Sufletul actorului, rupt în mii de bucăţi de mii de replici şi mii de spectatori în numele teatrului!
OAMENI si MESERII

Sufletul actorului, rupt în mii de bucăţi de mii de replici şi mii de spectatori în numele teatrului!
Albert Camus definea actorul drept un mincinos sincer, în timp ce Lawrence Barrett credea că este un artist care sculptează în zăpadă, iar William Shakespeare spunea despre actori că sunt cronicile prescurtate ale vremii.

O meserie atât de veche încât, potrivit Wikipedia, prima menționare a unei interpretări actoricești apare în anul 530 î.Hr. atunci când artistul Thespis a urcat pe scena teatrului Dionysus devenind astfel prima persoană care a vorbit ca un personaj dintr-o piesă de teatru.

Despre actorii botoşăneni, cei care îşi scot inima din piept şi o aşază pe scândura scenei, vorbim astăzi, în cadrul proiectului "OAMENI ŞI MESERII". Despre actorii care trăiesc fericirea şi nenorocirea aşa cum au scris-o alţii, împachetând-o în propriile trăiri, în propriile fericiri şi nenorociri. Ne mint! Ne arată feţe vesele, râd şi dansează sub ochii noştri în timp ce sufletul lor e cernit. Lăcrimează şi urlă a durere în timp ce sufletele lor expandează de fericire.

Eroul materialului de astăzi nu este însă un actor în activitate, ci unul care a fost martorul creşterii unui teatru, pe care l-a găsit abia născându-se din ambiţia directorului Filarmonicii, Max Weber, de a crea şi un Teatru de Păpuşi pentru botoşănenii care îl adoptaseră.

Gabriela Nistorică şi-a petrecut întreaga carieră pe scândura teatrului, de aceea este, din 2004, Societar de Onoare al Teatrului Vasilache. S-a retras la pensie de ani buni, dar îşi aminteşte cu drag de carieră şi de rolurile pe care le-a interpretat în cei peste 45 de ani de activitate. Iar rolurile nu au trădat-o, ci i-au adus premii pentru care a muncit din greu. În 1980, în prima ediţie a Galei Naţionale a Recitalurilor Păpuşăreşti, a primit, alături de Iuliu Bocoş, Marele premiu pentru recitalul "Oul discordiei", în regia lui Ion Puiu Stoicescu. În 1983, la Concursul Naţional al Păpuşarilor de la Bucureşti, a primit Premiul I pentru rolul "Crenguţa", iar în 1988, la cea de-a doua ediţie a Galei Internaţională a Recitalurilor Păpuşăreşti, obţinea Premiul I pentru recitalul "Suflet de copil", Gabriela Nistorică fiind şi regizorul piesei.

După liceu, o decizie care i-a schimbat viaţa!

O viaţă în slujba Copilului, o viaţă pe care Gabriela Nistorică n-ar schimba-o pentru nimic în lume.

