Oieritul: de la ocupaţie ancestrală, la meserie pe cale de dispariţie şi transformarea ei în afacere FOTO, VIDEO
OAMENI si MESERII

Cine nu a auzit de Mioriţa? O baladă tulburătoare, în care doi ciobani vor să îl omoare pe al treilea, ca să-i ia oile. Dar ciobănaşul avea o mioriţă năzdrăvană, care îl avertizează pe stăpân de planurile adversarilor săi. Sunt sute de poveşti despre ciobănie şi ciobani în folclorul românesc. Cine mai sunt ciobanii de astăzi ai Botoşanilor? Cum mai e viaţa lor în epoca lui "Ghiţă-ciobanul-care-se-uită-pe-tabletă-la-Game-of-Thrones"? Aflăm astăzi, în "Oameni şi meserii".

Oieritul: de la ocupaţie ancestrală, la meserie pe cale de dispariţie şi transformarea ei în afacere FOTO, VIDEO

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

Legenda arată că dacă ciobanul ar spune în fiecare seară câte o poveste diferită, de când se dau berbecii la turmă şi până la fătarea primului miel, atunci "a face oaia un miel năzdrăvan, să poată şti tot ce-ai să păţi". Oiţele năzdrăvane ştiu tot, ghicesc viitorul, ştiu să vorbească cu grai omenesc şi dau sfaturi bune, iar în singurătate, sunt prieteni de nădejde.

Dacă îl ascultăm însă pe Victor Arăpaşu, crescător de oi din Victoria de Stăuceni, prietenia între cioban şi oile sale nu mai există, înlocuită fiind de un soi de tolerare reciprocă. Se cuvine însă a face o diferenţă între proprietarul stânii, fostul cioban, actual crescător de oi, şi lucrătorii de stână, de regulă angajaţi ca zilieri şi care stau pe lângă turmă câteva luni pe an.

Victor Arăpaşu, strănepot al Preafericitului Teoctist Arăpaşu, regretatul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, s-a mutat în Stăuceni în urmă cu câţiva ani, după o copilărie petrecută în Băluşeni. Acolo a văzut ce înseamnă creşterea oilor, meşteşug pe care l-a deprins de la tatăl său şi de la bunic. Acum s-a specializat în Karakul şi e mândru de oiţele lui, generic numite astfel.

"Poate vreţi o poveste frumoasă, dar asta e realitatea, iar realitatea doare"

Crede cu putere că ciobănia, creşterea oilor nu e doar o afacere ci şi o pasiune născută din dragostea pentru animale. Ar fi putut face orice altceva, spune el, pentru a terminat un liceu, putea să-şi fi ales o altă carieră. Dar a spus pas! Pentru mieluţi.

"Avem numai Karakul, înscrise în Registrul genealogic, însă cea mai mare problemă, şi nu doar a mea, ci a tuturor, este forţa de muncă, alături de piaţa de desfacere. Nu se mai găsesc ciobani buni acum, găseşti om la animale- mare diferenţă. Care oameni nici nu stau. Te trezeşti dimineaţă şi constaţi cu surprindere că din cinci lucrători mai găseşti doi, ceilalţi au şi plecat. E dificil, e o problemă la care eu nu am găsit soluţie. Nu sună bine, poate vreţi o poveste frumoasă, dar asta e realitatea, iar realitatea doare. În alte părţi e altfel, acolo se face încă transhumanţă, ai cu cine, la noi nu. Şi asta pentru că efectivele sunt mici şi preferi să le păşunezi pe plan local. În plus, rasa Karakul nu se ţine în nuclee mari pentru că nu pot fi controlate. Trebuie făcută potrivirea perechilor, pe criterii clare. La Ţurcană, însă, e mai uşor, monta se face în harem, potrivit reglementărilor, acolo e un berbec la 35 de oi, or la noi s-a făcut monta la o sută de oi cu un berbec", spune Victor Arăpaşu.

Acum are la stână 150 de mame şi 60 de mieluţi, iar acasă, în stabulaţie, masculii şi berbecuţii de prăsilă. Nu doarme de grijă şi bate drumul la stână de cel puţin trei ori pe zi. Îmi arată mâinile muncite şi degetele strâmbate.

