Miracolul naşterii prin ochii unei moașe care a adus pe lume nou-născuţi cât să populeze un mic orăşel FOTO
OAMENI si MESERII

Venim pe lume goi şi în gura mare. Ne anunţăm sosirea cu surle şi trâmbiţe și provocăm dureri cumplite celei care ne aduce pe lume. Spectacolul naşterii este unul mai mult decât emoţionant, este spectacolul care ne defineşte specia. Iar cei ce asistă la miracol mărturisesc poveștile vieții.

Miracolul naşterii prin ochii unei moașe care a adus pe lume nou-născuţi cât să populeze un mic orăşel FOTO

   Foto: babycenter.in

Atunci când vorbim de natalitate, ne referim în general la cifre: copii născuţi vii, atâtea mii într-un an, mortalitate infantilă- atâta la sută, în scădere sau în creştere, iar emoţia transpare cu greu din statistici. Cu totul altfel se văd lucrurile pentru cei care ajută mama să aducă pe lume un copil.

De aceea, în ediţia de astăzi a proiectului "Oameni şi meserii" vorbim despre miracolul vieţii. Adriana Răuţu a fost moaşă, în sensul clasic al cuvântului. Mai exact, asistentă de obstetrică şi ginecologie, specializare pe care o datorează mamei sale care nu a lăsat-o să se înscrie la concursul pentru postul de secretară la o fabrică din municipiul Botoşani, ci a trimis-o la Şcoala Sanitară. Să fi simţit buna mamă că fiica ei va fi cea care va asista la miracolul naşterii de mii de ori, că va prinde în mâinile ei mici şi molcuţe mii de bebeluşi?

"Să munceşti ca şi cum n-ai muri niciodată şi să te rogi ca şi cum vei muri mâine"

Adriana Răuţu a terminat Şcoala Postliceală Sanitară în 1975, ca asistentă medicală obstetrică- ginecologie, în penultima promoţie cu această specializare. Când a intrat în serviciu, a mai găsit în activitate moaşele vechi, fără şcoală, dar care făceau o treabă minunată, aşa că s-a asimilat lor. Mii de kilometri a făcut pe teren, trecând din casă în casă, consultând gravide, vorbind cu ele, ţinând evidenţa vaccinurilor pe care trebuiau să le facă, monitorizând.

"Mi s-a părut întotdeauna importantă supravegherea sarcinii, supravegherea gravidei, mi se părea foarte important să mergi să vezi gravida în familie, să poţi să o înţelegi, să fii empatic, să vezi ce condiţii are pentru că nu poţi să ceri să facă nu ştiu ce analiză sau să-şi ia cine ştie ce medicament dacă ea nu are bani. Să nu pui gravida în postura de a spune Da- Da, fac, şi de fapt să nu poată face nimic. Ce era bine pe atunci- la gravide exista gratuitate pentru profilaxie- se dădea calciu, să dădea Vitamina D2, în luna a şaptea şi a opta de sarcină se făcea vaccinarea antitetanică, apoi la ce intervale apărea sarcina se mai repeta, apoi la copii. Iar consultaţiile se făceau oricărei gravide, nu conta că este sau nu asigurată, nu presupunea bani, iar pentru cele care nu aveau bani se găseau soluţii, mergeam cu ocazia, cu salvarea, o însoţeam la maternitate, o puneam în legătură cu doctorul care îi explica situaţia. Dacă s-ar fi dus singură, s-ar fi speriat, s-ar fi pierdut, ele neavând multă carte, poate ar fi omis să spună lucruri tocmai ca să nu le oprească în spital. Dacă aveau copii acasă, nu-şi permiteau nici luxul spitalizării”.

În şcoală a trecut prin mai toate specializările, aşa că i-a fost uşor să depisteze problemele de sănătate- şi nu doar ale gravidei, ci şi ale familiei.

