O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
„Epigrama în literatura română” ( Editura „Dealul Melcilor”, BraÅŸov, 2001), reprezintă teza de doctorat a scriitoarei Elis Râpeanu, având drept conducător ÅŸtiinÅ£ific pe Åžtefan Cazimir. Scrisă la îndemnul lui Mircea Trifu ÅŸi fiind rezultatul a 14 ani de cercetare, ea constituia, la acel timp, o premieră mondială: prima teză de doctorat în epigramă. Aprobarea temei s-a făcut greu, dar susÅ£inerea venită din partea a doi profesori, Åžtefan Cazimir ÅŸi Paul Cornea, a dus la concretizarea intenÅ£iei. Preluăm din expunerile autoarei, fără a altera mesajul, câteva puncte tari care au contribuit la acceptarea temei: „1. multe personalităţi ale culturii au fost solidare cu epigrama; 2. epigrama a devenit un fenomen literar ÅŸi din umor e cea mai abordată; 3. în actualitate, epigrama înfloreÅŸte la români ca în nici unul dintre spaÅ£iile latinităţii; 4. creaÅ£ia umoristică se constituie într-un adevărat ferment al vieÅ£ii culturale; 5. se potriveÅŸte perfect cu structura psihică ÅŸi cu umorul naÅ£ional; 6. ocupă un loc preferenÅ£ial în lectura cititorilor de reviste de umor; 7. e tot mai evident faptul că epigrama a devenit un produs literar de care nu se mai poate face abstracÅ£ie ÅŸi trebuie spartă „conspiraÅ£ia tăcerii”la care este supusă; 8. treapta superioară de spiritualitate la care a ajuns, cizelarea artistică, noile valenÅ£e (poetică, aforistică, politică) pe care le-a căpătat nu mai pot fi ignorate de critica literară”.
Elis Râpeanu consideră că epigrama are o tradiÅ£ie milenară. Încă de la începuturile sale „îÅŸi conturează cerinÅ£ele, individualizându-se stilistic prin lapidaritate, prin noutatea ideii sau exprimării, ce picură ironie sau umor”. Cercetările făcute de autoare au condus spre greci ÅŸi spre faptul că s-a început prin a fi exprimate în vers epic, apoi în vers elegiac. În perioada alexandrină, epigrama suportă o cizelare luând forma unei mici compoziÅ£ii, un fel de elegie în miniatură. Elis Râpeanu constată că la alexandrini „apare acel element, acel inefabil specific epigramei moderne, spiritul, care contribuie la realizarea poantei, punând în evidenţă elementul satiric”. De la greci, epigrama a fost preluată de romani, MarÅ£ial fiind cel care „îi dă strălucire, fixând statutul literar definitiv” ÅŸi care „i-a cizelat forma ÅŸi i-a intuit mecanismul: ciocnirea de idei din care rezultă poanta”. În ceea ce-i priveÅŸte pe români, autoare remarcă faptul că aceÅŸtia au abordat-o mai târziu, prin secolul al XIX-lea, dar n-au mai abandonat-o, din contra, perfecÅ£ionând-o: „poezie cu formă fixă, formată de regulă din patru (sau două) versuri, cu două rime”. Înainte de a trece la analiza epigramei în literatura română, Elis Râpeanu face o panoramare a epigramei în marile literaturi: italiană, spaniolă, franceză, engleză, germană ÅŸi rusă. ReÅ£inem informaÅ£ia că englezii au înlocuit epigrama cu limerik-ul, creaÅ£ii din cinci versuri cu rimă aa, bb, a.” Spre exemplu, în „România literară” nr 21 din 22 mai 2020, poetul Constantin Abăluţă publică un limerick: „De ani, un bătrânel pe Gange / mergea doar cu picioroange. / Rămas numai cu zile / ÎÅŸi cumpără rotile / Dar fu-nghiÅ£it de mâl pe Gange.”
Elis Râpeanu încearcă o primă etapizare a epigramei româneÅŸti. ConÅŸtientă că etapele se suprapun, că există o fluiditate a lor către margini, titlurile sunt prezentate fără extremele temporale. Ele sunt adăugate de mine în urma unor astfel de coordonate exprimate în text. Etapele (perioadele) epigramei româneÅŸti în literatura română sunt: 1. perioada de acumulări (până la 1890); 2. perioada de maturizare (1890 – 1915); 3. perioada de înflorire dintre cele două războaie (1916 – 1940); 4. perioada imediat următoare celui de-Al Doilea Război Mondial (1941 – 1948); 5. perioada de restriÅŸte ÅŸi de redresare (1948 – 1970); 6. perioada de avânt a epigramei moderne (începând cu 1970).
