O radiografie a societăţii actuale sau cum se vede mulţimea prin lentilele sociologului
OAMENI si MESERII

O discuţie cu un sociolog e ca o oglindă în care te analizezi ca parte dintr-o comunitate, în care vezi tarele unei societăţi în continuă modificare, iar concluziile nu sunt deloc încântătoare. Episodul de astăzi al proiectului "Oameni şi meserii" aduce mai degrabă a analiză a comunităţii din care noi, botoşănenii, facem parte măcar în sens geografic. Pentru că asta face un sociolog- analizează.

O radiografie a societăţii actuale sau cum se vede mulţimea prin lentilele sociologului

Am pornit proiectul "Oameni şi meserii" alături de Cristian Negrii. El a fost sociologul care ne-a vorbit atunci, în episodul- pilot, despre apartenenţa la o clasă socială, la rostul meseriei în ansamblul societăţii în care trăim. Am ajuns acum să-l chestionăm în privinţa meseriei sale, aceea de sociolog. Asta deşi ocupaţia sa este alta.

Să pornim cu o definiţie a sociologiei. Despre sociologi şi munca lor aflăm, mai cu seamă, în preajma alegerilor. Sondajele de opinie – măsurătorile de opinie – invadează micile ecrane şi traduc în cifre şi explicaţii reacţiile societăţii la un subiect dat. Ştim cu toţii de procentele diverselor partide, am învăţat despre marja de eroare, am auzit şi de eşantioane.

"Există o grămadă de definiţii, cea clasică este că sociologia este o ştiinţă care se ocupă de studiul societăţii, dar e foarte vagă. O definiţie care mi se pare ok este aceea că o ştiinţă care se ocupă cu studiul fenomenelor sociale, care explică elemente ce nu pot fi explicate prin intermediul unor alte ştiinţe sociale- acesta este câmpul de acţiune al sociologiei".

Cum a pornit pe drumul sociologiei? Din curiozitate!

"Am un răspuns atipic. Eu am hotărât să merg la Sociologie pentru că nu ştiam ce-i aia! (râde) Lucram în silvicultură şi prin vară s-a anunţat că se vor redeschide secţiile de psihologie şi sociologie- ele fuseseră desfiinţate (de regimul comunist n.r.) după revoltele studenţeşti din Franţa din 1968, unde s-a considerat că sociologii francezi din noul val au teoretizat o parte din aceste proteste şi atunci, ca să ne luăm o măsură de siguranţă, am desfiinţat facultăţile. Şi mi-a spus cineva că se înfiinţează secţii de psihologie, de sociologie. După câteva zile, ia hai să văd eu din ce se dă admiterea la astea. La Sociologie se dădea algebră, gramatică şi filosofie. La Filosofie nu era manual în '90, a apărut abia în vară. Ei, mi-am zis, ceva şanse sunt pentru că sunt foarte puţini cei care sunt buni şi la matematică şi la gramatică şi la filosofie. Pe de altă parte, era un calcul: dacă din '70 până în prezent nu a fost nicio serie de sociologi, atunci va exista o cerere enormă de sociologi şi vom avea profesori foarte buni pentru că sunt profesori care au o anumită vârstă şi care oricum nu mai au mare lucru de făcut decât să ne înveţe pe noi sociologia. Numai că atunci când am terminat facultatea, planurile de angajare, rămase pe stilul vechi, nu prevedeau sociologi. Eu aveam o profesoară care mi-a spus aşa: "Locul de muncă se creează! Dacă eşti bun pe domeniul tău şi vei fi angajat, în timp lumea te vede şi te duci acolo unde trebuie. O să ai ce să faci, cu siguranţă. Vei reuşi ca abilităţile pe care le ai să fie puse în practică". Cred că abilităţile le aveam deja...".

"Sociologia te învaţă să priveşti lumea ceva mai obiectiv"

După ce a terminat facultatea, a durat cam două luni până şi-a găsit un loc de muncă. Nu a făcut niciodată sociologie pură, pentru că sunt şi foarte puţine locurile în care se poate face aşa ceva. Astfel că a lucrat în presă, a lucrat la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, a fost ofiţer de proiect la POSDRU Nord- Est, acum este consilier de probaţiune, dar pe cartea lui de muncă nu a scris niciodată sociolog. În aceste condiţii, ar recomanda studiile aprofundate de sociologie adolescenţilor care mai au un pas – doi până la Bacalaureat şi încă nu au decis ce vor să fie când vor fi mari?