"A fost o meserie foarte frumoasă şi am stat 45 de ani în activitate. După ce am terminat Liceul Carmen Sylva, am trimis la Facultatea Maxim Gorki acte pentru admitere, şi pentru că ştiam foarte bine limba rusă şi îmi plăcea foarte tare. Cei de acolo trimiteau câte o vedere cu clădirea facultăţii şi m-am gândit să-mi fac eu dosar şi să-l trimit pentru că nu era nici taxă, nimic. Am trimis dosarul cu tot cu vederea cu clădirea Facultăţii, dar şi la Inspectoratul Şcolar, pentru un post de învăţământ. Unchiul şi mătuşa erau învăţători la Socrujeni şi mi-ar fi plăcut şi mie, pentru că iubeam copiii, dar ei s-au împotrivit pentru că pe vremea aceea, învăţătorii erau trimişi din poartă în poartă la oameni să le ceară să-şi cedeze pământurile la colectiv. Oamenii se supărau şi nenea şi tanti mi-au spus că asta nu e viaţă pentru mine, deşi eu aveam repartiţie la Vlădeni. Noi locuiam în mahala, bunicii mei aveau prăvălie, iar mama s-a întâlnit cu domnul Fantu, care a întrebat-o ce fac eu, cu ce mă ocup după ce am terminat liceul. Şi a îndemnat-o să-mi spună că la Teatrul de Păpuşi este un post liber şi urma să fie concurs. Botoşaniul era un soi de comună, dar aveam şi lipoveni, şi evrei, şi polonezi, dar era o foarte mare armonie. Aveam Filarmonică, făcută de domnul Max Weber, iar atunci făcea şi Teatrul de Păpuşi. Mama a venit acasă şi mi-a zis de postul ăsta, dar eu eram tare mirată, că nici nu auzisem de Teatrul de Păpuşi... Era abia înfiinţat. Ei, m-am întâlnit cu fetele mele, colegele mele, şi le-am spus să mergem toate să dăm examen pentru postul ăla de la teatrul de păpuşi. Imaginaţi-vă acum să fie un post liber. Cine mai face invitaţii acum, când şi tu ai nevoie de postul ăla. Am făcut o organizare şi ne-am dus la concurs 11 fete!", povesteşte Gabriela Nistorică.

Poezii şi cântece patriotice

Ce-a urmat? "Gabi" s-a înscris la concurs alături de celelalte zece prietene, li s-a spus ce au de pregătit şi s-au prezentat la Teatrul de Păpuşi în faţa juriului, format din Max Weber, care înfiinţase Filarmonica, domnul Fantu, vecinul din mahala care o şi invitase la concurs, regizorul Botezatu şi domnul Mineaţă.

"Când m-am dus pe scenă, mi-au spus să spun o poezie. Nu era ceva extraordinar, că poezii aveam şi în cartea de română. Şi am spus poezia "La masa verde", nu mai ştiu cine a scris-o. "La masa verde faţă-n faţă / Cer unii moarte, alţii viaţă/ Într-un cătun o mamă-şi laie copilul gol într-o copaie"... Ştiam poezia asta de mult timp şi-mi plăcea. Apoi mi-au zis să cânt un cântecel. Nu prea ştiam şi am cântat unul pioneresc că nu ştiam niciunul popular sau de muzică uşoară. Şi am început "Tobe şi trompete sună iar acum, hai băieţi şi fete să pornim la drum". Nu mai ţin minte, am şi emoţii... De unde să ştiu eu ce mă mai aşteaptă. Ei, şi cei din juriu îi spun tinerelului acela care era în sală să urce pe scenă. Domnul Weber îmi spune să-mi imaginez că persoana asta urcă pe scenă şi eu trebuie să-l invit să coboare", explică Gabi Nistorică.

Pornind de la rugăminţi mai impersonale, până la ţipat şi într-un final, o demonstraţie de indiferenţă faţă de prezenţa tinerelului- prin toată gama de voci a trecut Gabriela Nistorică, pentru a-i convinge pe membrii juriului de amplitudinea vocii şi de modulaţiile sale. Nu ştia că despre asta era proba respectivă, astfel că a dat ce era mai bun din ea, uitând că de fapt, era o probă a concursului.

"Director va fi tovarăşa Gabriela Nistorică"

Concursul a fost câştigat şi aşa a început Gabriela Nistorică drumul spre sufletul Copilului, în ani în care sute, mii de copii au urmărit-o "păpuşărind", împrumutându-şi vocea, corpul, sufletul rolurilor pe care le juca. Îşi aminteşte cu drag că în urmă cu mulţi ani, când deja se pensionase, făcea o vizită la Asociaţia Nevăzătorilor când un domn a salutat-o călduros, fără ca ea să-l cunoască. Iar când a intrebat de unde o cunoaşte, domnul i-a răspuns frumos şi simplu: "Din Albă-ca-Zăpada, Micul Muck şi multe multe alte titluri de piese".

