Nereguli la spitale şi la medici de familie, descoperite în urma unui control! CJAS a imputat zeci de mii de lei

Un control efectuat de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Botoşani la spitale şi la medicii de familie din judeţ a scos la iveală o serie de nereguli vizavi de modul de prescriere a anumitor medicamente pentru care există un regim special.

Nereguli la spitale şi la medici de familie, descoperite în urma unui control! CJAS a imputat zeci de mii de lei

Este vorba de acele medicamente pentru care sunt aprobate protocoale terapeutice şi care pot fi prescrise pacienţilor numai în baza unei anumite documentaţii, documentaţie care în unele cazuri lipsea, dar cu toate acestea respectivele medicamente au fost prescrise.

Potrivit directorului CJAS Botoşani, Carmen Nicolau, în urma acestui control au fost calculate debite care vor fi recuperate de la spitale şi de la medicii de familie.

“Am efectuat un control în cadrul căruia s-a verificat modul de prescriere a medicamentelor pentru care sunt aprobate protocoale terapeutice şi care se prescriu cu aprobarea comisiilor terapeutice de la nivelul Casei Botoşani pentru anii anteriori, pentru că de anul acesta comisiile s-au desfiinţat dar au mai fost referate din anii anteriori. La medicii de familie s-a constatat un debit de 8.587 de lei, la care se adaugă suma de 2.215 lei dobânzi şi penalităţi. La spitale sumele sunt mai mici. Nu au fost respectate protocoalele de prescriere, sunt medicamente care se prescriu în anumite condiţii, de către medicul specialist prima reţetă, cu aprobarea unor comisii. Au fost aprobări în anii din urmă, dar era vorba de medicamente de care pacienţii trebuiau să beneficieze la începutul acestui an. Erau reţete prescrise, dar nu erau referatele”, a precizat Carmen Nicolau, preşedintele CJAS Botoşani.

Sume au fost imputate şi mai multor furnizori de dispozitive medicale la care au fost depistate nereguli în sensul în care, spre exemplu, un aparat de oxigen a fost raportat în acelaşi timp la două persoane. Sumele ce trebuie recuperate de la frunizorii de dispozitive medicale se ridică la 22.360 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Sens giratoriu definitiv pe Bulevardul George Enescu

Marţi, 23 Ianuarie 2018
1169

Decizia autorităţilor de a amenaja un sens giratoriu pe Bulevardul George Enescu, la intersecţia cu strada Bucovina, s-a dovedit a fi una bună, după cum susţin reprezentanţii Primăriei Botosan...

Trecere de pietoni înfiinţată la cererea mai multor părinţi

Marţi, 23 Ianuarie 2018
1316

O altă decizie luată, marţi, de Comisia de sistematizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani a fost aceea de a se amenaja o nouă trecere de pietoni pe una dintre arterele din ora...

Oprirea interzisă pe o porţiune de pe o stradă din municipiul Botoşani

Marţi, 23 Ianuarie 2018
1137

Membrii Comisiei de sistematizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani au decis, în cadrul şedinţei de marţi, montarea unui indicator cu Oprirea interzisă pe o porţiune din ...