Loc de dat cu…EPIGRAMA (LXXXIV)

Loc de dat cu…EPIGRAMA (LXXXIV)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Epigramiştii au în centrul preocupărilor lor omul cu metehnele lui. Rareori epigramistul stă de vorbă cu natura, cu anotimpurile, cu lucrurile. El se duce direct la om. Stă în preajma lui  şi îl adulmecă  în stilul în care un şarpe îşi urmăreşte prada.  Când  crede că l-a „mirosit”, că i-a detectat punctul slab, se aruncă în epigramă vărsând tot veninul în versul al patrulea. Epigramistul nu are astâmpăr. Atins de microbul acestei specii literare, nu doarme, nu mănâncă, nu mai face nimic până nu stabileşte poanta, rimele, metrica etc.  Epigrama îl îmbată la modul real.  Are  acea stare pe care o au alcoolicii, epigrama devenind o sete, el umblând năuc dacă nu  i se oferă (de către cine?) acel pahar plin cu…inspiraţie. În clipele de graţie ale sale, epigramistului îi strălucesc ochii, iar în singurătatea  (intimitatea) locului de creaţie un zâmbet îi străfulgeră pe buze. Atunci scrie repede epigrama şi dă fuga  să o comunice tuturor. Îi iubesc pe epigramişti chiar şi pentru eul lor exacerbat, pentru credinţa  dusă la infinit că vor salva lumea, pentru răbdarea cu care caută chichiţe în creaţiile celorlalţi. Îi iubesc chiar şi pentru fuga lor continuă după  premii şi diplome, aspect care nu era valabil pe vremea lui  Cincinat Pavelescu, Păstorel, Nigrim etc.  Nu-i iubesc pentru că nu au răbdare cu începătorii, pe care  ar trebui să-i ia ca pe nişte ucenici. Îi iubesc pentru că nu se cantonează în epigramă şi încearcă şi altceva. Un astfel de epigramist este Gheorghe I. Gheorghe.  A publicat două volume de proză scurtă, şapte romane şi un volum de epigrame „Profiluri infame prezentate-n epigrame” (Editura „Detectiv”, 2009). Din păcate, nu am acest volum al lui Gheorghe I. Gheorghe însă i-am citit foarte multe epigrame pe care le-am primit prin bunăvoinţa autorului:  Marilor corupţi: “Nimeni, astăzi, n-o să nege / Adevărul ce grăieşte: / Ei, toţi, ocolesc o lege, / Dar şi legea-i ocoleşte.”;  În tranziţie: “Cum ai găsit femeie /  Spre bunăstare cheie /  Şi ai acum de toate? / E simplu... din păcate.”; Secretare fără frontier:  “Când la concurs veni Ionică, /  Fu întrebat cu voce clară: /  - Ce poţi să faci, la o adică? / - Să mă ofer... ca secretară.” 

 În schimb, am  citit atent ultima sa apariţie editorială: „Regăsirea” (roman, Editura „Semne, Bucureşti, 2017). Tema romanului e una aparent simplă  şi cu acoperire în realităţile interumane actuale: găsirea mamei biologice. Neştiindu-i-se numele, cei ce alcătuiesc un plan de căutare o numesc Biologica.  Arhitectura romanului este dată de două mari triunghiuri relaţionale în interiorul cărora, în funcţie de acţiunile personajelor implicate, se sesizează un joc de lumini şi umbre în algoritmul căutărilor. Primul triunghi, cel al tinerilor,  are ca element principal pe Melania (cea care-şi caută mama biologică),  pe Mirel (iubitul ei, şofer la un parlamentar, după cum se declară el) şi pe Alex ( atras cu gândul de a o ajuta în demersul său).  Al doilea triunghi, cel al adulţilor, este alcătuit din Marina (mama adoptivă a Melaniei), Victor (soţul Marinei, de care s-a despărţit) şi Iulia (noua soţie a lui Victor).

