Radu Ciobănașu este botoșăneanul care a învățat să se joace cu viața. Să îi ofere talentul său și să ia de la ea, de la viață, ce are ea mai frumos: arta, improvizația, oamenii frumoși.
Radu Ciobănașu ia în serios visul. După câțiva ani în care a activat, la nivel profesionist, la Radio Meridian din Botoșani, a pornit la drum, fiind hotărât să atingă gloria. A trecut prin Facultatea de Teatru a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. După facultate - cu o escală în Târgoviște - s-a oprit în București, sansa lui fiind "înrolarea" în "Legiunea straină" a lui Mircea Daneliuc. Dar teatrul - în accepțiunea sa clasică - înseamnă pentru botoșăneanul nostru mai mult decât roluri, scenă, public aplaudând cuminte în sala de spectacol. Teatrul înseamnă și improvizație. Adică, pe scurt, Improvisneyland - tărâmul artei de a improviza.
L-am provocat pe Radu Ciobănașu la un taifas în care amintirile devin fărâme de viață mustind a umor, a oameni cu aromă de prietenie, a locuri și întâmplări frumoase.
- Radu, confortabil pentru mine ar fi să începem povestea de la un radio care, la câțiva ani după 1989, făcea vâlvă prin micul orășel din nordul României. Dar simt că aș rata întâmplări frumoase din viața ta de până atunci. Așadar, care sunt imaginile care te inundă astăzi, când spui Botoșani?
Botoșaniul înseamnă locul unde încă am o casă pe care nu m-am îndurat să o vând. Botoșaniul este, din păcate, locul unde nu reușesc să mă întorc atât de des pe cât mi-aș dori, dar el este și rămâne în mine.
- Ajungem la radio. Îmi amintesc de doi băieți care, deși păreau foarte diferiți, făceau o echipă minunată și, important pentru cei care vă ascultau, transmiteau un soi de armonie care în radio avea un farmec aparte. Ce a însemnat radioul pentru tine și, mai ales, ce crezi că a adăugat ființei tale?
- Confortabil și plăcut este și pentru mine să vorbesc despre Radio Meridian (93,1 FM!), locul unde mi-am petrecut patru ani din viață, un radio care a avut un rol important în dezvoltarea mea ca om și m-a ajutat mult în ceea ce aveam să aleg să fac din viața mea. Radioul a însemnat una dintre cele mai fascinante perioade ale post adolescenței mele.
Spuneai de cei doi băieți care păreau foarte diferiți...Unul eram eu și celălalt era Florin Agavriloaei, unul dintre cei mai talentați oameni de radio din fm-ul botoșănean, cu talent la scris și vorbit direct în suflet, un om cu care am legat o frumoasă prietenie și de care mă leagă foarte multe experiențe prețioase. Doar păream diferiți, căci ne întâlneam în foarte multe puncte care aveau legătură cu muzica, lecturile, câinii, călătoriile... toate aceste puncte comune au făcut ca să ne înțelegem excelent în realizarea unor emisiuni ca Febra de Sâmbătă noapte, Lumina nopții (aici era și Stefania Pleșa alături de noi, căreia i-am pierdut urma demult) etc.
Legitimația de presă m-a ajutat să ajung în preajma unor oameni lângă care aș fi ajuns mai greu altfel, iar eu atunci căutam prezențe stimulative de la care să am ce învăța, să mă dezvolt...
- Oameni care ți-au rămas lângă inimă din acea vreme?
- Îmi vine în minte domnul Constantin Manolache, fost vicepreședinte al Consiliului Județean, cu care aveam discuții de suflet legate de Omar Khayyam... Dumnezeu să-l odihnească! Am lucrat 8 luni și la departamentul 'Știri' al postului. Mergeam la domnul Manolache de fiecare dată când eram în criză de știri, dar și pentru bucuria de a conversa pe teme preferate.
Îmi amintesc cu oleacă de mândrie că am făcut parte din echipa de jurnaliști botoșăneni care l-a întâmpinat pe Regele Mihai la granița dintre Botoșani și Suceava, în 1997, dacă îmi amintesc eu bine, când Majestatea Sa a întreprins o vizită prin toată țara... iar mai apoi, la momentul discursului susținut în sala Consiliului Local, am stat foarte aproape de Majestatea Sa...