"Da, chiar le-aş recomanda pentru că sociologia te învaţă să priveşti lumea ceva mai obiectiv şi te învaţă, de exemplu, să categoriseşti fenomenele din jurul tău. Şi atunci chestiunile astea au o aplicabilitate. Aşa cum de exemplu sunt două ştiinţe pe care eu le consider cu o valoare instrumentală mare: matematica şi logica. Dacă nu ştii matematică, nu ştii nici chimie, nici fizici şi o grămadă de altele. Aşa e şi aici: nu vei lucra ca sociolog, dar modul respectiv de a privi te ajută enorm de mult mai mult mai departe, or asta nu înveţi în altă parte. Îmi pare său să o spun, dar aceste tipare de a privi lumea, care sunt nişte paradigme care îţi oferă nişte explicaţii şi care îţi dau nişte aşteptări faţă de ceea ce o să se întâmple, le ai acolo, în sociologie..."

Societatea în care trăim, centrată pe individ şi pe familia sa

Trecând la practica sociologiei, îl învităm pe Cristian Negrii să încerce o analiză a comunităţii din Botoşani

"Funcţionăm extrem de atomizat, o atomizare care începe de prin şcoală. Acea chestiune de "noi" începe să fie tot mai absentă. Vedem o femeie bătută în stradă şi zece trec pe lângă ea care nu intervin. Ne-am retras din spaţiul social, mult. Suntem interesaţi de noi, ca persoană, apoi noi ca familie, apoi noi ca un grup ceva mai larg, nu sărim dincolo de pătrăţica noastră. În condiţiile în care copilul visează că va pleca din ţară, nu e deloc bine şi mi se pare că suntem învăţaţi prea puţin să relaţionăm. Am remarcat lucrul ăsta chiar la copiii mei – unul care a terminat ciclul gimnazial, celălalt care încă este în gimnaziu. De mici, copiii intră într-o competiţie teribilă, sunt implicaţi în enorm de multe concursuri, este enorm de mare cererea "să fii cel mai bun", de mai multe ori nemaifiind interesaţi părinţii de metoda prin care copilul ajunge cel mai bun. Eu m-am exprimat de câteva ori: sunt împotriva eseurilor. Pui copilul să facă eseuri în casa a VI-a sau a VII-a, cu indicaţii. Însă el nu are cunoştinţele pentru a face un eseu, pentru a puncta ceva personal, îi depăşeşti cu mult spaţiul- să scrie patru pagini pe o temă. Revenind însă: copiii învaţă mai mult să concureze decât să fie solidari. Sociologul american Talcott Parsons ne spune că învăţământul primar este cel care ne pune împreună. Învăţăm lucrurile de bază dar şi faptul că eşti la fel ca ceilalţi, că aparţii unui grup, după care începi să te diferenţiezi. Cu cât creşte numărul de ani de şcoală cu atât te diferenţiezi mai mult. Intervin specializările şi practic de la liceu începe un parcurs diferenţiat, către o meserie. Noi încurajăm concurenţa inclusiv la nivelul în care dezbatem renumele şcolilor, dar se renunţă la elemente care ţin de prietenie, de solidaritate, de corectitudine. Chestia asta continuă...."

Cum s-a întâmplat asta? Cum am asistat la o asemenea schimbare de optică? De ce nu am opus rezistenţă? De ce susţinem în continuare acest sistem?

"Eu am terminat Sociologia în '95, am făcut cinci ani. În momentul ăla, deşi erau forme în care se organizau relaţii sociale şi de exemplu era o perioadă extrem de turbată în mediul rural- se băteau fraţii între ei, vecinii între ei, se scoteau din casă, totul din cauza pământului. De asemenea, era o perioadă în care economia, producţia începeau să scadă, se vindeau rulmenţi în Turcia. Încă nu se vânduse industria pe bucăţi, dar existau elemente către acea direcţie. Foarte mult, însă, această tendinţă a fost vizibilă la generaţiile născute după '89. Eu de exemplu am prins o societate, cel puţin din perspectiva elevului, mai egalitară. Nu optez pentru un egalitarism, dar nu sunt deloc de acord cu teza că să facem din elevi nişte mici soldăţei. Nu cred că şcoala trebuie să înregimenteze, dar cumva eram mai egali. Mă refer de exemplu la condiţii de cazare, de hrană- stând la internat. După '89, profesorii erau relativ liniştiţi, nu erau mai bine plătiţi nici în comunism, dar nu ajunseseră încă la o anumită dependenţă de rezultate, de cifre de şcolarizare, iar copiii respectivi nu au mai avut nimic în comun. Unii au ajuns mici saci de frustrare, alţii au fost copiii lui tata sau ai lui mama şi nu s-au preocupat prea tare... apoi au intrat într-o bătălie de modele culturale diferite. Noi eram o societate tradiţionalistă prin '96- '98 în schimb copiii se raportau la nişte filme din altă lume. Era pe atunci serialul "Beverly Hills"- aia era lumea în care copiii noştri se proiectau, nu lumea în care trăiau. Ei au vrut să ajungă în lumea aia şi de atunci fiecare a fost pentru el, să ajungă în lumea aia".

