DEZVĂLUIREA făcută de Cătălin Flutur după demisie: "Puțini știu..."

DEZVĂLUIREA făcută de Cătălin Flutur după demisie: "Puțini știu..."

După ce și-a anunțat demisia din fruntea organizației județene a PNL Botoșani, Cătălin Flutur a făcut o serie de dezvăluiri din culisele partidului, făcând referire la momentul în care s-a decis ca la nivel central PNL să fie condus de o singură persoană, respectiv Alina Gorghiu.

Flutur susține că, atunci când s-a votat o conducere unică, a fost singurul din țară care s-a împotrivit unei astfel de măsuri. 

"Fuziunea între PNL și PDL nu a fost completă, nu au tras toți la aceeași căruță iar greșeile din vară până acum, pentru că doar noi am pierdut voturi, ceea ce a câștigat PSD este nesemnificativ, 6.000 de voturi la noi în județ, iar în alte județe mai deloc, numai că PNL a pierdut voturi din vară până în toamnă, cred că pe niște greșeli care au plecat dintr-o lipsă de experiență și din a nu lua în considerare faptul că în PNL de fapt sunt două partide. Puțin știu, poate în afară de colegii mei, că am fost singurul din țară care am votat împotriva numirii ca președinte unic a doamnei Alina Gorghiu în momentul în care domnul Blaga a avut niște probleme. Dacă am hotărât la un moment dat o conducere bicefală, care a mers, nu a mers, până la un punct, nu puteam cu o lună și ceva înainte să schimbăm, măcar la vârf. Noi trebuia să menținem un co-președinte acolo", a spus Cătălin Flutur.

Iar colegii din țară l-au felicitat pentru decizia de a nu vota pentru un singur președinte, a mai spus Flutur, numai că nimeni nu a procedat ca el. 

"Felicitări, noi am votat cu mâna sus și cu capul jos. Eu am votat și cu capul și cu mâna sus, pentru că nu trebuia poate să facem mișcarea respectivă cu o lună și ceva înainte de alageri. Asta probabil a dus la un noncombat dintr-o tabără sau alta", a mai spus Flutur. 

 

 

Spune-ne opinia ta