Tânăr teolog din Botoșani hirotonit diacon. Unde va sluji viitorul preot?

Parohia unde va sluji viitorul preot a fost înființată în anul 2000, iar biserica actuală a fost construită cu sprijinul credincioșilor din zonă.

Un nou slujitor se pregătește să intre în rândul preoților din județul Botoșani. Tânărul teolog Emanuel Vărvăruc a fost hirotonit întru diacon, urmând ca în perioada următoare să primească Taina Preoției și să fie numit la Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Poiana, comuna Brăești, Protopopiatului Dorohoi.

Până la acest moment important din viața sa, Emanuel Vărvăruc a slujit aproape cinci ani ca și cântăreț bisericesc la Parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din localitatea Icușeni Vale, comuna Vorona.

 

Preotul paroh din Icușeni Vale, Dumitru Anușca, a transmis un mesaj de apreciere pentru activitatea tânărului teolog: „Ne bucurăm foarte mult pentru hirotonia lui și îi mulțumim pentru timpul pe care l-a jertfit la strana parohiei noastre începând cu anul 2021. Slujire rodnică, drag prieten!”

Cântărețul bisericesc, cunoscut și ca dascăl, are un rol esențial în desfășurarea slujbelor ortodoxe, fiind responsabil de interpretarea răspunsurilor liturgice, de citirea textelor sfinte și, adesea, de coordonarea corului bisericesc.

Parohia Poiana-Brăești, unde va sluji viitorul preot, a fost înființată în anul 2000, iar biserica actuală a fost construită cu sprijinul credincioșilor din zonă. Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 2010 de către Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Numirea unui tânăr slujitor în această comunitate reprezintă un moment important pentru credincioșii din Poiana, care așteaptă cu bucurie instalarea noului preot.

Sursa: Timpul credinței

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nova Apaserv anunță calendarul lucrărilor din acest final de săptămână și când se va relua alimentarea cu apă!

astăzi, 13:15

S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea &...

Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)

astăzi, 12:52

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...

Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!

astăzi, 12:17

O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...