Triunghiurilor amintite li se adaugă personaje cu psihologii concrete ce acţionează în funcţie de interese, dar şi altele care măresc  gradul de mister, cum ar fi permanenta senzaţie că pe fiecare îi urmăreşte un duşman din umbră care chiar acţionează (scrie scrisori anonime şi ameninţătoare,  apelează la răpiri, pătrunderi în locuinţe, loviri,  etc.). Romanul se citeşte cu sufletul la gură  şi pentru că personajele încep să-şi arate arama pe faţă, semn că epicul curge, digresiunile făcute în text de autor fiind minime. Când unor personaje li se devoalează părţile ascunse, autorul trece pe etic. E cazul lui Mirel care se dovedeşte a fi parte  a unei reţele de prostituţie, nicidecum şofer al unui parlamentar, interesul lui fiind altul în relaţia cu Melania. E cazul lui Alex care este ataşat total cauzei Melaniei. Devenind  un adevărat detectiv particular, Alex o va feri  de pericole, iar în final îi va descoperi mama biologică în persoana Elenei Mocanu. Romanul lui Gheorghe I. Gheorghe îmi aminteşte de cele din colecţia „Aventura” pe care  le citeam în tinereţe. Timbrul emanat în scris e unul sobru, logica alcătuirii e mulată pe destin şi timp, rezultând o viziune asupra societăţii de azi.  Autorul stăpâneşte bine dialogul, răspunsurile personajelor fiind mereu o poveste ancorată în realitate. „Regăsirea” e un roman cu happy-end care te atrage încă de la prima pagină. (GEORGICĂ MANOLE)

 

Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre  pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com  până în fiecare  zi de vineri a săptămânii. (Georgică  Manole)

 

DERANJ LA CONFERINŢĂ

Au căpătat acei care-au vorbit,

Oricum având tremurături în glasuri, 

Un microfon aşa de hârâit,

Că n-am dormit mai mult de două ceasuri! (PETRU-IOAN GÂRDA)

 

CELUI CARE NE IMPUNE CULTURILE

Când dealurile sunt pustii,

Sub ordinele tale seci,

Plantăm tot felul de prostii…

De ce nu vii? De ce nu pleci? (PETRU-IOAN GÂRDA)

 

LUPTĂ INEGALĂ

În lupta cu rechinii mari,

Ai noştri buni justiţiari

Mai arestează, mai conjură,

Dar n-au harpoane pe măsură. (PETRU-IOAN GÂRDA)

 

PRECIZARE JUDICIARĂ

Vorba nu-i de mântuială,

Ştim de limita măsurii:

„Unde-i lege, nu-i tocmeală”…

De-i o lege a naturii. (VASILE LARCO)

 

GENEZĂ

Când Domnul a creat Pământul

În Raiul său nemăsurat,

De n-ar fi inventat cuvântul,

Femeia l-ar fi inventat. (VASILE LARCO)

 

OMUL DE LA BLOC

E câte unul strângător

Când vine toamna în decor,

Ar strânge, grabnic, în cămară

Chiar şi căldura de afară. (VASILE LARCO)

 

O DOAMNĂ CITITOARE

Ea citeşte! Nu în stele!

Şi-mi explică aferat,

Care-i genul preferat.

Cărţi de credit. Ale mele! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

LEGILE 

Legea-i clară şi afirmă

Dreptul zilnic la o pâine;

Iar istoria confirmă

Că ea ţine până mâine. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

UN ALES DONEAZĂ POPORULUI

Cum e suflet bun,

Vrea să dea în ţară

Apă şi săpun

Cu destulă sfoară. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

OPTIMISM EXTREM

Pe-oricine cade uneori năpasta,

O ştie fiecare dintre noi,

Însă…ce nu rezolvă viaţa asta,

O face, sigur, viaţa de apoi! (GRIGORE COTUL)

 

EXPLICAŢIE

Păi, aş fi scris demult,

Problema nu sunt banii,

Ci doar un gând ocult:

Că-mi înmulţesc duşmanii! (GRIGORE COTUL)

 

DILEMĂ

Observ un lucru neelucidat,

Când se vorbeşte despre mită:

Cum este mai incriminat,

Să fie dată sau primită? (GRIGORE COTUL)

 

UNUI GINERE IUBITOR DE SOACRĂ

Atunci când colţul, soacră-sa a dat,

A tras un chef nebun, să te cruceşti,

Apoi un an întreg s-a tot distrat!...

Ce-am scris mai sus…găseşti doar în poveşti! (MIHAI HAIVAS)

 

UNEI SOŢII CU MAI MULŢI AMANŢI

Unu-i dă apartament,

Altu-n card îi bagă sume,

Unul, numai sentiment

Şi-un tâmpit îi dă…un nume. (MIHAI HAIVAS)

 

LUCRU PENTRU ACASĂ   

El a uitat de secretare,

De-o jună s-a înamorat,

Şi-n timpul liber ce-l mai are

E omul cel mai ocupat! (MIHAI SĂLCUŢAN)

 

PROTECŢIE LA SIDA

Două luni i-a fost iubit

Până ea s-a internat

Şi-i nespus de fericit...

Că doar lui  nu i-a cedat! (MIHAI SĂLCUŢAN)

 

IUBIREA POMPIERULUI   

În al dragostei lor joc

Lumea cum să mai încapă?

