de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Așteptarea ca cineva să demisioneze după tragedia de la Piatra Neamț este pur și simplu utopică. Iar asta nu doar pentru că au trecut doar câteva zile de la tragedie și încă nu a demisionat nimeni. Gestul demisiei ar însemna că pe seriile ierarhice care au fost complice la moartea în chinuri oribile a zece bolnavi există cel puțin o persoană care are simțul responsabilității: profesionale, politice sau umane.
Dar istoria tranziției românești ne-a învățat că oamenii nu sunt numiți pe un post pentru a răspunde de ceva anume și nu acceptă să fie numiți pe un post pentru că s-ar simți capabili să răspundă de ceva în fața publicului. Oamenii sunt numiți strict în funcție de interese și pentru a consolida o rețea de interese, iar ieșirea lor din sistemul intereselor se face doar atunci rețeaua este amenințată și, pe cât posibil, la un nivel cât mai mic din ierarhie. Responsabilitatea nu face parte nicidecum din fișa postului.
Mai concret: după Colectiv, nimeni nu a demisionat pentru că și-ar fi asumat vreo responsabilitate. Nici Ponta, nici Oprea, nici Bănicioiu, nici Arafat, nici Piedone. Guvernul Ponta a demisionat din două motive, unul real și celălalt propagandistic. Cel real e că nu se putea debarasa de cel care devenise indezirabil pentru sistem, generalissimul anaflabet și securist Oprea, și atunci Ponta a forțat plecarea sau a fost forțat să plece. Motivul propagandistic a fost că oamenii revoltați i-au cerut demisia și el a ascultat vocea poporului pentru a evita alte tulburări. Dar nici într-un caz nici în celălalt vreunul dintre acești siniștri nu a evocat măcar posibilitatea unei responsabilități care le-ar reveni în tragedie.
Dovada grotescă a acestei iresponsabilități radicale este candidatura și realegerea lui Piedone ca primar și afirmația lui că „poporul l-a judecat”.
De aceea, nu există nicio premisă pentru a vedea o demisie în aceste zile. Se vor face scenarii, se va analiza, se vor calcula daunele cele mai scăzute pentru toată lumea, mai ales pentru partidul aflat la guvernare, și se va decide demisia (ceea ce totuna cu demiterea) vreunui politruc oarecare pe care peste o lună o să-l găsim probabil într-un post mai discret.
Iar aici nu e vorba de onoare, o valoare din care nu a rămas decât cuvântul gol. Ci de dispariția responsabilității înseși: nimeni nu dă socoteală cetățenilor, ci, cel mult, ghiulului pe care l-a pupat când a fost înscăunat. Iar asta nu e responsabilitate, e slugărnicie. Responsabilitatea înseamnă conștiința faptului că interesul public e superior oricărui alt interes, fie el de rețea, de clan sau de partid.
Că, acceptând un post public, accepți nu o mașină la scară și un salariu indecent de mare, ci o grijă neîncetată pentru viața tuturor cetățenilor țării. Dar cu asta intrăm în utopii și ne îndepărtăm de realitate.