Crucea Roșie Botoșani te așteaptă astăzi să intri în Lanțul Umanității - 150 de secunde pentru 150 de ani!

Cu ocazia aniversării a 150 de ani de existență ai Crucii Roșii Române, care se împlinesc astăzi, 4 iulie 2026, Crucea Roșie Română, Filala Botoșani organizează Lanțul Umanității - 150 de secunde pentru 150 de ani, un eveniment simbolic de conectare a lucrătorilor umanitari cu societatea civilă, susținătorii și donatorii săi.

Cetățenii sunt așteptați astăzi, 4 iulie,

între orele 10.00 și 15.00, în municipiul Botoșani, Parcul “Gh. Avramescu” Botoșani (lângă Biblioteca Județeană “Mihai Eminescu”).  

 

și la Dorohoi, între orele 11.00 – 13.00, pe Pietonalul Grigore Ghica ( Zona Farmacia Catena),

pentru a face parte din povestea Crucii Roșii, începută în  1876, și să transmiteți un mesaj de umanitate și de speranță celor care au nevoie de alinare.

”Într-o perioadă marcată de polarizare, conflicte și neîncredere, Lanțul Umanității - 150 de secunde pentru 150 de ani este o declarație publică despre ceea ce ne apropie - umanitatea, nu despre ceea ce ne desparte, și oferă tuturor ocazia de a-și afirma valorile. Pe 4 iulie, de Ziua Crucii Roșii Române, te invităm să fii parte din Lanțul Umanității. Nu doar pentru a ne ține de mână, ci pentru a demonstra că solidaritatea încă ne unește”, este mesajul transmis de reprezentanții Crucii Roșii Botoșani.

Vino să transmiți un mesaj de solidaritate celor care au nevoie de ajutor sau alinare! Poate că nu îi cunoști. Poate că nu îi vei întâlni niciodată. Dar prezența ta transmite un mesaj simplu: nimeni nu este singur.

Acțiunea se înscrie în calendarul național de evenimente dedicate celor 150 de ani de existență ai Crucii Roșii Române.

Despre Crucea Roșie Română

Crucea Roșie Română este o organizație umanitară auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Societatea Națională de Cruce Roșie din România a luat ființă în 1876 și prin programele și activităţile sale în beneficiul societății, contribuie la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

astăzi, 20:38

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

astăzi, 19:52

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

astăzi, 19:45

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...