"Eu am făcut practică şi la Copii, şi la Infecţioase, şi la Psihiatrie, în absolut toate ramurile. Noi în orice situaţie trebuia să ştim să ne descurcăm şi pe atunci o gravidă o vedeai în contextul general- câţi copii are, câţi sunt bolnavi, cum se simt. Nu era ca acum, când o gravidă este un simplu CNP şi nici nu ştii cum arată la faţă, ce simte şi cum se simte. Pe vremea noastră, nu existau ecografii. Îţi puneai mănuşi- dacă le aveai şi de cele mai multe ori nu le aveai-, le consultam şi depistam o sarcină, un fibrom, o problemă plus că multe nici nu ajungeau la medicul specialist şi atunci trebuia să descoperi singură o prezentaţie pelvină sau una transversă şi atunci trebuia să o urmăreşti şi ce satisfacţie mai mare puteai să ai decât atunci când o găseai în prezentaţie pelvină şi cu câteva zile înainte de naştere, când o consultai, îţi dădeai seama că bebeluşul se aşeza cum trebuia. Iar prima întrebare de după naştere era: A venit cu capul înainte? Nu întrebau dacă au băiat sau fetiţă. Astea erau rezultatele noastre.”

Haosul şi fericirea, într-o singură meserie

Avea 20 de ani când a pus mâna prima dată pe o burtică de gravidă şi şi-a dat seama că soarta acelui bebeluș depinde şi de ea. Nu s-a speriat, ci s-a mobilizat. S-a implicat cu totul în activitate şi nici nu se putea altfel, pentru că, aşa cum spune chiar ea, le vizita pe gravide, le cunoştea, discuta cu ele, le urmărea apoi copiii. De aceea nu i se părea o corvoadă neplăcută meseria, chiar dacă presupunea de multe ori abandonarea treburilor casnice în favoarea gravidelor care o chemau în ajutor.

"Am activat la Prăjeni din 1975 până în 1988, acolo am dus greul pentru că eram rupţi de lume, de multe ori salvarea nu putea ajunge, am stat troieniţi şi cel puţin zece ani am activat la casa de naşteri. Rar dacă trimiteam o gravidă mai departe, restul năşteau acolo, la casa de naşteri. Acolo aveam de toate, femeia venea cu încredere, avea încredere şi în pregătirea noastră dar şi că acolo găsea înţelegere. Noi pregăteam şi mâncarea- dacă aveam din ce face, dacă nu, le dădeam pacheţelul nostru de acasă. Am lucrat ani de zile fără medic, făceam cele opt ore de program în cabinet, ca asistentă, şi când ajungeam acasă, mă chemau la naştere şi atunci trebuia să mă întorc, cu copilul în spate, să asist o naştere, iar dimineaţă plecam acasă, trimiteam copilul la grădiniţă şi mă duceam la serviciu la ora 7. Programul era program. După '88, am ajuns la Flămânzi, la dispensarul de la Nicolae Bălcescu. Între timp devenise mai uşor, a venit Revoluţia, a apărut şi ecograful, dar în continuare m-am ocupat de gravide- le aduceam la maternitate, le prezentam medicului, ţineam legătura cu medicul pacientelor şi anunţam când apărea durerile de naştere”.

Nu şi-a făcut niciodată socoteala copiilor pe care i-a adus pe lume pentru că nu era timp pentru aşa ceva. Se lucra fără program fix şi fără plata orelor suplimentare. Iar moaşele se ajutau şi între ele.

"Dacă de exemplu, sâmbăta colega mea era la serviciu şi avea o naştere, mă chema. Inclusiv ea a născut cu mine, când au apucat-o durerile, am chemat-o la mine şi am ţinut-o acasă o noapte, am tot consultat-o dar nu a născut imediat, ci câteva zile mai târziu. Eu am născut la Prăjeni şi aveam două colege moaşe atunci. Am născut după cutremur, pe 20 martie 1977. Fusesem la "Balul sinistraţilor" seara şi atunci m-au apucat durerile, iar norocul meu a fost că eram la Prăjeni. Eu lucram şi la Miletin, unde nu era lumină şi mi-am zis că dacă tot nu este lumină, atunci mergem la bal. Am dormit atunci la naşii noştri şi dimineaţa am născut cu colegele mele. A fost greu, a venit şi salvarea atunci, dar copilul meu a fost sănătos, iaca acuş face 40 de ani şi cu ocazia asta nu uit cutremurul”.