O comunitate într-un continuu regres

Şi nu ne-am oprit aici pentru că "regresul comunităţii", dacă îl putem numi aşa, a continuat până la ceea ce asistăm astăzi.

"Am ajuns la un soi de alienare, o însingurare, în care începe să scadă empatia faţă de celălalt. Ai o grămadă de alte sentimente pe care ţi le manifeşti vizavi de aproapele tău dar care nu mai apar, nu mai apar nici între prieteni buni uneori. Ne-am pierdut şi suntem tentaţi să furăm o anumită candoare celorlalţi, inclusiv copiilor noştri, că despre asta este vorba în primul rând, acolo se construiesc relaţiile sociale. Îi pisăm să fie "cel mai bun, cel mai bun, cel mai bun" şi-i orientăm unidirecţional unde să fie cel mai bun. Aici este problema: nu că să fie cel mai bun om, ci să fie cel mai bun elev. Nu mai vrem nici măcar să fie cel mai bun sportiv... Ci să fie cei mai buni la şcoală, să-i sfărâme pe ceilalţi. Şcoala nu mai formează, şcoala nu mai forma nici pe vremea mea, în '87. Dar cert este că lipsesc cadrele de socializare. De exemplu, mult hulitele unităţi de pionieri, de UTC-işti, UTM-işti, dincolo de încărcătura politică, era un cadru de socializare. Şi americanii au cercetaşii... Cert este că acea organizaţie oferea un cadru copilului, de a petrece împreună cu alţii nişte ore. Acum nu mai există aşa ceva, eventual sunt nişte mici ONG-uri, nişte grupuri la care au acces cei care au informaţia sau cei care provin dintr-o familie cu un anumit status şi care sunt invitaţi să adere la aceste grupuri...Atunci o iei invers: copiii vin de la şcoală, mai lucrează patru- cinci ore pentru şcoală şi mai ai părinţii care se dau de ceasul morţii pentru copil, gândindu-se că vrem ca al nostru copil să fie cel mai bun, omiţând însă că dacă al nostru copil e cel mai bun va pleca. Şi tu te chinui să-i faci o situaţie în România, să-i cumperi o casă, de care oricum el nu va avea nevoie niciodată".

Mămăliga explodează. Chiar aşa?

Aceste fenomene sunt vizibile în societate, dar uneori "mămăliga explodează". Cristian Negrii a participat la protestele de la Botoşani, din toamna lui 2015, în calitate de observator şi le-a analizat şi pe cele de la începutul acestei luni. De ce, în contextul aplecării, ca atenţie, doar asupra noastră ca individ, ca familie, ca grup de prieteni, ne-am considerat "atinşi" de ceea ce s-a întâmplat la Colectiv şi de ceea ce s-a întâmplat în "marţea neagră", cum o numeşte presa centrală.

"Eram chiar curios în privinţa protestelor #Colectiv. Era acel grup redus care protesta de câteva luni în fiecare duminică după-amiază, timp de câteva ore. Ei militau pentru neamul românesc. De ce au ieşit ceilalţi, după nenorocirea din Colectiv? Sunt nişte lucruri de ordin moral care te ating, în general ultimele proteste ale noastre au avut mai degrabă o miză morală, nu o miză materială. Argumentele au fost de ordin moral. Atunci, în 2015, a fost o reacţie de solidaritate cu persoanele care deveniseră victime. Până la urmă, probabil, un anume grup ar fi gândit că ar fi putut fi ei acolo, în Colectiv. Avem empatie pentru victimele accidentelor pentru că ne gândim că am fi putut fi noi în locul lor, în acel accident. Am avut empatie pentru cei din Colectiv că ne-am gândit că am fi putut fi noi într-un restaurant în care patronul a pus scârţ pe pereţi şi ia foc scârţul ăla şi s-a terminat.
Dincolo de asta, dacă faci un calcul, ai să vezi că procentul celor care ies în stradă este relativ mic. Statistic, Botoşaniul are în jur de o sută de mii de oameni, să zicem că 65 de mii sunt aici permanent, nu sunt plecaţi în străinătate sau la ţară, deci o populaţie permanentă. Câţi au ieşit la proteste? Cel mult, rotunjind, spunem că două mii de oameni. Dacă facem un calcul, ne dăm seama că totuşi prea puţini au ieşit la proteste. E bine că au ieşit, totuşi, pentru că o să fie trist când nu vor mai ieşi deloc. Tot argumentul moral a fost cel care i-a scos din casă pe botoşăneni la începutul lui februarie, că cineva a crezut că poate să facă ceva, indiferent de... Nu sunt de acord însă cu cei care ne spun: Îmi cer scuze că nu am ieşit la vot! Sunt nişte reguli pe care în mod normal trebuie să le respecţi. Dacă tu nu respecţi regulile, nu te aştepta ca altcineva să le respecte. Noi oricum am ieşit şifonaţi, se vorbeşte iar de o Românie în care corupţia este la nivel de metastază... Nu ştiu dacă lucrurile chiar aşa stau, că în România nu se face chiar nimic fără corupţie... Sunt multe cazuri de corupţie, dar nu cred că funcţionăm strict pe bază de corupţie"
.

