Ce spuneți de asta? O companie acordă angajaților nefumători șase zile în plus de concediu plătit

''Sper să încurajez angajații să renunțe le fumat mai degrabă prin stimulente, decât prin constrângeri'',  spune directorul companiei.

Ce spuneți de asta? O companie acordă angajaților nefumători șase zile în plus de concediu plătit

O companie din Japonia le acordă angajaților nefumători șase zile în plus de concediu plătit, la un an după ce aceștia s-au plâns că lucrează mai mult decât colegii lor fumători care ies în pauzele de țigară, informează luni The Telegraph.

Compania de marketing Piala Inc., cu sediul în Tokyo, a introdus acest beneficiu în luna septembrie, iar angajații s-au grăbit să profite, notează Agerpres.

''Unul dintre angajații nefumători din companie a depus o notificare la începutul anului spunând că pauzele de țigară creează probleme'', spune Hirotaka Matsushima, purtător de cuvânt al companiei.

''Directorul nostru a văzut notificarea și a fost de acord așa ca nefumătorii să primească timp suplimentar în compensare'', a declarat Matsushma pentru The Telegraph.

Nemulțumirile în rândul nefumătorilor au crescut pentru că birourile companiei sunt situate la etajul al 29-lea într-o clădire din Ebisu, un cartier din Tokyo. Oricine vrea să fumeze este nevoit să meargă la demisol, iar fiecare pauză de țigară durează aproximativ 15 minute.

''Sper să încurajez angajații să renunțe le fumat mai degrabă prin stimulente, decât prin constrângeri'', a declarat Takao Asuka, directorul executiv Piala Inc, pentru Kyodo News.

Cel puțin 30 din cei 120 de angajați ai companiei și-au luat zile libere de când a fost introdus noul sistem, potrivit lui Matsushima, el însuși nefumător, care a folosit zilele libere pentru a merge cu familia la o stațiune termală.

Inițiativa a încurajat patru oameni să se lase de fumat, a adăugat acesta.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 21,7% dintre adulții japonezi fumează, procentul fiind mai ridicat în rândul bărbaților și al persoanelor mai în vârstă.

Companiile japoneze sporesc eforturile pentru a-și proteja angajații de efectele fumatului pasiv, iar în luna iunie, Lawson Inc, un lanț de supermarketuri, a interzis fumatul în sediul central și în birourile regionale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...