an de studii i-a anulat bursa pentru că venitul agricol al tatălui era de 2460 lei, iar limita legală de acordare a bursei era de 2400 lei. "M-a ajutat monstrul sacru al şcolii şi al oraşului Iaşi, profesorul de matematică Martiniuc, la vremea aceea pensionat de la Liceul Naţional, găsindu-mi o cameră, plătită de mine prin meditaţii acordate fiului proprietarului". 

În anul al III-lea, altă reformă. Şcolile medii tehnice se desfiinţează. Existau două alternative: examene de diferenţă la 14 discipline şi admiterea în clasa a X-a la un liceu sau un an de practică cu o bursă şi un examen de absolvire a şcolii profesionale. "Am optat pentru perioada de practică la Energocombinat 3 Bacău, Uzina Electrică Botoşani, mai aproape de casă şi m-am înscris imediat şi la Liceul "A.T. Laurian". Din mai 1955 şi până în septembrie 1956, am susţinut 40 de examene pentru diferenţa claselor VIII şi IX, două sesiuni pentru clasa a X-a, examenul de maturitate, 2 examene de absolvire a şcolii profesionale şi admiterea la facultate. Programul era astfel: de la ora 7 la ora 16 la uzină, cu o pauză de 1 oră la prânz, pauză în care exersam, cu un maistru, limba germană; de la 17 la 19, cursuri de limba germană, iar de la ora 20 la 24, studiu individual pentru şcoală".

A trecut examenele de maturitate, de absolvire a şcolii profesionale, ultima ca şef de promoţie, menţionat şi în ziarul Muncitorul Electrician. La Uzina Electrică, urmare a calificării şi a studiilor absolvite, conducerea a fost practic obligată să îl încadreze pe un post nou apărut, electrician principal pe uzină, cu un salariu de director de liceu, de 670 lei pe lună. "M-am înscris la facultate, iar examenul de admitere nu mi-a dat emoţii deşi au fost 300 de candidaţi pe 70 de locuri. Aveam cunoştinţele necesare, exerciţiul şi practica susţinerii exemenelor".

Dar, pentru ca totul să nu fie liniştit în continuare, necazul a venit după admitere. "Neînscrierea voluntară în CAP a tatălui meu era obstacolul obţinerii unei burse meritate. Tatăl nu s-a înscris, dar a fost obligat să-mi promită 250 de lei în fiecare lună pentru cele necesare traiului la Iaşi. În cei cinci ani de studenţie, tatăl s-a ţinut de cuvânt deşi i-a fost extrem de greu".

Profesorul Simion Oprişor, fost inginer şef la Uzina Electrică, titularul disciplinei de Centrale şi reţele electrice, l-a remarcat şi l-a reţinut la catedră fiind, din anul 1961, şef de laborator iar din 1962 asistent suplinitor. Tot atunci a apărut specializarea Electoenergetică în cadrul căreia a contribuit la înfiinţarea laboratorului Partea electrică a centralelor şi staţiilor unde a ţinut ore de aplicaţii. Numărul studenţilor la zi, seral, subingineri, creştea vertiginos.

"În anul 1965 am fost promovat asistent titular şi a beneficiat de o specializare la Catedra de Centrale electrice de la Institutul Politehnic Bucureşti, condusă atunci de profesorul Dinculescu". Doctoratul l-a susţinut sub conducerea profesorului Vasile Prisăcaru, care a acceptat o temă apropiată de preocupările sale. În anul 1968 a fost promovat şef de lucrări. Între anii 1969 – 1970, a fost la Universitatea Friderician din Karlsruhe, Hochspannungsinstitut, sub conducerea profesorului Herman Lau, urmare a obţinerii unei burse DAAD.

"A fost un an plin de noutăţi în care am cunoscut rigorile sistemului educaţional german, ca detalii privind o lume diferită de cea de la noi".

În anul 1977 a finalizat teza de doctorat iar în anul 1978 a fost promovat conferenţiar. Timp de 8 ani de zile este prodecan cu activitatea didactic-eductivă, perioadă dificilă şi stresantă. "Stilul meu dur, extrem de sever a sacrificat cordialitatea în relaţiile cu studenţii dar în schimbul unui respect reciproc necondiţionat. Perioada delicată a acelor ani a fost depăşită şi printr-un sprijin şi o colaborare cu conducerea universităţii, în special cu regretatul profesor Neculai Gavrilaş, prorector cu activitatea didactică".