Prima perioadă este cea în care epigrama îÅŸi defineÅŸte statutul, îÅŸi face prezenÅ£a în revistele literare, se instituie în mediul literar, se impune sintagma „stil epigramatic” datorită instituirii figurilor de stil proprii epigramei precum repetiÅ£ia ca formă de anaforă, antanaclaza, comutaÅ£ia, repetiÅ£ia în gradaÅ£ie, antifraza, ironia, lauda în reproÅŸ, sarcasmul, oximoronul, antiteza etc. Tot acum sunt exersate calambururile pe seama unor nume ÅŸi hipocoristicele( spre exemplu, Maiorescu e numit Mulierescu). Se înfiinÅ£ează o serie de reviste cum ar fi „CocoÅŸul” în care, în 1881, apare pentru prima dată denumirea de „epigramă”. Concluzionează Elis Râpeanu: „E perioada în care condeie consacrate în literatură contribuie la cizelarea acestui produs literar. Ea câÅŸtigă atât în formă, cât ÅŸi în ingeniozitatea ideilor ÅŸi îÅŸi fixează definitiv forma de catren cu două perechi de rime; în plus, se impune acel mecanism epigramatic, acea tensiune interioară care se naÅŸte din ciocnirea ideilor, între explicit ÅŸi implicit…”.
A doua perioadă, cea a maturizării, se remarcă prin apariÅ£ia volumelor de autor impunându-se noÅ£iunea de „epigramist”. Ea va culmina, scrie Elis Râpeanu, „cu apariÅ£ia primei antologii a epigramei româneÅŸti” sub îngrijirea lui Sofronie Ivanovici ÅŸi intitulată „EpigramiÅŸtii noÅŸtri” (1914). Tot acum „gazetăria umoristică devine îndeletnicire de scriitor”. Se impun Caragiale, Cincinat Pavelescu sau Teleor, înteÅ£indu-se ÅŸi duelurile epigramistice.
Autoarea lucrării aÅŸează cea de-a treia perioadă (de înflorire) între cele două războaie mondiale. Epigrama se regenerează în acelaÅŸi timp cu celelalte genuri literare. Va fi continuată de epigramiÅŸtii afirmaÅ£i înainte de Primul Război Mondial ÅŸi de noua generaÅ£ie care tocmai se ivea. Este perioada în care apare antologia semnată de N. Crevedia ÅŸi Calotescu-Neicu, revista „Epigrama”scoasă de Virgiliu Slăvescu, iar popularitatea lui Cincinat Pavelescu e în creÅŸtere. În acelaÅŸi timp se „remarcă” neinspiratul punct de vedere al lui George Călinescu, acela că „epigrama este un strănut”. Încep să se afirme Ion Ionescu-Quintus ÅŸi Păstorel Teodoreanu.
Elis Râpeanu remarcă faptul că în România, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nu au dispărut creaÅ£iile de satiră ÅŸi umor. Mai toÅ£i umoriÅŸtii de valoare se grupează în jurul revistei „Gluma” sau se îndreaptă către revistele „Veselia”, „Papagalul”, „Musca”, „PiÅ£igoiul” sau „Humorul”. E perioada a patra în etapizarea făcută de Elis Râpeanu, când se remarcă Mircea Ionescu-Quintus ÅŸi Păstorel. După 1944, afirmă autoarea, „viaÅ£a epigramei ÅŸi a epigramiÅŸtilor devine tot mai grea. Păstorel e mereu vizat din cauza epigramelor sale antibolÅŸevice ÅŸi anticomuniste, care circulau oral”.
Epigrama va trece prin altă etapă, a cincea, una de restriÅŸte dar ÅŸi de redresare ÅŸi asta fiindcă, spune autoarea, „se duce altă politică, se naÅŸte altă lume”. PublicaÅ£iile de umor îÅŸi încetează apariÅ£ia. Apare „Urzica” a cărei tematici sunt în concordanţă cu noua linie politică. Revistei îi este rezervată o analiză destul de elaborată cu vădite tente de crestomaÅ£ie. Sunt enumerate ÅŸi revistele literare care îÅŸi amintesc de existenÅ£a epigramei ÅŸi participă la redresarea ei. Spre exemplu, revista „Ateneu”, în numărul său din 20 martie 1967, prin Romulus Vulpescu, îl readuce în actualitate pe Păstorel, evocat la trei ani de la dispariÅ£ie.
