Semnal de alarmă al unui medic, după drama adolescentului din Botoșani care se zbate acum între viață și moarte: ”Un risc foarte mare!”

Valul de căldură face victime în aceste zile de Cod Roșu. Un adolescent de 16 ani, din județul Botoșani, se zbate între viață și moarte după ce a intrat într-un iaz să se răcorească și a fost la un pas să se înece. Un bărbat de 56 de ani, din județul Iași, a murit după ce a suferit un stop cardio-respirator provocat de hipertermie.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, avertizează că temperaturile extreme și consumul de alcool pot avea consecințe fatale.

 

„Dintre pacienţii ajunşi în UPU a Spitalului Sf. Spiridon în ziua cu cod roşu şi temperaturi caniculare, cel mai grav a fost pacientul cu hipertermie de 56 de ani. A fost adus de ambulanţă dintr-un sat din judeţul Iaşi, Rusenii Noi. Păzea oile şi a devenit inconştient. A fost găsit de câmp de alţi concetateni cu temperatura crescută, 40 de grade temperatura centrală. A instalat stop cardio-respirator, a fost resuscitat şi în ciuda manevrelor de răcire internă şi externă, s-a declarat decesul. Persoanele aflate la locul intervenţiei au declarat că bărbatul consumase băuturi alcoolice. Din păcate, după confirmarea decesului, diagnosticul va fi stabilit de medicină legală”, a transmis, potrivit bzi.ro, dr. Diana Cimpoeșu.

Medicul atrage atenția asupra faptului că, de cele mai multe ori, consumul de alcool creşte gradul de deshidratare, nefiind singurul caz în care persoana a decedat. ”Lichidele se pierd mai repede. E nevoie de mai multă apă. Alcoolul scade capacitatea organismului de a sesiza pericolul, atunci când este faza de somnolentă şi de pierdere a atenţiei, persoană poate să nu îşi dea seama că are nevoie de ajutor. Cei care văd o astfel de persoană trebuie să intervină şi să-l scoată din mediul cu risc, mediul foarte fierbinte, să-l aducă într-o încăpere aerisită, să-l stropească cu apă şi evident să apeleze 112 pentru că e vorba de intervenţie medicală avansată. În prima zi de cod portocaliu au fost 3 cazuri, în a doua au fost 5. Pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare. A mai fost un deces la o persoană de 58 de ani. Este important ca răcirea să se facă treptat”.

Dr. Diana Cimpoeșu a vorbit, de asemenea, despre pericolul înotului în această perioadă caniculară, când diferența dintre mediul exterior și temperatura apei este mare. Este ceea ce s-a întâmplat cu adolescentul din Botoșani.

”Nu sunt recomandate trecerile bruşte, 10 grade între temperaturi este un efort de adaptare a organismului. Dacă în mediul exterior sunt 40 de grade şi se decide să se înoate la 22 grade într-un râu duce la un risc foarte mare. Pot apărea tulburări de ritm cardiac. Se întâmplă în multe dintre ţările europene. Au apărut multe cazuri şi la noi. Un tânăr de 16 ani transferat de la Botoşani la Sf. Maria în comă, după înec”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu. șefa UPU SMURD Iași.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jantele și vibrațiile după montaj - ce verifici înainte să schimbi roata

Monday, 28 September 2026

Primele probleme după montajul jantelor apar uneori chiar la câțiva kilometri de service: vibrații în volan, pierdere lentă de presiune sau un zgomot pe care nu îl aveai în...

Ce câștigă, concret, o companie care alege parteneriatul cu Gruppo Damidio pentru lubrifianți Q8Oils

Monday, 28 September 2026

Gruppo Damidio, distribuitor autorizat Q8Oils în România, a construit un model de parteneriat B2B gândit exact pentru companiile cu consum mare și constant, pentru care lubrifiantul...

Experiența digitală devine la fel de importantă ca produsul oferit

Monday, 28 September 2026

Prima impresie este construită din pași foarte mici Un serviciu poate avea un design modern și, totuși, să fie greu de folosit. Problemele apar adesea în detalii: un formular care șterg...