Unii dintre observatorii societăţii româneşti au criticat teribil manifestările din stradă, susţinând că e mare mirare că oamenii au protestat pentru o schimbare a legii dar nu au protestat atunci când li s-au tăiat salariile, când s-au majorat taxele sau s-au impus impozite pe pensii. Mai mult, au susţinut că de fapt prea puţini sunt cei care cunosc, cu adevărat, conţinutul acelor modificări ale Codurilor Penale şi că totul ar fi rezultatul spiritului de turmă.

În aceste condiţii, apare întrebarea logică: avem noi o problemă de manifestarea publică? Mai explodează mămăliga? Nu mai ştim să luptăm pentru noi sau chiar la acest grad a ajuns dezinteresul?

"Cred că la acest grad a ajuns dezinteresul. Partea cu mămăliga... Teoretic, noi suntem un popor temperamental, dacă ar fi să vorbesc în termeni de etichete. Suntem în aceeaşi categorie cu italienii, cu spaniolii... Pornind de la principiul că lumea este sub vremi... dacă suntem sub vremi, ne gârbovim şi stăm sub ele. Când trec vremile, ne ridicăm. Dacă vremile nu trec, mai explodează mămăliga. Era o teorie de adaptare, de învăţare la o anumită stare de incertitudine. Cineva spunea de exemplu că mâncăm mămăligă şi carne de porc pentru că oile, vitele şi grâul plecau la otomani care nu mâncau porc şi nici mămăligă. Şi atunci, ca să supravieţuieşti, cultivai porumb, creşteai un porc şi uite aşa se face bucătăria naţională. Ar trebui să ne aşezăm instituţional şi ar trebui să ne apucăm fiecare să facem ceea ce avem de făcut pentru că nu ajunge ca cineva să facă prostii şi noi să ieşim în stradă. Am fi avut o şansă atunci când au fost alegerile uninominale. Atunci am ratat că nu am pus în lege un aspect important: dacă se strâng un număr de atâtea semnături, parlamentarul poate fi schimbat în timpul mandatului. Şi atunci ar fi fost cu totul altceva..."

Un adevăr despre noi şi şansele de a ne reveni ca neam

În acest context, al atomizării societăţii, ne întrebăm de ce mai ţinem să fim consideraţi primitori, simpatici şi solidari, din moment ce dovedim că ne-am pierdut pe drumul istoriei aceste calităţi? Sau poate nu le-am avut niciodată, ci doar ni le-am fi dorit?

"Probabil că toate popoarele vorbesc în termeni omagiali despre ele însele. E normal. Dar este o neconcordanţă în termeni să spui că românii sunt primitori, calmi, zâmbitori, pentru că în sinea ta te gândeşti cât de nenorocit e celălalt, cât de nenorocit e vecinul care şi-a scuturat covorul peste rufele tale sau celălalt vecin care şi-a parcat maşina pe locul tău de parcare. E aşa un discurs general plin de elemente particulare, care-l contrazic. Cele mai bune elemente ar fi elementele de călătorie ale unor străini prin România dar şi acolo, cu indicaţia de a nu fi tăiate frazele..."

Şi atunci, putem identifica problema neamului? Să fie această problemă lipsa valorilor?