A adus pe lume şi "oameni mari". Îşi aduce aminte că se pregătea să plece de la Băluşeni, acolo unde şi-a început cariera, când la poarta dispensarului şi-au făcut apariţia preotul şi soţia lui, în travaliu.

"Tocmai ne mutam la Prăjeni. Şi când să ies, mai aveam o jumate de oră până la autobuz, vine să nască preoteasa. Eram singură- singurică, nici femeie de serviciu, nimic- nimic. Când am văzut-o, vai de mine, părinte, trebuie să mă ajutaţi. Părintele s-a ruşinat dar m-a ajutat, a făcut ce i-am zis, i-a ţinut garoul să-i fac injecţia în venă. Părintele, săracul, cred că a fost singurul tată din Băluşeni care şi-a asistat soţia la naştere. Am înţeles că copilul moşit de mine e tot preot, oricum e născut la sfârşitul lui august 1975. Aş fi curioasă să-l mai văd. Poate mulţi dintre cei moşiţi au ajuns oameni mari, dar cazul ăsta mi-a rămas aşa, în minte, pentru că nu se întâmplă des să moşeşti soţia preotului şi el să te ajute, dar altfel nici nu se putea, dilataţia era deja prea mare. Oricum, în prima lună de serviciu, eram cu încă o colegă, am avut atâtea naşteri că, eu stăteam la o gazdă pe atunci, nu apucam să ne culcăm că iar ne băteau în geam că aveam o naştere. Mergeam numai amândouă şi asta ne-a prins bine şi ne-am încurajat una pe alta şi ne-am şi nimerit să avem şi multe naşteri- din Băluşeni, din Draxini, Şupitca, toate gravidele veneau la noi."

Mămici "bătrâne", copii- miracol

Majoritatea mămicilor care ajung la Maternitate să nască se plâng de atitudinea agresivă a cadrelor medicale şi de faptul că acestea nu dau deloc dovadă de empatie. Nici pe vremuri nu era altfel, nici pe atunci moaşele nu erau foarte drăguţe când mergeau la naşteri. Diferenţa e însă de nuanţă. Moaşele erau femei din sat, care cunoaşteau foarte bine gravida, iar atitudinea mai agresivă era menită să mobilizeze gravida, să o determine să reacţioneze. Adriana Răuţu ştie cum era înainte, mai ales că a fost şi martora unor "miracole".

"Eu nu am fost de acord cu brutalitatea, Apasă! Împinge! Eu am avut răbdare cu fiecare. Mi-amintesc că la Prăjeni era un medic care tot grăbea gravida, iar eu i-am spus să o lase în pace, că nu mi se părea normal să o apeşi pe burtă, să o stresezi. Când eram cu colegele era mai altfel, parcă, ne încurajam una pe alta, mai ales când venea bebeluşul cu capul înainte, era destul de periculos. Noi am fost o generaţie de oameni curajoşi, dar acum parcă există o frică. Poate şi faptul că una-două, ai malpraxis, una- două, vine presa şi te scutură, una-două, te ia la poliţie. Prea multă frică este semănată în rândul personalului sanitar şi cred că o asistentă la ţară este mai bucuroasă să nu vadă o naştere, să nu fie pe acolo când se nimereşte una. La noi când zicea gravida: Doamnă, mor! eu le spuneam: Doamne fereşte, cum să mori, ai copii de crescut, roagă-te la Maica Domnului să fiţi bine. Am avut femeie la 48- 49 de ani, cu copii mari, unul în armată, şi a rămas gravidă. Vai, ce fac eu, cum să-i spun că mama mai face un copil, iar după ce năştea, spunea Vai, boţul meu de aur, ce fată frumoasă, că avea numai băieţi până atunci, iar băieţii mari o tratau ca pe un bibelou şi aveau grijă de cea mică. Sau am mai avut un caz, o femeie la 48 de ani, care îmi zice: Doamnă, nu mă simt eu bine, când mă aplec parcă am ceva în burtă, înainte vreme eram mai uşoară, când dau la fasole obosesc. Şi am chemat-o în casă să o consult, iar ea de colo: Doamne, Maica Domnului, dar eu am înfiat copil că nu am putut face, cum să fac acum?". Ei, şi era însărcinată în patru luni, burtica avea consistenţa normală, nu era tare- să zic că e fibrom, era burtă de gravidă”.