Domnul crescuse la Teatrul de Păpuşi, apoi, când a devenit tată, şi-a dus şi fiica la teatru iar acum fiica era profesor şi îi aducea pe copii la teatru. Pe lângă cariera de actor, Gabriela Nistorică a ţinut cursuri şi la Şcoala Populară, timp de 12 ani, dar a fost şi director al Teatrului de Păpuşi. Nu prea mult, pentru că ar fi trebuit să se înscrie în PCR.

"Tocmai plecase doamna Nenati la Teatrul Eminescu, iar domnul Jaucă, preşedintele de la Comitetul de Cultură, a venit la noi să discutăm despre turneul pe care trebuia să-l facem şi să pună director. Ei, eu nu am băut cafea, n-am fumat, dar în ziua aceea, se făcuse cafea pentru toată lumea, să-l servească şi pe domnul Jaucă şi costumiera insista să-mi iau şi eu o ceşcuţă. În fine, după ce m-a bătut la cap o grămadă, mi-am luat şi eu o cafeluţă şi aşteptam să ne spună domnul Jaucă cine va fi director. Ei, şi domnul Jaucă zice: "Director va fi tovarăşa Gabriela Nistorică!" Era să scap căniţa de cafea pe mine".

Şi despre turnee are poveşti frumoase. Îşi aminteşte că, atunci când plecau cu toţii, anunţau o sosire cu vreo două ore întârziere, pentru a le da posibilitatea colegilor să mai oprească autocarul pe marginea drumului să mai "bată cuie la sicriu". "Că doar nu erau să fumeze în autocar", râde cu toată inima doamna Nistorică. Iar deplasările în ţară şi în străinătate nu erau degeaba: Teatrul devenit între timp Vasilache obţinea premii după premii şi recunoaştere pe oriunde ajungea.

"Spune-mi cum să ai aşa o şansă, să ai o aşa meserie, la care nu te aşteptai, despre care nu ştiai nimic şi să-ţi placă atât de mult, să poţi să o faci cu atâta drag, eram o fericită! Am dăruit suflet, tot sufletul meu. Am avut roluri principale, mă şi săturasem, dar la un moment dat nu am mai putut", şopteşte Gabriela Nistorică, Gabi pentru apropiaţi, Cocuţa pentru familie.

Teatrul, leacul pentru orice

Teatrul îi intrase atât de tare în sânge încât până şi în momentele grele se folosea de teatru să-i fie mai uşor. Era în convalescenţă la Spitalul din Cluj când medicul curant a rugat-o să le încurajeze pe colegele de salon, care aveau probleme. Şi le-a încurajat, făcând teatru. Alba- ca- Zăpada a răsunat atunci, "pe toate vocile şi toate rolurile" din salon, atrăgând şi aplauzele bărbaţilor din saloanele alăturate.

Cum şi-a împărţit viaţa între familie şi carieră? "Era greu de tot, dar era foarte bine pentru că am avut mare noroc. Bunul Tată Ceresc a avut mare grijă de mine. Am patru copii! Şi nepoţi! Am avut o viaţă frumoasă", încheie Gabriela Nistorică povestea unei vieţi dăruite teatrului.
Dintr-o întâmplare fericită!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Proiectul blocului explodat, căutat în arhivele Consiliului Judeţean Suceava

Joi, 21 Septembrie 2017
1166

În şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Mihai Platon, şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Botoşani, a cerut ajutorul autorităţilor judeţene de a lu...

Vicii de construcţie descoperite de expert la blocul în care s-a produs explozia FOTO

Miercuri, 20 Septembrie 2017
5078

Timp de câteva ore, expertul tehnic atestat, prof. Dorel Plătică, a verificat toţi pereţii şi structurile de rezistenţă din scara blocului în care s-a produs explozia vineri şi a d...

Un cadru didactic botoşănean ia poziţie împotriva interzicerii materialelor auxiliare. "O să-i închidem în puşcărie pe profesori?"

Miercuri, 20 Septembrie 2017
1690

Liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, Liviu Axinte, consideră că Ministerul Educaţiei a greşit flagrant în momentul în care a interzis, pe nepusă masă, folosirea ...