Aveam și niște fotografii de la acel moment prețios și încărcat de emoție pentru toată lumea, fotografii pe care am ținut mult să le recuperez, dar nu am reușit să mă sincronizez cu colegul jurnalist (cred că e vorba de Val Guraliuc) care le facuse. Poate citește interviul acesta și mi le trimite la radu.ciobanasu@gmail.com.
Păstrez foarte viu în suflet amintirea unor nopți cu miros de tei după ploaie, cafea bună, ușile la studio și redactie deschise larg, muzica (rock) dată la maxim, stând pe terasa improvizată din clădirea care găzduia radioul și simțindu-mă ca un magician al radioului. Eu, cel puțin, eram convins că mereu eram ascultat de tot orașul :))). Noi cu emisiunile ne-am făcut prieteni cu foarte multă lume din oraș. Nu îl pot uita pe Traian, profesor de istorie la o școală prestigioasă din oraș... A venit o dată noaptea târziu la radio, incitat de muzicile date de noi pe post, cred că era Top Five Late Night, un top de balade rock ținut de Florin, și am câștigat ca prieten unul dintre cei mai faini oameni. Tobă de muzică, istorie și literatură, dar mai ales un om cu O mare.
Îmi mai amintesc cu drag de emisiuni care nu erau făcute de mine, dar care mă făceau să fiu mândru că fac parte din echipa radioului: Clio și Euterpe, o excelentă emisiune de muzică simfonica realizată și prezentată de Tudor Maxim, emisiunea de cultură realizată de doamna Angie Straticiuc (la care eu eram foarte fericit să fac partea tehnica) sau de emisiunile de poezie realizate de Gina Poenaru, Florentina Toniță, emisiunile facute de Paul Grigore, Oltița Daniliuc, Laur Cervatiuc.
Sunt foarte mândru că am colegi care au continuat să facă radio și acum sunt nume cunoscute și iubite de publicul botoșănean: Iulian Corlat, Gina Poenaru.
În cazul în care nu transpare din tot ceea ce am spus până acum, o mai spun o dată explicit: radioul rămâne o mare dragoste pentru mine.
-Îți amintești cum ai decis să pornești spre Cluj?
- După o depresie și o apatie de câteva luni legat de teatru, mi-am luat inima în dinți, am intrat în hotelul actorilor de lângă Piața Mare și m-am postat în fața ușii lui Lenuș Moraru, despre care știam că pregătește catindați la teatru... Cu o "privire de nebun", și cu emoție în voce, i-am spus cine sunt și că vreau și eu la teatru. A acceptat să mă pregătească (privirea și determinarea pe care o transmiteam, probabil că au convins-o, deși timpul era foarte limitat - eram deja în mai și în iulie era examenul). A fost foarte frumoasă perioada de pregătire cu Lenuș, unele dintre poeziile pe care le-am lucrat cu ea nu le-am uitat nici acum și le mai spun uneori cu pofta și căldura din suflet de atunci...
Am absolvit în 2004 cu "Astă seară se improvizează", o alegere prevestitoare, căci peste 4 ani aveam să descopăr arta improvizației, și să ăi dedic mulți ani din viață.
Întorcându-mă în prezent, aș vrea să știți că recent am avut premiera la ARCUB Gabroveni cu Marea Rușine, de Alina Șerban, un spectacol de care sunt foarte mândru, și în care joc alături de o minunată echipă. Improvisneyland, proiectul din care fac parte de zece ani, merge minunat, tocmai am primit noi membri în trupă, 9 la număr, suntem 15 acum.
- Cum spuneam odată, te-ai înrolat în... "Legiunea străină" a lui Mircea Daneliuc, despre care câțiva ani mai târziu aveai să spui că a fost pentru tine ca "o școală de film". Povestește-ne despre experiența ta cu filmul, cu actorii și regizorii cu care ai lucrat.
- Nu este singurul film în care ai jucat, nici singurul regizor cu care ai lucrat!
Mirajul reclamelor mi-a trecut după ce am filmat un număr de zece reclame, dar și după ce mi-am negociat câteva contracte cu un avocat specializat pe drepturi de autor care m-a învățat ce să accept și ce nu atunci când mi se propune un contract. Așa că sunt o "rara avis" a reclamelor la ora asta. :)).