InvestigaÅ£iile făcute de Elis Râpeanu privind cea de-a ÅŸasea perioadă au scos în evidenţă faptul că între 1950 ÅŸi 1970 „în domeniul epigramei se acumulaseră deja valori ÅŸi energii care impuneau organizarea epigramiÅŸtilor în cenacluri proprii”. Astfel, apar primele cenacluri: „Cincinat Pavelescu” în BucureÅŸti, „Ridendo” la TimiÅŸoara ÅŸi „Verva” la Brăila. Urmând exemplul, cu timpul se vor înfiinÅ£a cenacluri ÅŸi cercuri în mai toate oraÅŸele mari ale ţării, iar în 1990 se înfiinÅ£ează Uniunea EpigramiÅŸtilor din România.
De amintit că periodizarea făcută ajunge până în anul 2000. De atunci au mai trecut 20 de ani ÅŸi probabil că la o nouă ediÅ£ie ar trebui adăugată o altă etapă, a ÅŸaptea, intitulată perioada online. De reÅ£inut concluzia făcută de autoare la nivelul anului 2000: „Această adevărată bijuterie literară care ne-a însoÅ£it de-a lungul multor decenii cu forÅ£a ei penetrantă, concentrată în focarul unei idei, a evoluat, s-a modernizat, reflectând, de fapt, progresul ÅŸi starea de spirit a societăţii româneÅŸti. Modernizarea ei e evidentă, nu numai în grija epigramistului de vocaÅ£ie pentru cizelare prozodică, în tematica atotcuprinzătoare ÅŸi diversă – politica trecând pe primul plan, ci ÅŸi în strategia inepuizabilă a producerii poantei, antrenând în ascuÅ£imea ÅŸi arta ingeniozităţii nu numai ideea ÅŸi mijloacele artistice, ci ÅŸi exploatarea valenÅ£elor infinite ale limbii române”. (VA URMA)
Pentru voi, epigramiÅŸtii, Åžtiri.BotoÈ™ani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. AÅŸteptăm creaÅ£iile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole)
VIAŢĂ DE FAMILIE
Se-ajută soţii pe la noi,
Dar nu în toate casele,
Åži spală, zilnic, amândoi:
El „putina”, ea…vasele. (VASILE LARCO)
DEZAMÄ‚GIRE NOCTURNÄ‚
Mă aşteptam şi-n astă seară
Să vii în pat la mine, iar,
Se vede că m-ai tras pe sfoară…
Nesuferitule Å£ânÅ£ar! (VASILE LARCO)
PROMISIUNI ELECTORALE
De-o vreme nu-s înjurături,
Guvernul n-a vorbit aiurea,
S-a ocupat de „uscături”
Åži, iată…a tăiat pădurea! (VASILE LARCO)
OGLINDA
Cu părul nins în faÅ£a ei,
Minţit de-amici şi de femei,
Cum nu mai eÅŸti ca înainte
RegreÅ£i că numai ea nu minte… (GHEORGHE BÂLICI)
PE ULTIMUL TÄ‚U DRUM
Chiar dacă nu ai fost fenomenal,
Te zgârie în suflet tot amarul,
Căci ai muncit o viaţă ca un cal,
Să zică toÅ£i că a murit…măgarul. (GHEORGHE BÂLICI)
DESTIN
În viaÅ£a cu noroc în rate
ÎÅŸi duce omul crucea-n spate,
Ce-adeseori e mult prea grea
Cu-amicii toÅ£i urcaÅ£i pe ea!.. (GHEORGHE BÂLICI)
DEVOTAMENT
În parlamentul ţării
El a muncit cu-avânt
Şi, culme a răbdării,
N-a scos niciun cuvânt! (GHEORGHE BÄ‚LÄ‚CEANU)
ACTUALI ȘI FOȘTI
La putere, pe cuvânt,
Nu toÅ£i cei ce fură, sânt;
Deci nu judecaţi cu ură
Dacă cei ce sânt, mai fură. (GHEORGHE BÄ‚LÄ‚CEANU)
LIBERTATE
Cine este la putere,
De e mare, sau pitic,
Are liber la avere;
Cine nu e, ciocu mic! (GHEORGHE BÄ‚LÄ‚CEANU)
PRIN FIREA LUCRURILOR…
Femeia e asemeni cu pământul
În care viaÅ£a prinde rădăcini,
E un ogor mănos…pe care vântul
Mai duce ÅŸi sămânţă din vecini. (PETRU-IOAN GÂRDA)
NEMULÅ¢UMIRE
Dădea din gură într-un hal
Şi-apoi a fost amară, acră,
ScorÅ£oasă, dură, mama soacră…
Se lamenta un canibal. (PETRU-IOAN GÂRDA)
UNUI ÅžEF INFATUAT
Cum eu mă aflu la butoane
Åži sunt un fel de Dumnezeu,
Veniţi cu daruri şi plocoane!
