Nu iubesc drapelul, nici imnul, nici stema

Nu iubesc drapelul, nici imnul, nici stema

M-am născut acum 20 de ani, pe un pământ numit „România”. Am crescut într-o familie în care buletinul de știri conta, mai ales pentru tata, care urmărea fiecare mișcare politică. Nu înțelegeam în niciun chip de ce ar fi interesantă o adunătură de oameni care vorbesc. Mergeam la grădiniță și o auzeam pe menajeră plângându-se de cât e de nasol să trăiești cu un salariu de trei lei, în „România”. La brutăria din colț, era o tanti cu covrigi, care mi-a rămas în minte prin felul în care vorbea despre oameni, despre tradiții și despre stat. Zicea că nicăieri nu e ca acasă și că pâinea e mai amară între străini, chiar dacă e mai multă. Educatoarea mă punea mereu să recit poezii și să cânt, de 1 Decembrie, când se aduna lumea la cimitir, iar preotul citea o rugăciune. Nu pricepeam nimic din ce însemna „România”, „românește” sau alte derivate. Știam doar că așa trebuie să spun, asta trebuie să fac, aia nu am voie, românii sunt un popor de curajoși, eroii trebuie cinstiți. Și cam până aici îmi era orizontul.

De-a lungul anilor, am întâlnit oameni de tot soiul. De la pălăvrăgitul cu experimentatul din crâșmă, până la discuțiile cu unii dintre cei mai învățați, am încercat să dibuiesc ce o fi cu țara asta, în care m-am născut cu calitatea de cetățean, fără ca măcar să o fi cerut eu. Ce o fi cu poporul și cu „frații” ăștia despre care am învățat la școală, ce o fi cu neamul. Și nu de puține ori, m-am întrebat ce o fi cu sărbătoarea asta, pentru care vedem aceeași paradă în fiecare an. Și de ce să sărbătorim, când sunt atâtea necazuri abătute asupra oamenilor de rând și atâta ocazii în care statul și-a arătat neputința. Crescând, am prins un fel de frică și repulsie cu privire la ce avea să mă aștepte aici, în „Românica”. Pentru că mă marcau poveștile celor care nu și-au găsit pâinea și traiul îndestulat, liniștea și încrederea în ziua de mâine, aici. Tata a tot luat calea străinătății, pentru ca eu și sora mea să putem pleca, aproape în fiecare zi din săptămână, cu un ghizdan în spate. Am crescut mai mult fără el, iar asta mă făcea să cred că eu nici nu îmi cunoșteam, cu adevărat, tatăl. Începea să mă lase tot mai rece Ziua Națională, când vedeam parada din București, de 1 Decembrie, în direct. Mi se părea pierdere de timp și non-sens, pe lângă sufernțele prin care treceau, ca mine, mii de copii crescuți cu bani stăini, de români înstrăinați.

Însă viața nu te lasă niciodată să o părăsești cu impresii. Din contră, te aduce în fața unor idei clare, taman opusul, de multe ori, a ceea ce concluzionezi din aparențe. Iar aici nu spun că aparența e diferită de esență. Ci că aparența e o bucățică din cea din urmă.

Am cunoscut o mulțime de oameni motivați să facă bine. Motivați să trăiască în țară. Și, din nou, căutam să înțeleg de ce. Și aveam să o fac, dar mai târziu. Abia după ce am întâlnit oameni care aleargă neobosiți pentru a ajuta, profesori care stau peste program și cheamă elevii acasă, pentru a se asigura că lecțiile sunt învățate lucid, salvatori care nici nu au un program, eroi și binefăcători care vor să rămână sub anonimat, donatori pe care nici cel care primește nu îi cunoaște, oameni care întind mâna, dacă te văd în suferință, țărani simpli care, din bucata lor de pâine, dau și celui mai sărman, bolnavi care încurajează alți pacienți că vor fi bine, preoți cu adevărat „fără de arginți”, care deschid poarta și celui care nu poate ajunge la biserică, tineri care visează la mai bine, vârsnici care muncesc necontenit și se simt precum categoria anterioară. Mai pe scurt, oameni buni, demni și iubitori de alți oameni.

Căci asta înseamnă să iubești România: să îi iubești pe români. Iar regula se poate extinde, în cazul celor care iubesc omenirea, în general. Revenind, eu asta am priceput din tot ce am trăit până acum, cu referire la țara în care m-am născut: da, o iubesc, pentru că iubesc oamenii din ea. Numiți români. Nu știu ce tezaur o fi fost prin Roșia Montană, nu știu cât de strategică o fi ieșirea la Marea Neagră și tind să fac abstracție de detalii care nu contează în ecuația asta. Pentru că nu, nu contează.

Nu există „patrie”, decât dacă vorbim despre cei care sacrifică timp, energie, bunuri, sentimente sau chiar viața proprie, pentru binele altor oameni. Nu există „patrimoniu”, decât dacă ne gândim la oamenii care ni l-au lăsat moștenire. Nu există tradiții, decât dacă ne gândim la rude, prieteni și apropiați cu care să le și aplicăm. Nu există bogăție mai mare a țării, decât oamenii care populează teritoriul cuprins între granițele ei. Nu este Ziua Națională a României. Este Ziua unor oameni. Oameni numiți „români”, la un moment dat. Nu există patriotism, există iubire față de semeni. Iar primele referințe menționate sunt cele stricte ca sens.

Prin urmare, dacă avem ceva de sărbătorit, acel ceva este că, printre răutăți și nedreptăți, pe o mare agitată de schimbări, mai sunt acolo și oameni pentru care banii și neajunsurile sunt indiferente. Mai există speranță, mai există curaj (diferit de tupeu), mai există sacrificiu, bunătate, dorință de evoluție. Abia asta cred eu că înseamnă „România”. Nu ca stat. Ci ca sentiment. Nu iubesc drapelul, nici imnul, nici stema. Iubesc românii, iubesc oamenii.

 

 

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Activități de prevenire a victimizării copiilor în mediul online, susținute de polițiști

astăzi, 14:31
121

În contextul desfășurării în această perioadă a cursurilor școlare în mediul on-line, polițiștii botoșăneni s-au adaptat și desfășoară activități de prevenire a victi...

Șapte decese în rândul bolnavilor de Covid-19 din județ, în ultimele 24 de ore. Incidențele de vineri

astăzi, 14:24
886

Încă 95 de persoane din județul Botoșani au fost diagnosticate cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP). În acest interval te...

Percheziții și rețineri în Botoșani, într-un dosar de fraudă informatică (fotogalerie)

astăzi, 12:31
703

Polițiștii din Botoșani au efectuat cinci percheziții la persoane bănuite că ar fi creat mai multe conturi cu utilizatori și ar fi transmis peste 500 de cereri de livrare pentru diverse bunuri,...