Întoarcere în timp: cum comunicau oamenii pe vremea când e-mailul şi Facebook-ul nu erau inventate FOTO
OAMENI si MESERII

Cât de uşor e astăzi să comunicăm- avem telefoane sau smartphone-uri cu tot felul de aplicaţii, avem Facebook, avem mesagerie SMS şi de la zi la zi apar alte şi alte canale de comunicare. Greu de crezut că în urmă cu 30 de ani ne rugam de o doamnă să ne transmită un mesaj sau să ne facă o legătură telefonică într-un sat aflat la câţiva kilometri de noi.

Întoarcere în timp: cum comunicau oamenii pe vremea când e-mailul şi Facebook-ul nu erau inventate FOTO

Cu toate acestea, aşa se întâmpla în urmă cu câteva zeci de ani, atunci când doar telefonul cu disc ne permitea, din pricina tehnologiei învechite, convorbiri cu persoane aflate în principalele oraşe, iar pentru bunicii, verişorii, mătuşile sau prietenii pe care-i cunoscuserăm în tabără la munte sau la mare trebuia să apelăm la scrisori, telegrame sau comenzi telefonice, care nu erau altceva decât nişte apeluri pre-programate, oferite la acea vreme de PTTR. Poştă, Telegraf, Telefon, Radio.

În episodul de astăzi al "Oameni şi meserii" vorbim despre meserii ucise de modernitate. Cine mai are nevoie acum de telefonist? Sau de telegrafist? Când totul se rezolvă prin telefonul cu care suni pe oricine, oriunde s-ar afla în lume, transferul de bani se face online, cât clipeşti, iar mesajele se transmit la fel de uşor.

Maria Istrate a fost martoră a dezvoltării comunicaţiilor în judeţul Botoşani. A fost telegrafistă la Poşta mare, cum i se spunea pe atunci. A intrat în lumea Poştei la începutul anilor '80, mai întâi ca "suplinitor" pentru doamnele care intrau în concedii medicale sau de maternitate, apoi ca telegrafist.

Prin urechi şi degete i-au trecut mii, zeci de mii de mesaje, personale, de afaceri, dureri, bucurii, toate transmise de către sau către botoşăneni. Pentru Maria Istrate, ziua de 13 mai a fost una tristă, amintindu-şi că în urmă cu 14 ani, s-a închis serviciul de telegraf la Poşta botoşăneană, aflată în plin proces de privatizare.

"Eram 20 de oameni la telegraf, lucram în trei schimburi. Nu am ştiut ce se va întâmpla, pur şi simplu la începutul lunii mai ni s-a transmis că ajungem toţi în şomaj, că nu mai este nevoie de telegraf. A fost trist pentru că acolo muncisem ani de zile, împreună cu colegii şi colegele formam un colectiv formidabil. Dar asta a fost".

Misterele Poştei

"Prin anii 80 s-au despărţit Poşta de Telecomunicaţii, dar colaborarea a continuat între cele două servicii, era obligatorie. Am lucrat în telefonie câteva luni, apoi am intrat în serviciul de telegrafie. Ce se întâmpla acolo? Se transmiteau telegramele şi mandatele telegrafice, adică cele cu bani. Mandatele erau prezentate la Poştă, acolo unde omul completa formularul cu destinatar şi expeditor, cu adresele fiecăruia, suma de bani pe care o trimitea, oficianta de la Poştă lua mandatul, îl înregistra şi îl aducea la gemuleţul telegrafului. Omul lăsa banii de trimis oficiantului, primea o chitanţă. Mandatele trebuiau să fie predate din jumătate în jumătate de oră. Oficianta punea condica pe geamul de la telegraf cu toate mandatele, între care şi telegrame, dacă venea omul să o dea la poştă şi nu ne suna pe noi la 057, ulterior 957, acel serviciul de telegrame, cum era înainte. Venea la poştă şi transmite o telegramă, de exemplu fratelui din Giurgiu, Bacău, Neamţ, că s-a întâmplat ceva rău. Telegramele- cazuri de moarte erau urgenţe."