A avut tot felul de aventuri şi se miră acum de cât curaj a avut, dar crede că dacă ar fi s-o ia de la capăt, tot asta ar face. Pentru că i-a plăcut meseria, i-au plăcut oamenii şi, mai mult decât toate, îi plac bebeluşii, copiii în general.

"Imaginaţi-vă că aveam aproape 50 de kilograme, nu eram aşa ca acum. Într-o noapte, eram la Prăjeni, m-a anunţat cineva din sat că o fată din Lupăria trebuie să nască într-o casă din marginea satului, nu mai apucase să ajungă la dispensar. Am luat femeia de serviciu de la casa de naşteri şi pe jos am trecut puntea dintre Prăjeni şi Lupăria, iar căruţa a venit roată, a făcut aproape o oră până a ajuns acolo unde eram noi. Ei, aveam trusa de naştere, am asistat naşterea, fără lumină, la lampă, cu preşuri pe jos. Am rezolvat lehuza, am lăsat-o cu femeia de serviciu şi eu am luat copilaşul şi la ora 12 noaptea am trecut puntea înapoi şi am venit la dispensar cu el, să-l curăţ de secreţii, să-l aranjez ca lumea, că acolo, în casă, fără lumină, nu vedeam nimic. Şi aşa ne-am descurcat. Iarna nici nu mai spun cum era... Am avut şi un caz de hepatită pe care l-am ţinut în dispensar, într-o cameră separată, am luat tratamentul prin telefon de la medic".

Borş păzit de familie, cozonaci copţi de vecine

Familia a înţeles pe deplin datoria pe care şi-o asumase şi a sprijinit-o cum a putut.

"După serviciu, dacă mă duceam acasă şi apărea un caz şi trebuia să chem salvarea, nu mai apucam să fac borşul. Şi puneam totul în oală: carne, apă, zarzavat, borş, ochiul la foc mic şi le spuneam alor mei: la ora X opriţi focul. Ieşea mai bun borşul atunci decât mi-a ieşit azi dimineaţă, când am stat trei ore să-l fac. Sau când a fost cu Cernobâlul, era în săptămâna de dinaintea Paştelui, mi-aduc aminte că am frământat pentru cozonac, făcusem şi umplutura, dar am dat la o vecină să-l pună în tăvi şi să mi-l coacă. Toată ziua eram plecată atunci, ce dacă ni se spunea să nu ne expunem... Cum să faci asta? Că noi, asistenţii, umblam din casă în casă şi împărţeam iodură de potasiu, apoi la şcoală, Doamne, să numeri câte zece pastiluţe la fiecare copil, să le pui pe bancă. Apoi trebuia să raportezi: am avut atâţia copii şi atâţia adulţi, le-am dat atâtea pastile, era de lucru. Cu Cernobâlul s-a făcut profilaxie cu iodură de potasiu, în condiţiile în care noi eram zonă guşogenă şi trebuia să fie fântânile acoperite, să nu fie apa contaminată”.

În literatură apar acele femei care năşteau pe câmp, cât erau la prăşit, apoi îşi luau cu ele copilul, îl lăsau sub căruţă şi mergeau înainte cu treaba.