"De la muls, eu le mulg cu mâinile mele pentru că nu am încredere, vă spun sincer. Oaia e sensibilă, are ugerul moale, se întâmplă că omul îşi bate joc, o strânge prea tare, o strică de pulpă, n-o verifică, lasă mielul să sugă dintr-o ţâţă, se satură, nu mai suge din cealaltă. La vacă e uşor: gard electric, sursă de apă, mulgătoare, săru'mâna, ai plecat, nu te doare capul. Dar cu oaia ce să faci? Stâna nu-i un magazin unde laşi frigiderele în priză, ai pus lacătul, te întorci a doua zi, sau pleci în weekend. Aici trebuie să fii atent mereu, să munceşti, să mulgi oile de trei ori pe zi. Eu le-am spus angajaţilor mei că prefer să le dau salarii mai mari dar să fie atenţi, să muncească aşa cum trebuie. Am fost dezamăgit".

Când a fost ultima oară în concediu? Niciodată, spune Victor Arăpaşu şi se uită la ceas, acuş trebuie să fie acasă, să dea mieii la supt. Soluţia găsită de unii colegi ciobani a fost să se mute cu totul la stână, cu soţie, cu copii.

"Ş-apoi copiii se fac mari, se căsătoresc, rămân la stână cu tot cu soţiile lor sau soţii, e altfel. Dar e o viaţă grea".

Nu spune nimeni că ar fi uşor. Să stai cu oile în câmp, bătut de ploi, ars de soare, fără pic de confort. La stână- o căsuţă din bârne- în cel mai bun caz, cu o cameră în care dormi şi una în care pregăteşti caşul. Te speli cum poţi, la bidon, şi faci mâncarea la foc, te umpli de fum de trei ori pe zi. Plus că trebuie să mulgi de două- trei ori pe zi câteva sute de oi. Iar noaptea, în loc să dormi adânc, să te odihneşti, trebuie să dormi iepureşte, să nu vină câinii hoinari sau cine ştie ce alte animale. Te ajuţi şi de câini.

Victor Arăpaşu are la stână doi Ciobăneşti Carpatini, unul e acasă dar mai are şi vreo trei- patru ogari. "Când am pui, îl iau cu mine şi cu un câine mai mare şi îl iniţiez, atunci văd dacă are înclinaţii. Te joci cu el cu o pană, cumperi o pasăre, i-o dai. Dar la stână doi câini sunt suficienţi pentru că oile mele sunt greoaie, unităţile de grăsime sunt pe coadă şi merg mai greu. Dacă trimiţi după ele un căţel mic şi care se mişcă continuu, ăla zăngăneşte, face gălăgie, se sperie oile, le pleacă laptele. Eu, dacă am islazul meu, nu am nevoie de căţei care să le dea în strungă sau să le păzească. Cei cu efective mari, da, au nevoie de mai mulţi câini".

Anul oilor începe în toamnă

Cum se măsoară timpul la stână? În anotimpuri.

"Un an calendaristic la noi începe toamna, cu monta. Se pregătesc animalele, cu o lună înainte primesc tratament. Imediat ce se termină mâncarea de pe câmp, animalele intră în stabulaţie şi dacă le întreţii bine, în primăvară ai şi rezultate. Dar îţi trebuie berbeci buni. Pentru mine rezultat bun nu înseamnă să fie mielul mare, ci să aibă buclajul frumos şi să strălucească. Eu am registru de montă şi mi-e uşor pentru că toate au crotalii, la fel ca berbecii, şi pot să le potrivesc perechile. Dacă anul trecut am văzut că oaia numărul X a scos un miel mai slăbuţ- cum ar fi că are buclaj, dar nu are strălucire, e mată lâna-, cu berbecul Y, înseamnă că anul ăsta schimb berbecul şi fac notarea în registru. Au şi nume mieluţele mele, pe lângă numărul de crotaliu le-am şi botezat. Dacă v-aţi uita în registrele mele... le am de mult, le păstrez de ani de zile.

În martie încep să fete oile, asta e cea mai grea perioadă pentru mine pentru că noi facem monta dimineaţa dar ele fată noaptea şi eu trebuie să stau lângă ele. Fiind hrănite bine, oile fată miei mari. La oile mature, nu ar fi o problemă, dar la oile tinere mieluţul trebuie ajutat. Nu aduc veterinar, eu sunt veterinarul lor, trebuie să ştiu de toate. Apoi, la mieluţii de sămânţă, pe unii îi păstrez, pe alţii îi sacrific, dar am şi de vânzare, vânzarea având loc la una- două zile de la fătare. Ei, oaia care rămâne fără mieluţ trebuie mulsă pentru acea coraslă, colostru, din care se face cheagul pentru caş. Mulsul oilor începe în iunie şi atunci începem treaba la căşărie. Laptele trebuie să fie cald, la 23- 24ºC, facem caşul spânzurat, apoi ori îl vindem ori îl punem la sare. De la sfârşitul lui aprilie, începutul lui mai, plecăm cu oile în câmp, le scoatem din stabulaţie, iar la stână le mulgem. Eu iau laptele acasă şi fac singur brânza.