De lăudat, mă laud eu. (PETRU-IOAN GÂRDA)
STUDIU
Se vede un progres
Cu rezultate bune,
Atunci când ai succes,
Sau ai…succesiune! (GRIGORE COTUL)
POVESTE DE DRAGOSTE
S-au cunoscut ÅŸi s-au iubit
De când munceau afară,
El…un băiat introvertit,
Ea…nerulată-n Å£ară. (GRIGORE COTUL)
DIALOG ÎNTRE DOI COLEGI DE GRÄ‚DINIŢĂ
- Mama mea este mai bună
Ca a ta, nu e minciună!
- Nu te contrazic defel,
Tatăl meu zicea la fel! (GRIGORE COTUL)
CÄ‚ AÅžA-I ROMÂNUL
Biruri, taxe, dări la stat,
Nici nu vreau să mai ascult,
Dacă spun… m-am săturat
Ei cred c-am mâncat prea mult!(GHEORGHE GURÄ‚U)
PROMISIUNI ELECTORALE
La ştirea lor azi mă comport
Ca unul care-ar ÅŸti ce vrea,
Ne dau ÅŸi pod ÅŸi-aeroport…
Ce bine-i că putem pleca! (GHEORGHE GURĂU)
DESPRE SPORURI
Noi ştim că viaţa le e grea,
Dar celor ce-au promis „mai bine”,
Sunt de acord să li se dea
Chiar sporul maxim de.. ruÅŸine! (GHEORGHE GURÄ‚U)
VREMEA, CA VREMEA…
Când plouă afară, stau ÅŸi ascult
Singur în casă, marele tumult,
De „sus” cum se aud bubuituri…
Åži Å£ipete, scandal, înjurături. (GHEORGHE GURÄ‚U)
UNEI CANDIDATE
Votaţi-mă şi va fi bine!
O candidată ne invită.
Cum nu spunea ÅŸi pentru cine,
Azi bănuim noi, că…evită. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
PARADOX SAU…
Un tribut adus prostiei:
Åžtirea-i de acum doi ani,
Că pe fondul sărăciei
Noi avem prea mulţi grăsani. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
FENTA
Unchiul Tase-i fericit!
Nu plăteÅŸte, s-a-nvârtit,
Nici impozit pe venit.
Mare şmecher. A murit! (MIHAI BATOG BUJENIŢĂ)
PARADOX JURIDIC
Tot mereu o să vedeţi
Multe condamnări penale…
Fac destui analfabeţi
Falsuri intelectuale. (VASILE MANOLE)
PARADOX FEMININ
O femeie prea frumoasă
Pe colege le-ntărâtă,
Că la toate le dă clasă
Åži ajunge-a fi urâtă. (VASILE MANOLE)
PARADOX PUR ROMÂNESC
Munţii noştri aur poartă
Însă noi suntem în veci,
Cât românii se tot ceartă,
Tot supuÅŸi austrieci. (VASILE MANOLE)
EROAREA NOCTURNÄ‚ A UNEI SOÅ¢II
Amantul, ca de obicei,
În pat ajuns-a dintr-un salt,
Dar invitat la sânul ei
A dat de soÅ£ la…celălalt. (ELENA MÂNDRU)
SUPER-MINI
O haină mai divină
Cine-ar putea concepe:
Piciorul se termină,
Iar fusta nici nu-ncepe. (ION DIVIZA)
ARMÄ‚ STRATEGICÄ‚ LA CHIÅžINÄ‚U
Oricât s-ar afla de tare
Nu ne-ar bate hoarda slavă,
Dacă n-ar avea-n dotare
Coada de topor moldavă. (ION DIVIZA)
GÂNDUL MEU…
Gândul meu mai sare calul
Åži mai ia la palme malul,
Uneori mai trece dealul,
Depăşind cu mult realul… (GIREL BARBU)
MAI SUNT…
Mai sunt atâtea vise nevisate
Åži-atâtea vorbe nerostite
Că n-ar ajunge trei milenii jumătate
Să fie toate-ndeplinite. (GIREL BARBU)
FIDELITATE ÎNTRE POLITICIENI
E un angajament fratern
Şi-i respectat cu străşnicie:
Stau împreună în guvern
Apoi la fel…ÅŸi-n puÅŸcărie! (ELENA MÂNDRU)
CU OCHII LA VECINI
S-a-mpământenit ideea,
Că românu-ar fi bogat,
Dacă-n ţară, vorba-aceea,
Se păstra, cât s-a furat! MAX OPAIÅ¢)
ÎN CÄ‚UTAREA DREPTÄ‚Å¢II
Pentru că-i lipsea curajul,
Hotărât că vrea dreptate,
A lăsat la crâÅŸmă gajul
Şi, beat, a căzut pe spate! (MAX OPAIŢ)
AMBIÅ¢IE FÄ‚RÄ‚ MARGINI
S-a gândit că vrea avere ,
Hotărâtă că se poate,
Şi că dacă se va cere,
Va ,,munci" pe brânci sau...coate!! (MAX OPAIÅ¢)
UNUI BÄ‚RBAT FÄ‚RÄ‚ PREJUDECÄ‚Å¢I
Şi-a dorit seara de gală,
EL, sperând într-o minune,
Ea, o supraponderală,
Dar, avand o ...slăbiciune! (MAX OPAIŢ)
TOATE LA TIMPUL LOR
Totul se plăteşte-n viaţă!