Fiecare telegrafist şi fiecare telefonist avea un indicativ. Indicativul Mariei Istrate era 7 şi cu el semna telegramele pe care le recepţiona de la oficiantă sau din ţară.

"Tu sunai la 957 pentru telefonarea telegramelor, sau la 14120, 14121, 14122- erau numerele de telefon la care ne sunau toate oficiile comunale, din judeţ. Dacă numerele erau toate ocupate, se făcea comandă în centrală şi de acolo mă sunau: vezi că te caută Rădăuţi Prut, răspunde. Când te aglomerai, răspundeau colegele de la celelalte pupitre şi ori puneau apelul în aşteptare ori preluau ele comanda. Eram un colectiv foarte închegat şi ne ajutam, pentru că altfel, eu munceam de-mi crăpa sufletul, iar celelalte nu aveau treabă, or nu se întâmpla aşa ceva."

Amintiri din trecut: telegraful prin care trimiteai veşti

Telegraful însemna o sală lungă, compusă dintr-un hol, în care se găsea o masă mare, la care lucrau curierii telegrafici, cei care distribuiau telegramele şi mandatele în oraş, adică loco. Tot ce primeau telegrafiştii se carta, se înregistra şi era distribuit curierilor care imediat plecau cu mandatul la destinatar. Într-o altă încăpere era "telefonarea telegramelor"- un pupitru cu patru poziţii, separate. La fiecare pupitru lucrau telegrafistele, cu căşti pe urechi, în faţa unui telex- o maşinărie cu disc, la fel ca un telefon, cu multe butoane şi tastatură.

"Când mă suna cineva, fila becul de la un buton. Apăsam butonul şi mă prezentam: "Telegraf 7! Ce doriţi?". "Sunt de la ICRA şi aş dori o telegramă", mi se răspundea. Eu întrebam numărul de telefon de la care suna, cine era la telefon şi după ce completam formularul, îi spuneam: "Închideţi, revenim pentru control" pentru că omul mă putea suna de la un telefon public, astfel că nu-i puteam trece în factura de telefon costul telegramei şi riscam să o plătesc din buzunarul meu".

În faţa pupitrului erau montate nişte mici căsuţe, ordonate în ordine alfabetică: Avrămeni, Bucecea, Coţuşca, Dângeni, în care se puneau telegramele de trimis. Mandatele telegrafice destinate altor localităţi din alte judeţe sau cele care veneau de la oficiile din judeţ se transmiteau prin telex, după o verificare foarte atentă.

"Procedura asta se numea colaţionare şi implica multe atenţie, atât din partea mea cât şi a celui de la oficiul poştal care îmi transmitea telegrama, iar suma se verifica. Ca să fac transmiterea telegramelor, mă duceam la maşinile de transmitere, acele telexuri, trei posturi. Urmau apoi cinci maşini de recepţie şi încă un rând cu telexurile Zonei Industriale, cu toate fabricile de acolo. IUPS, Imaia, Integrata, Electrocontact, ICTRI. Izolatorii dădeau nişte telegrame kilometrice, cu formule, indici, cifre, litere şi dacă nu aveai suficientă bandă perforată, ca la Morse, ăla era capătul şi mântuirea, că aveai după aia de buchisit... Aceste fabrici aveau proprii operatori de telex cu care colaboram foarte bine. După ce recepţionam nota de la Izolatori, rulam foaia de hârtie perforată şi mă duceam să o transmit mai departe, la o fabrică din alt judeţ sau la cine ştie ce destinatar mai aveau ei. Formam numărul şi o transmiteam".