Apoi, dimineaţa la ora 4:30, oile sunt băgate în strungă la muls, laptele merge acasă, iar ciobanii merg la păşune. La amiază, la fel, iar seara la 20:30, ultimul muls. Mulg de trei ori pe zi că altfel se chinuie oaia. Fiind bine hrănită, pe după-amiază ea deja se satură de mâncare şi umblă până seara cu pulpa plină, iar ăsta e chin, zbiară. Asta se întâmplă zi de zi, cam până în septembrie, când le lăsăm în două mulsuri, pentru că ziua se scurtează, noaptea se lungeşte şi le pregătim de montă"
.

Are şi acum pielicele. După sacrificarea mielului, pune pielea la sare, apoi le dă unui meseriaş la tăbăcit, apoi le croieşte iar soţia lui coase căciulile pe care apoi le vând prin ţară. A avut clienţi bine văzuţi, cu bani mulţi, dar prea puţini mai poartă acum căciulă de miel, s-au îndreptat spre căciuli împletite sau şăpcuţe.

Ciobănia, o meserie degenerată

Nici meseria nu mai este cum era odată, atunci când ciobanul era respectat, avea un cuvânt greu de spus în comunitate, era un exemplu.

"Înainte, ciobanul însemna o meserie adevărată, omul era cel mai curat- ciobanul pe atunci făcea brânza la stână, stătea caşul pe comarnic la uscat (o măsuţă cu stinghii de brad pe care se aşază caşul, n.r.). Oamenii erau curaţi, cinstiţi şi cu dragoste de oi, erau interesaţi ca oile lor să fie cele mai frumoase, cele mai curate, turma mea să fie mai bună decât a vecinului. Acum nu mai este aşa. Le dai la oameni 1.000 de lei pe lună, mâncare de trei ori pe zi, ţigări, băutură, îi mai duci şi la Stejarul, îi dai acont să stea şi la trei zile îţi pleacă pentru că e de muncă la stână. Şi da, lucrurile alea urâte care se întâmplă la stâni sunt reale, au regresat mult, mai ales în ce priveşte calitatea omului. Nu se mai găsesc oameni buni, tineri, pentru că au plecat la muncă în străinătate. Acolo te duci la serviciu opt ore, cu paporniţa ta de mâncare, aici însă trebuie să stai lângă oaie, dormi lângă ea, nu pleci acasă la final de program. Nu mai sunt oameni pasionaţi de ciobănie, de muncă. Şi mai e ceva: ori că-i dai 1.000 de lei ori că-i dai 2.000 de lei, aceeaşi treabă ţi-o face".

A avut însă şi băieţi de care a fost mândru, care au muncit şi drept răsplată au primit mieluţi cu care şi-au făcut nuclee de oi şi care au continuat să ciobănească.

"Acum, eu trebuie să mă duc să verific. Şi întreb: Moşu', e bine totul? Daaaa! Dar oaia 'ceea de ce zbiară? Păi, na, mai zbiară şi ea! Când colo, oaia fătase şi lăsase mielul în câmp, m-am dus după miel câteva sute de metri. Cum, fată oaia lângă tine şi tu nu vezi? Oaia tânără, a văzut că pleacă turma, a plecat şi ea şi a lăsat mielul în câmp. O oaie mai bătrână nu se mişcă de lângă miel, îl corcoleşte. Şi dacă îl cerţi, se supără şi pleacă".

Are prieteni în toată ţara, inclusiv în Mărginimea Sibiului, şi toţi se plâng de aceeaşi problemă: calitatea muncitorului de stână, oricât de bine l-ar plăti. Desigur, acolo e vorba de un alt fel de oierit, proprietarii de stâne se mişcă cu elicopterul de pe un munte pe altul, pentru că altfel nu se poate.

Apă cu var sau trocarul, leacuri pentru oile umflate de la lucernă

Se întâmplă să se şi îmbolnăvească oiţele. Fecalele de câine sunt periculoase pentru că transportă microbi ce afectează animalul la nivel cerebral. Dar şi lucerna de toamnă, atunci când oile care o pasc se umflă şi au nevoie de ajutorul omului să poată respira.

