Despre minciuna care stă cu noi la masă

Despre minciuna care stă cu noi la masă

de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:

Societatea românească e clădită pe un număr de minciuni fondatoare. Nu vorbesc despre statul român, despre națiunea română, despre istoria ei. Ci despre minciunile fondatoare care determină cultura dominantă a vieții de zi cu zi și, odată cu ea, chipul democrației românești.

Două exemple aici, pentru a arăta cum funcționează aceste minciuni de sus în jos și de jos în sus. Minciuni a căror evidență nu o neagă nimeni, toată lumea știe că e așa, dar toată lumea continuă să întrețină această stare de fapt a minciunii care se propagă în modurile noastre de a fi.

Prima minciună este aceea a listelor cu semnături pentru candidați la prezidențiale, pentru alegeri sau referendumuri. Lăsând la o parte conținutul și finalitatea acțiunilor lor, tinerii voluntari care au lucrat în campaniile „Fără penali” și „Oameni noi în politică” au demonstrat întregii țări ce efort uriaș trebuie depus pentru a obține un milion de semnături de la o societate care nu a stat niciodată bine la civism. Luni de zile, cu liste care au circulat din mână în mână, în orașe și sate, acești mii de voluntari au trebuit să se întrebuințeze enorm pentru a strânge la un număr așa de mare de semnături. Dar ce aflăm noi și în această campanie electorală? Că mai mulți candidați au deja sute de mii și milioane de semnături deja adunate. Există partide care se laudă cu 2 milioane de semnături, iar asta nu miră pe nimeni. Pe nimeni care decide să nu-și folosească mintea, pentru că e practic cu neputință ca în câteva săptămâni să poată fi adunate 2 milioane de semnături. Candidați despre care nu au auzit decât familia și prietenii se fălesc și ei cu sute de mii de semnături. Ştim cu toții, fără nicio urmă de îndoială, că toate aceste așa-zise liste sunt niște falsuri, știm cu toții că CpF nu avea tehnic cum să adune mergând din om în om într-un timp limitat 3 milioane de semnături. Ştim cu toții că fundamentul democrației noastre e erodat de această ipocrizie absolută, instaurată de cei care au vrut să ajungă definitiv la putere, excluzând orice competiție. Democrația românească e falsificată și va rămâne falsificată atâta vreme cât un partid la putere are la dispoziție acces la baze de date cu neputință de verificat și pe care le negociază cu cei care îi acceptă jocul. Am hotărât, prin alegerile noastre și prin pasivitatea noastră, să ne construim democrația pe o minciună. Toți marii candidați la președinție știu în intimitatea lor că nu aveau cum să obțină 2 milioane de semnături de la niște corturi de campanie mai tot timpul goale, decât printr-o fraudă sistematică, dar nu au nici ei și nici fanaticii lor suporteri niciun fel de problemă de moralitate sau de legalitate. Minciuna stă la masă cu toată lumea.

A doua mare minciună, de jos în sus, este cea a copiatului și plagiatului. De mic copil, elevul este învățat să-și facă referatele cu copy-paste, trece prin gimnaziu așa, apoi dobândește skills-uri informatice care îi permit să reia practica, puțin mai sofisticat, la liceu. Profesorii nu spun nimic, pentru că maldărul de hârtii pe care trebuie să-l predea periodic inspecțiilor este și el, în parte, copiat de la alții sau din anii trecuți. Ajuns la facultate, tânărul participă la industria copierii, până la a face din ea o metodă de a bifa note și examene pe bandă rulantă. Sau de a face un ban „cinstit”, de ce nu? Cu câțiva ani în urmă, când am predat la un masterat de la o altă facultate, 80% dintre masteranzi mi-au dat lucrări copiate; după ce i-am căzut pe toți la examen și i-am împins până în toamnă, în al doilea an nu am mai primit cursul, de teamă să nu strivesc corola de lucrări a lumii (virtuale).