De ce transmiteau atât de multe telegrame? Pentru că nu erau suficiente telefoane fixe, astfel că o telegramă trimisă de cineva din Timişoara către cineva de la Manoleasa era primită de telegrafist, transmisă la oficiul poştal de la Manoleasa şi de acolo, destinatarul telegramei era chemat la poştă sau factorul poştal pleca spre el. "Eventual sunai la un vecin al destinatarului- că se vedeau numerele de telefon active din apropiere-, şi rugai să-l anunţe pe om că are o telegramă- caz de moarte venită de la Timişoara".

"Mai vorbiţi?"

Şi cu telefonia era o întreagă poveste: telefonistele erau aşezate în faţa unor panouri cu mici orificii în care se băgau "fişele", adică nişte cabluri cu care se făceau legăturile cu celelelate judeţe. Fiecare judeţ era marcat cu indicativul propriu iar în momentul în care telefonista prelua comanda, băga acel cablu cu contact metalic la capăt în orificiul corespondent judeţului de unde avea comanda.

"În momentul în care făceai legătura, îi spuneai celui care o ceruse: Vorbiţi, vă rog! Şi acolo aveau o clăpiţă cu care închideai şi deschideai legătura. Şi mai întrebai. "Mai vorbiţi?" şi atunci ori te rugau să le mai dai cinci minute ori încheiau convorbirea. La finalul convorbirii, tu transmiteai: aveţi de plată atâta sumă, iar banii ăştia se duceau pe factura telefonului de acasă".

Conexiunile se făceau între oraşe, dar dacă voiai să suni undeva la ţară, trebuia să parcurgi o întreagă procedură. Avizul telefonic însemna că persoana care era invitată la telefon era programată peste trei zile, peste o săptămână. Câte persoane erau astfel implicate în comunicarea dintre doi oameni- cel puţin două telefoniste, tehnicienii, oficianţii şi curierii care transmiteau mesajul. Şi se mai întâmpla ca cel invitat să discute cu o persoană de cine ştie unde să refuze acest lucru. În oraşe se vorbea pe loc, dar ca să suni la Vorniceni, de pildă, apelul trecea prin centrala telefonică.

Ce era în spatele telefonistelor era şi mai interesant. Panouri întinse cât vezi cu ochii, pe şiruri întregi, cu butoane luminoase, denumite generic "masă". Şi ţăcănitul... acel ţăcănit curent, care indica funcţionalitatea legăturilor telefonice dar şi ţăcănitul distinct, care indica un deranjament. Iar electromecanicii care lucrau la "masă" umblau printre şirurile de panouri pentru a identifica deranjamentul telefonic.

Evoluţia telecomunicaţiilor a pornit-o uşor, cu modernizarea oficiilor, iar după anii '90 deja apelurile se puteau face de acasă, fără centrală, către localităţile rurale. Dar nimic de la acel moment nu anunţa revoluţia adusă de modernitate în acest capitol.

"Nu mi-aş fi imaginat niciodată că vom ajunge la un telefon mobil pentru a rezolva totul, fără telegraf, fără centrală, fără telefoniste. A fost o evoluţie galopantă. Mi-aduc aminte maldărele de telegrame pe care le aveam de transmis. Lumea spunea că la telegraf era greu de lucrat, dar mie, ca telegrafist, mi se părea foarte greu la "masă", cu electrotehnicienii care ascultau ţăcănitul ăla permanent. Schimbul de noapte era cel mai greu, aşa mi se părea. Toată noaptea se transmiteau mandate telefonice. Cine îşi mai aduce aminte de Gelsor? Ei, se transmiteau bani la beneficiari în timpul nopţii, o luai razna, într-una se primeau mandate şi trebuia să le confirmi pe fiecare în parte. 700, 400, 1.000 de lei, către Popescu, Ionescu, Olariu, Chiuaru."

Oamenii de lângă tine

Acolo, la "Poştă" timpul trecea altfel, nu aveai timp de cafele şi dezbateri, dar îţi puneai toată baza în omul de lângă tine- fie că era telegrafista de la pupitrul din faţă, fie că era telefonista, fie că era curierul. Cu toţii erau o echipă şi cu toţii munceau. Iar legăturile dintre ei erau puternice.