"Se întâmplă că ultima coasă rămâne pe câmp iar oaia o roade până la rădăcină. Dacă omul ar fi cioban adevărat şi nu doar purtător de băţ, cum e la noi, ar şti ce să facă. Am avut şi băieţi care aveau în trăistuţă apă cu var, apă cu oţet, dădeau la oaie să înceapă a rumega. Lucerna conţine gaze, iar oaia nu reuşeşte să le elimine şi se umflă. O altă soluţie ar fi trocarul (instrument chirurgical folosit pentru puncţii, n.r.). Eu îl folosesc, dar angajaţii mei nu. Nici nu i-aş lăsa să facă aşa ceva. Mi s-a întâmplat să-mi lase oaia să moară decât să mă sune, că eu ştiam ce am de făcut".

Recunoaşte deschis că a plâns din cauza oiţelor lui, că s-a certat cu soţia şi cu fetele, pe motiv că se preocupă prea tare de animale şi de necazurile pe care le fac angajaţii. "Dacă întrebaţi 20 ca mine, toţi o să vă spună acelaşi lucru, toţi avem aceleaşi probleme. Dar nici nu mă las de meserie, am animale de valoare şi nu doar sentimental".

În curtea din spatele casei lui Victor Arăpaşu, staulele oilor sunt făcute cu cap, fiind podite cu scândură. Când oile pleacă la câmp, podelele sunt ridicate şi strânse, iar pământul de dedesubt e mană cerească pentru răsaduri pentru că e gras şi bun. Când vine toamna, podelele sunt iar întinse, în aşteptarea "locuitorilor".

"Nici dacă aş fi ministru nu aş renunţa la oi"

Cui lasă oiţele Victor Arăpaşu? Bună întrebare, pentru că fetele lui, două, au apucat pe alte căi. Una a terminat Sociologie, cealaltă e la Farmacie. Dar şi lor, când erau micuţe, le-au plăcut oiţele.

"Se băgau amândouă când erau mici. Aveam un băiat la stână şi îl luam cu mine la cosit, iar în timpul ăsta stătea fata cea mare cu mieluţii, se juca cu ei. Când a mai crescut, nu i-a mai convenit, îi mirosea părul a oaie, pentru că aşa e, trebuie să te speli toată ziua după ele. Apoi a venit cea mică, dar la fel, le făcea poze, dar când a mai crescut, nu s-a mai băgat".

Zicem că i-ar fi prins bine şi un băiat dar nu e de acord. Crede că trebuie să le dai copiilor aripi să zboare, să-şi facă viaţa lor. Îşi aduce aminte că după ce a terminat armata, prin '87, a vândut 42 de pielicele, cu 3.750 de lei bucata.

"Mi-am luat Dacie nouă, cu 115.000 de lei, de la cineva care o câştigase la Loto. Plus, mi-au rămas bani şi mi-am luat un ceas bun şi un cojoc. Ia să vindem acuma 42 de pielicele, ne mai luăm un Logan nou? Uuuu-hu-huuuuuu. Niciodată! S-au dus timpurile alea".

Victor Arăpaşu nu va renunţa la meseria lui, indiferent cum se numeşte ea: cioban sau crescător de oi şi oricâte greutăţi ar întâmpina. Spune că nici dacă ar fi ministru al agriculturii, nu şi-ar lăsa oiţele. "De plăcere, de bucurie când vezi mieluţii. E vorba de pasiune". Şi tindem să-i dăm dreptate.














 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

O poveste minunată, cu tripleţi norocoşi şi cadourile unor oameni cu suflet mare! FOTO

Miercuri, 28 Iunie 2017
1344

Miercuri înaintea prânzului, holul Serviciului Comunitar Specializat în domeniul Protecţiei Copilului s-a umplut de sacoşe cu cadouri, aduse de funcţionarii cu statut special de l...

Iniţiativa fără precedent a unui botoşănean plecat în Anglia, pornită din experienţa proprie. “Un drum sau două în plus nu e mare lucru, nu sărăcesc”

Miercuri, 28 Iunie 2017
1518

Cezar Covataru a povestit pentru Ştiri.Botoşani.Ro despre motivele care l-au determinat să plece din ţară, despre primele zile în mijlocul londonezilor, dar şi despre planul său de a-şi ...

Două zile până la anunţata vizită a ministrului Daea la Manoleasa! Sistemul de irigaţii nu funcţionează încă

Marţi, 27 Iunie 2017
1858

În urmă cu două săptămâni, ministrul Agriculturii, Petre Daea, făcea o vizită de lucru în judeţ- cu dublu scop: campania electorală de la Vlăsineşti şi, pe parte administr...