Omul speră cât mai poate,
EL, cu ,,viitoru"-n faţă,
EA, ,,impinsă pe la spate"! (MAX OPAIŢ)
SPRE BINELE MORÅ¢ILOR
Să nu bată lungă cale
În neÈ™tire prin tenebre,
Mánageri vor fi-n spitale
Șefii pompelor funebre! (NICOLAE MĂTCAŞ)
UN BUN PLÄ‚TITOR DE IMPOZITE
CÄ‚TRE STATUL SÄ‚U
Statule ce te hrănesc,
Cum m-obligi tu să trăiesc,
Când, ignár, eu te implor
Să mă-nveți cum să nu mor?! (NICOLAE MĂTCAŞ)
CE-ARE VIDUL CU COVID-UL
Simt pe pielea-mi ce e vidul
De când mi-i chimirul vid.
L-au numit greșit COVID-ul,
Când, de fapt, el e ...CARDVID. (NICOLAE MÄ‚TCAÅž)
CALUL DE DAR SE CAUTÄ‚-N GURÄ‚?
Cică,-n loc să mulțumească
Că-i de rasă românească,
Premierul moldovean:
- Nu cumva e-un cal troian? (NICOLAE MÄ‚TCAÅž)
CAPRA, CÂT E DE RÂIOASÄ‚,
COADA-CIOT TOT SUS O ŢINE
Auzind că vin românii
Cu-ajutoare, ca frățânii,
Șefii - vitregi - moldoveni:
- Îi primim. La Costiujeni. (NICOLAE MÄ‚TCAÅž)
CELUI CARE NU RESPECTÄ‚ PROTEJAREA DE VIRUS
Ai să-l iei, dacă nu-l ai,
Sinucidere cretină !
Dacă-l ai, de ce să-l dai ?
E crimă ! Tu ești de vină. (DUMITRU BUJDOIU)
SÄ‚RACUL ADAM
O enigmă pentru toți :
Eva ce de bani avea,
Zilnic frunze cumpăra;
Adam n-avea de chiloți. (DUMITRU BUJDOIU)
S-AU REDESCHIS CABINETELE STOMATOLOGICE
Cu plăcere, la dentistă
Am venit; dar este tristă,
Două luni, suspină-njură,
Că n-a mai lucrat în gură. (DUMITRU BUJDOIU)
LA 80 DE ANI
Alt tabu de la muiere :
“Nu pui băutură-n gură !”
Doamne, ce mai lovitură !
Era singura...plăcere(DUMITRU BUJDOIU)
FRICA
E moda acum: ori amendat ori ai Covid!
Amenda o acceptă fiecare individ,
De Covid eÈ™ti internat în spitale…
Miza-i mare…se dau, se iau parale. (STELICÄ‚ SIRITEANU)
SFATUL UNUI EPIGRAMIST
De n-ai inspiraţie,
Ia o indicaţie:
Dă-te aproape de femei…
Şi pentr-o lună ai idei. (STELICĂ SIRITEANU)
REPLICÄ‚
Cu ce a spus domnul mai sus
Sunt deacord, nimic de spus,
Dar de merge până-n piață,
Subiecte-s pentru-o viață. (STELICĂ SIRITEANU)
LA NUNTA UNUI POET
La nunta ta cu-atâtea bucurii,
ToÅ£i cititorii ne-am gândit a-Å£i cere
Vreo patru săptămâni să nu mai scrii,
S-avem ÅŸi noi…lună de miere. (POMPILIU BARBU)
UNUI „POET”
Amicu-ÅŸi duce-ncet, încet,
Un trai de treburi frământat;
În timpul liber e poet.
(Noroc că-i veşnic ocupat). (GHEORGHE BELEI)