"Am redus foarte mult numărul valorilor sociale, pentru că în spatele a ceea ce facem noi există nişte valori. Or am transformat în valoare de sine ceva ce trebuia să fie instrumental şi aici mă refer strict: principalul lucru care ne pune în mişcare cotidian este nevoia de bani. Uitaţi-vă câţi copii sunt lăsaţi singuri acasă de părinţii care pleacă la muncă în străinătate, uitaţi-vă de ce anumite persoane apar atât de des la televizor. Cineva spunea că a făcut un sondaj în şcoli şi că persoana publică cea mai reprezentativă a fost Gigi Becali pentru că era perceput ca un model de succes- are bani, are notorietate, face ce vrea el. Scopul scuză mijloacele. Trebuie să ai bani, nu contează cum ai obţinut banii respectivi şi atunci te comporţi cum te comporţi. Aşadar, nu mai avem o scală de valori care să spună că acolo sus este viaţa omului. Cea mai importantă valoare este viaţa unui om, apoi este integritatea, apoi libertatea, apoi avuţia lui şi aşa mai departe. Îmi pare rău dar ne lipseşte în momentul ăsta o schemă coerentă de valori, o structură pe care să o explicăm. Multe încep să nu mai fie explicate ci ne vin de-a gata- aia trebuie să înghiţi. Atunci când înţelegi, accepţi mai uşor un lucru. Cel mai greu de acceptat sunt lucrurile pe care nu poţi să le înţelegi, însă e clar că ne lipseşte o construcţie clară a valorilor. De ce merg oamenii la Biserică? Pentru că le este frică de Iad sau pentru că sunt învăţaţi să-şi iubească aproapele? Care este valoarea centrală- frica de iad sau iubirea faţă de aproape? Teoretic ar trebui să fie iubirea faţă de aproape. Practic, sunt tentat să cred că e vorba de frica de Iad este cea care îi face să fie mai riguroşi în credinţă".

Cine ar trebui să restabilească această scară a valorilor?

"Singură se restabileşte dar pentru asta îţi trebuie nişte reguli şi nişte valori. În momentul acesta suntem bulversaţi pe de o parte la nivel de reguli, pe de altă parte la nivel de valori dar ca să nu te faci praf acestea vor apărea, indiferent cum. Până la urmă este un sistem care are capacitatea de a se autoechilibra. Vorbim, dacă nu de un sistem, ci de ceva care are capacitatea de a fi dinamic şi de a se echilibra. Trebuie să se echilibreze şi atunci vor fi restabilite, într-o formă sau alta, şi acele valori care vor fi legate. Nu cred că este nevoie de Inchiziţia Spaniolă, nici de Geneva lui Calvin. Lucrurile se aranjează. Desigur, există vectori care grăbesc aranjarea lor. E ca în ştiinţă- o teorie pluteşte în aer, unul o prinde şi o concretizează. Dacă nu ar fi existat acea persoană, ar fi o alta peste un anume interval de timp pentru că informaţia există, doar că nu este cineva care să o pună la un loc. Regulile şi valorile se vor impune. Acum, că va apărea un anume vector care să grăbească agregarea lor, e discutabil. Dar nu mă aştept, de exemplu, la o instituţie să ne rezolve această problemă ci la oameni care trebuie să convieţuiască. Ca să trăim împreună, trebuie să facem concesii şi este o chestiune din care toată lumea câştigă."

Dacă aţi citit cu atenţie acest text, aţi găsit poate răspunsuri la nişte întrebări care apar recurent. Deşi nu asta i-a fost intenţia, sociologul Cristian Negrii pune degetul pe răni de care nu eram poate conştienţi. Pasul următor, dacă e să facem apel la logică, este să tratăm acele răni. Însă tratamentul începe cu eliminarea infecţiei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Prima suspiciune de rujeolă în judeţul Botoşani!

astăzi, 10:51
1352

Epidemiologii de la Direcţia de Sănătate Publică au fost sesizaţi vineri în privinţa internării, în Secţia de Boli Infecţioase, a unui copilaş de trei ani, ce provine dintr-o com...

Agricultorii botoşăneni pregătesc startul campaniei de recoltare

astăzi, 08:09
853

După un an agricol 2016 în care seceta a afectat în mare măsură culturile din mare parte a judeţului, anul 2017, cu ploi suficiente şi condiţii meteorologice bune, sezonul de recolta...

Weekend cu temperaturi în creştere! Sfaturi de la medici pentru depăşirea cu bine a zilelor caniculare

astăzi, 07:31
1285

La fel ca anul trecut, luna iunie aduce temperaturi mai degrabă caracteristice lunii lui Cuptor. Astfel, sâmbătă, maxima va fi de 28ºC, în timp ce minima va coborî abia la 16...