"Când reuşea câte un copil la facultate, parcă era copilul nostru, aşa ne bucuram pentru fiecare, eram foarte uniţi. Şi acum suntem prietene, mai sărbătorim împreună câte un 8 martie, mai ieşim cu toate la o terasă. Eram 20 de telegrafiste şi un singur bărbat telegrafist."

Nu apucau niciodată să se plictisească, tot timpul era câte ceva de făcut, câte un mesaj de transmis, câte un apel telefonic. În fiecare zi. Drame, durere, bucurii, fericire, reuşite- toate le treceau prin urechi şi prin degete şi empatizau cu oamenii.

"Ştii cum te zbăteai să rezolvi o telegramă- caz de moarte? Nu aveai linişte! Sunai pe unde puteai, la Poliţie, la vecini, trimiteai curierul, făceai tot ce-ţi stătea în putinţă. Cel mai greu era atunci când lucrai sâmbăta şi duminica, pentru că totul era închis. Căutai prin cartea de telefon să găseşti pe cineva apropiat de destinatarul mesajului. Dacă nu aveai conştiinţă, lăsai pe luni şi aveai toate explicaţiile- că oficiul era închis, că poliţistul nu a răspuns la telefon. Dar până luni, omul ăla care murise putea se fie deja înmormântat şi cum să îl laşi pe fiul lui fără să ştie ce s-a întâmplat? Imposibil aşa ceva. Luptai, făceai tot ce puteai".

Dacă ar fi....

...să o ia de la capăt, Maria Istrate nu ar ezita, ar spune da. Pentru că a fost frumos, au fost ani frumoşi, cu amintiri frumoase.
"Când era vreun sfânt, aveai telegrame de felicitare de înnebuneai. Sfinţii Constantin şi Elena, Sfânta Maria, Sfântul Gheorghe. Nu dovedeai singur şi veneau fetele de acasă cu o oră- două mai devreme şi aşa, cu două schimburi, făceam faţă. Dar peste toate, era o sărbătoare şi te bucurai şi tu alături de omul care era felicitat".

Cifre
931- comanda telefonică
957- transmisii speciale/ transmiterea telegramelor
958- ora exactă
921- informaţiile
981- pompieri
961- Salvarea
955- miliţia
Anul 1958- este pus în funcţie primul teleimprimator în Staţia Telefonică Botoşani
1965- punerea în funcţiune a primei Staţii Telefonice din judeţ, la Botoşani
1975- conectarea centralei telefonice Botoşani la reţeaua telefonică automată interurbană. În acelaşi an are loc punerea în funcţiune a centralelor telefonice de la Dorohoi şi Săveni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Moartea unei mame, "salvarea" unui copilaş ajuns în sistemul de protecţie

Miercuri, 4 Octombrie 2017
1792

Pe 10 septembrie, o femeie din Agafton, comuna Curteşti, făcea o descoperire şocantă: vecina ei, de 36 de ani, murise în casă, în timp ce fetiţa ei, de 3 ani, se juca prin curtea ei....

Medicii botoşăneni şi-au ales reprezentanţii în Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor

Marţi, 3 Octombrie 2017
1921

La zece zile de la primul tur al alegerilor pentru componenţa Comisiei de Disciplină, duminică şi luni medicii din judeţ au fost aşteptaţi la Botoşani, la sediul Colegiului Medicilor, pentru a...

Medici greu de angajat la Ambulanţă şi SMURD. Raed Arafat, la Botoşani: "De doi ani încercăm să modificăm o hotărâre de guvern"

Luni, 2 Octombrie 2017
1145

În condiţiile în care la Iaşi este o "pepinieră" de viitori medici de urgenţă, Raed Arafat a cerut conducerii Consiliului Judeţean să ajusteze în aşa manieră organigrama Spitalului Judeţe...