de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:

Cu fiecare rând de alegeri descoperim că există o Românie tăcută și invizibilă. Azi, mai mult ca în alte dăți, ne dăm seama că această Românie este uriașă, este chiar de două ori mai mare decât România vizibilă.

În țară, doi din trei români nu votează, fără să se știe exact de ce nu votează. În diaspora, din vreo patru milioane de cetățeni români, votează unul din 20. Despre ceilalți 19 nu știm aproape nimic.

Guvernanții acestei țări, oricare vor fi ei, au pierdut în 30 de ani aproape trei sferturi din această țară. Dar i-au pierdut așa cum îți pierzi ceva din buzunar: nu știi când, cum, de ce. Și, pentru o vreme, nici măcar nu-ți dai seama că lipsesc. Nu sunt pierduți așa cum ai fi pierdut ceva prețios și care să-ți lipsească dramatic. Ci doar îți amintești vag că i-ai avut cândva în buzunar și acum nu-i mai ai.

Pandemia a mai făcut pierdute câteva sute de mii de oameni. Oameni ai nimănui, oameni excluși, oameni necuprinși în politici, vag cuprinși în statistici, oameni a căror suferință nu a fost auzită de nimeni.

Așa cum aruncă deșeuri în râuri, în lacuri, în păduri, tot așa această țară a aruncat pur și simplu milioane de oameni ca pe niște deșeuri. „Wasted lives”, vieți risipite la propriu și la figurat, învinșii tranziției, apoi învinșii crizei, azi învinșii pandemiei, mereu aceiași, dar tot mai mulți. Oameni care și-au pierdut locurile de muncă, și-au pierdut locurile de trai și, într-un final, și-au pierdut cuvântul, devenind muți, deci inexistenți.

Stoluri rătăcitoare între România și Occident, purtându-și debusolarea cu ei, alungați de aici, neintegrați acolo, alungați si de acolo, revenind degeaba aici, găsind alinare doar în fantasmele identităților trecute. Oameni care s-au regăsit în comunități de excluși sau în bule de excluși, unde au devenit tot mai numeroși, până când într-o zi au fost recuperați ca masă de manevră, neștiutoare de multă carte, pentru noile ideologii extreme.

Dacă nu ar fi emigrat, mulți dintre aceștia ar fi fost azi „les gilets jaunes”, vestele galbene de România. Ei chiar sunt vestele galbene, doar că acționează altfel. Cei care, cerând o minimă securitate a vieții și un trai decent, au primit în loc, de la mai toate partidele, versuri despre iubirea de patrie, pelerinaje, moaște, televiziuni, sputnik. Și au luat ceea ce li s-a oferit și au votat ceea ce au primit.

Azi, doar vreo jumătate de milion dintre ei au votat. Dar dacă politicile publice vor fi la fel de dezastruoase în următorii ani, potențialul lor de creștere va fi uriaș. Pentru că mașinăria excluziunii continuă să producă multe vieți inutile. Iar o viață inutilă e cea mai grea dintre toate viețile posibile.