"Pentru acea vreme erau condiţii normale, femeile nu ştiau când le vine sorocul, era cu totul altfel. Acum se întâmplă foarte rar să nască femeile acasă sau pe drumul spre spital. Însă înainte femeile erau mai călite. Eu îmi aduc aminte, eram la Prăjeni, când a venit o femeie care năştea a doua oară, după 11 ani şi nu avea dilataţie mare. Dar era o femeie solidă, muncită. Eu aveam pe masă altă gravidă în travaliu. Şi femeia aia îmi spune: veniţi aici, că nasc acum. Ei, eu de colo, cum să naşti acum, tanti Adelă, că fata asta se chinuie de atâta timp. Ba da, îmi spune ea, eu nasc acum. Şi când m-am mutat la ea, imediat a născut copilul. Şi după o oră a vrut la toaletă, în grădină. S-a dus pe picioarele ei, fără să aibă nevoie de ajutor. Erau şi sănătoase, zdravene, aveau o alimentaţie sănătoasă, respectau nişte reguli. Nu prea voiau să vină la dispensar, dar mă primeau acasă- o măsuram, o consultam, se cântărea la cântarul cu pietre, ascultam copilul. Am fost prin mii de case, genţile mele sfârşeau muşcate de câine- rezistau ele o dată, de două ori, dar tot să găsea câte un câine care să le rupă în aşa fel încât să nu mai poată fi reparate, dar eram apropiată de gravide, de mame”.

"Acum pui codul 321503, nu mai spui că a răcit Ileana"

Tot apropierea asta a ajutat-o să depăşească complexul vârstei şi să urmeze cursurile de asistentă comunitară. Îi este recunoscătoare şi acum Lidiei Onofrei, care la acel moment coordona tot ce înseamna asistenţa comunitară pe judeţ, de la Direcţia de Sănătate Publică, iar acum conduce Autoritatea pentru Protecţia Copilului.

"Când am intrat în asistenţă comunitară, eram pe zona Flămânziului. Lumea avea încredere în mine şi dacă mă duceam la o gravidă, aflam de toate din partea aceea de sat şi mă duceam la fiecare. Ei, câţi copii am spălat, am închinat şi i-am hrănit, câţi purici am cules de pe mine- când ajungeam acasă mă dezbrăcam afară şi-mi scuturam hainele. Cred că acum asta lipseşte- această specialitate, de obstetrică- ginecologie, pe lângă tot ce este acum. Cred că la cabinetele medicilor ar trebui să fie. Ce se întâmplă acum- oamenii au devenit nişte cifre, coduri. Un CNP înseamnă un om, un cod înseamnă o boală. Acum pui codul 321503, nu mai spui că a răcit Ileana. Nu râdeţi, că am făcut şi statistică la cabinetul medicului de familie”.

După ce s-a pensionat, nu şi-a găsit tihna acasă, ci şi-a găsit alte activităţi care s-o ţină lângă oameni. Este membră a Fundaţiei pentru Sănătate şi Dezvoltare Comunitară, unde ţine tot felul de cursuri, de la educaţie rutieră la educaţie sanitară. Şi are ce să-i înveţe pe copii şi pe adulţi, iar poveştile ei aduc lacrimi în ochi şi zâmbete în suflet.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Moartea unei mame, "salvarea" unui copilaş ajuns în sistemul de protecţie

Miercuri, 4 Octombrie 2017
1792

Pe 10 septembrie, o femeie din Agafton, comuna Curteşti, făcea o descoperire şocantă: vecina ei, de 36 de ani, murise în casă, în timp ce fetiţa ei, de 3 ani, se juca prin curtea ei....

Medicii botoşăneni şi-au ales reprezentanţii în Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor

Marţi, 3 Octombrie 2017
1916

La zece zile de la primul tur al alegerilor pentru componenţa Comisiei de Disciplină, duminică şi luni medicii din judeţ au fost aşteptaţi la Botoşani, la sediul Colegiului Medicilor, pentru a...

Medici greu de angajat la Ambulanţă şi SMURD. Raed Arafat, la Botoşani: "De doi ani încercăm să modificăm o hotărâre de guvern"

Luni, 2 Octombrie 2017
1145

În condiţiile în care la Iaşi este o "pepinieră" de viitori medici de urgenţă, Raed Arafat a cerut conducerii Consiliului Judeţean să ajusteze în aşa manieră organigrama Spitalului Judeţe...