În anul 1992 a fost promovat profesor şi devine şef de catedră pe durata a două legislaturi ca membru în Consiliul Facultăţii de Electrotehnică. "O realizare cu care mă mândresc este susţinerea disciplinei de Fiabilitate în energetică, în calitate de profesor invitat în perioada 1993 - 2004, la Facultatea de Energetică de la Universitatea Tehnică a Moldovei de la Chişinău. Mi-au încălzit inima progresele pe care le făceau, în timp, studenţii moldoveni, ospitalitatea şi prietenia colegilor de catedră de acolo. Cu toate că era destul de obositor, predam comasat la Chişinău şi recuperam orele la Iaşi, am amintiri deosebite din acea perioadă".

Își amintește cu nostalgie de vremea aceea. "Nu pot să nu remarc faptul că în anii ’80 a existat o emulaţie extraordinară în rândul studenţilor, în general, dar mai ales la Electro. Atunci s-a născut grupul Divertis, corul Armonia, care aduceau premii la toate concursurile studenţeşti la care participau şi nu numai. Serbările Electro, din preajma sărbătorilor, umpleau sala de spectacole de la Casa Tineretului, clădirea devenind un ciorchine de studenţi şi alţi tineri care doreau să intre. Conţinutul textelor prezantate („specificul” vremii !) ridica unele probleme dar totul merita".

În anul 2006 a fost pensionat. Dar munca nu s-a oprit. "Am simţit nevoia să lucrez în continuare. Am obţinut acreditarea ca auditor energetic de la ARCE şi, în această calitate, am colindat toată ţara, de la Roman la Turnu-Severin şi de la Oradea la Călăraşi. Cel mai mult mi-a plăcut să întâlnesc, în societăţile auditate, absolvenţi de la Iaşi, ingineri apreciaţi, cu funcţii de răspundere, care făceau cinste învăţământului ieşean şi care păstrau un adânc respect pentru facultatea noastră".

In 1983, la îndemnul unor colegi de catedră, s-a alăturat lor la albinărit. "Nu aveam precedente în familie, cum e de obicei la albinari, dar am perseverat atât în documentare, în practica albinaritului şi în investiţii, încât am ajuns sa-i pot învăţa şi pe alţii, ca lector voluntar la Cercul Apicol Municipal Iaşi şi membru în Comitetul judeţean Iaşi al ACA – Asociaţia Crrescătorilor de Albine".

Cu toţi cei 50 de ani la catedră, spune că cel mai numeros auditoriu la o prelegere au fost cei aproximativ 250 de apicultori, care i-au ascultat prelegerea despre iernarea albinelor, în amfiteatrul arhiplin.

Odihna după o viață de muncă a unui profesor emerit, care s-a dedicat cercetării și educației? Albinele, o livadă bogată și viță de vie. Crește păsări. Chiar și o capră, după cum recunoaște cu mândrie. 

"De fapt, albinăritul a fost, iniţial, o evadare din stresul responsabilităţilor profesionale şi o pregătire pentru perioada de după pensionare. După ce m-am liniştit cu vechile activităţi, mai ales din cauza crizei, şi mi-am organizat o vatră de stupină, pe măsură, nu m-am oprit. Am plantat circa 300 de pomi alături de viţă de vie, cresc păsări şi chiar o capră, ca să poată spune ai mei că le curge lapte şi miere... Sper să pot face faţă la toate acestea în continuare şi o să mă împac chiar cu... cei de dincolo daca îmi promit că-mi dau ceva de lucru dupa întâlnire".

O viață de om bogată, împlinită, rostuită cu înțelepciune. Dar, mai ales, a reușit Dumitru Ivas să ne arate că munca nu este secretul vreunui succes, ci însăși temelia vieții. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Sala "Mihai Ursachi" la Ipotești, un tezaur cultural cu aer testamentar - FOTO

Marţi, 25 Septembrie 2018
324

"Mihai Ursachi este printre noi dacă îl citim, este prezent prin verbul pe care l-a publicat, pe care ni l-a dat, este cu noi, este aici". Sunt cuvintele pe care în urmă cu mai...

"Politist, adjectiv", filmul-oglindă

Marţi, 25 Septembrie 2018
157

"Polițist, adjectiv" este, dincolo de un film care ne reprezintă - fie că ne place sau nu-, un film care trebuie privit fără orgolii personale sau de oricare alta fa...

Sfinții Botoșanilor: Pe 22 septembrie se năștea, la Vorniceni, călugărul în fața căruia mai târziu a îngenuncheat Prințul Charles al Marii Britanii!

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
907

Parintele Dionisie Ignat s-a nascut in 22 septembrie 1909, in comuna Vorniceni din judetul Botosani, intr-o familie de tarani cu opt copii. La botez a primit numele Dumitru, fiind mezinul familiei. Ta...