După care aflăm că avem zeci de mii de teze de doctorat în România, cu mult peste media europeană, și mai aflăm, surpriză, că e cu neputință să știm câte dintre acestea au fost plagiate. Numai la Academia de Poliție știm că în jur de 75% sunt lucrări contrafăcute. Ce dovedesc aceste lucruri pentru bunul simț? Că nu suntem toți hoți și plagiatori, desigur, dar că ne scăldăm fără prea mult disconfort într-o cultură a fraudei, că acceptăm, prin participare tăcută, să transmitem din fragedă pruncie și până la doctorat, o educație virusată de minciună și de furt. Şi atunci nu e de mirare că parlamentarii sunt, în majoritatea lor, reprezentanții acestei culturi dominante; nu e de mirare că au transformat prin lege doctoratul într-o scurtătură pentru a obține foloase materiale și funcții, iar plagiatul într-o redută aproape imposibil de învins. În nicio țară din Europa nu primești o stea în plus, o intrare în barou sau o avansare în schemă pentru că ai un doctorat. Doctoratul este, nici mai mult, dar nici mai puțin, decât atestarea unei calități de cercetător; el dovedește doar că m-a preocupat cu succes o temă din istoria filosofiei, din chimie sau din teoria dreptului civil. Deturnarea lui înspre scopuri neștiințifice este similară (vorba unui bun prieten) cu revendicarea unei avansări în cariera de medic, să spunem, pentru că am obținut recent permis de conducere nu doar pentru autoturism, ci și pentru tractor. Orice doctorat care devine altceva decât recunoașterea de către comunitatea științifică a meritelor unei cercetări este minciună și fraudă. Iar această minciună și această fraudă nu numai că definesc morala publică, dar, iată, au devenit literă de lege. Asta pentru că, încă o dată, de mic copil elevul este învățat că nu e mare lucru să furi.

De sus în jos și de jos în sus, minciuna circulă pe trasee interpersonale, instituționale, formale și informale, până la a se dizolva în modul nostru de a fi. Fiind atât de evidentă și de dominantă, ea se aseamănă cu fumatul: orice renunțare produce disconfort și sevraj, debusolare și spasme.

Sute de mii și milioane de semnături? Ce ne pasă nouă, contează doar să ne susținem cu orice preț candidatul. Încă un plagiat? Am mai auzit vorbindu-se despre așa ceva, nu moare nimeni dintr-un plagiat, avem probleme mai importante. Când astfel de atitudini ne sună familiar, putem fi siguri că s-a generalizat corupția morală. Degeaba inventăm tot felul de dușmani imaginari, unguri, homosexuali, musulmani, nu facem decât să dăm noi chipuri cioplite furtului și să hrănim animalul obez al minciunii, pentru că lupta cea mai grea e cea cu noi înșine.

Şi un ultim gând: să ne bucurăm, desigur, din o mie de motive, dar să ne și temem de ziua în care PSD, așa cum îl vedem și îl simțim azi, va dispărea. Cu toată oroarea acestui mod de a fi pesedist, el pare să funcționeze uneori ca un văl cu care ne acoperim goliciunea. Iar când nu va mai fi, o să ne fie chiar greu să ne recunoaștem diformitățile.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Parcul de Agrement Turistic şi Sportiv „Cornişa” a câștigat marele premiu al Galei Asociaţiei Municipiilor din România! VIDEO

Luni, 9 Decembrie 2019
1107

Parcul de Agrement Turistic şi Sportiv „Cornişa”  a câștigat marele premiu al Galei Asociaţiei Municipiilor din România, Gală care s-a jurizat în astă seară, ...

„Vise de opal” pentru botoșăneni. „Unul dintre rosturile de esenţă ale Teatrului este acela de a schimba în bine lumea”

Luni, 9 Decembrie 2019
153

Duminică, 15 decembrie a.c., de la ora 18:00, trupa Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani va pune în scenă piesa „Vise de opal”, la Casa Tineretului, în regia ...

Peste 800 de locuri de muncă disponibile în județ, în această săptămână

Luni, 9 Decembrie 2019
565

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoșani a publicat lista posturilor vacante în județ, disponibile pentru șomerii botoșăneni, în această săptămâ...