Ea, micuţa, toată foc

El, sărmanul, tot o apă! (MIHAI SĂLCUŢAN)

 

INTERLOPII

Aşa de mult ce s-au bătut

Că au făcut la mână scurtă,

Dar pân`la urmă le-a trecut

Şi s-au bătut uşor pe burtă. (VASILE MANOLE)

 

DUPĂ MUNCĂ ŞI RĂSPLATĂ

Umblă zvonul, vrei nu vrei

Că femeile uşoare

Sunt plătite cu bani grei,

Producând discriminare. (VASILE MANOLE)

 

DUPĂ O REMANIERE 

GUVERNAMENTALĂ   

Tocmai când serveam dejunul

Vecinul meu m-a sunat:

-Uite, a trecut Crăciunul

Şi n-am fost... sacrificat. (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

MITING ELECTORAL    

Să-i ducă pe corupţi la groapă

Mulţimea strigă un îndemn:

- Să-i tragem, azi, pe toţi în ţeapă!

- Rămâne ţara fără lemn. (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

ÎN CAMPANIE ELECTORALĂ   

A venit în amfiteatru

Să prezinte-al său cuvânt

Şi-a făcut pe dracu-n patru 

Să îl credem că e sfânt. (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

O…GIOCONDĂ

O Giocondă-i de departe,

Zâmbet fin, provocator,

Mâinile încrucişate

Şi… picior peste picior! (GHEORGHE GURĂU)

 

„EVA”  LA SOVATA    

Minunată staţiune,

Mă voi duce şi-altădată,

Fără soţ, şi… ce pot spune

Să vin gata-nsărcinată?! (GHEORGHE GURĂU)

 

SERVICIUL PLĂTIT   

Singur şi ca tot bărbatul 

O plătea să-i facă patul,

Menajera, fată „rea”

I-l făcea din greu, gemea! (GHEORGHE GURĂU)

 

AERE DE VEDETĂ    

Ce sâni, picioare, ce alură,

Şi ochii jucăuşi într-una,

În plus mai are şi o gură…

Şi slavă domnului că una!(GHEORGHE GURĂU)

 

DECLARAŢIE DE DRAGOSTE

Femeie, fiindcă te iubesc

Şi vreau oricând să-ţi fie bine,

Un singur lucru nu-ţi doresc

                  …Un soţ ca mine. (ION DIVIZA)

 

DEPUTATUL

A fost ales şi-a treia oară

Fiindcă e bărbat isteţ:

Pe toţi acei ce-i cumpărară

Îi vinde azi la dublu preţ. (ION DIVIZA)

 

GĂINILE PLOUATE

De când puterea s-a schimbat,

Se laudă găinile:

Suntem călcate regulat,

Dar numai cu maşinile! (ION DIVIZA)

 

POLITICA ŞI TINERETUL

Cu aere de veşnică stăpână

Politica-i o doamnă cam bătrână

La care-i place, la un scurt apel,

Să-i pupe mâna câte-un tinerel… (GHEORGHE BÂLICI)

 

PRONOSTIC

Aşa cum ştim că pe la noi

Se fură-n creştere vioaie,

Din criză vom ieşi toţi goi,

Că-i mai uşor să ne jupoaie…(GHEORGHE BÂLICI)

 

INFLUENŢĂ RECIPROCĂ

Corupţia ne este-n floare

Şi asta-nseamnă, vrei nu nrei,

Că înfloresc, cu-nverşunare,

Şi cei ce luptă contra ei!... (GHEORGHE BÂLICI)

 

CREŞTI, PĂDURE, ŞI TE-NDEASĂ  

Președintele, rebel,

A sădit un stejărel.

Dacă hoții n-au să-l fure,

O să crească o pădure. (NICOLAE  MĂTCAŞ)

 

ȘI CULOAREA, ŞI DUHOAREA   

Mare Neagră, mare dragă,

Curg deșeurile-leșie

Și te lasă fără vlagă,

Și te fac - vai! - căcănie. (NICOLAE MĂTCAŞ)

COMPETIŢIE FAMILIALĂ? 

La poluare-n urbe súntem tari:

Nu scoate fum ca-n cercurile dantești

Mandele într-un an în Voluntari

Cât Mirea într-o zi în București. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

CET GROZĂVEŞTI  

Ne-amăgeai pe șest cu gaz metan-parfum,

Otrăvindu-ne cu păcură și fum,

Dar la cât de crud, perfid, grozav ce ești,

Chiar că-ți meriți marca: Grozăvești. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

CANDIDAT LA GUVERNARE   

DAR CU FUNDU-N DOUĂ TARE    

Vrea sau nu la guvernare?

Să ne spună clar odată!

Nu poți fi și fată mare,

Și un pic la cep umblată. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

UNDE-A MÂNCAT LUPUL OAIA    

Alianța-i bună toată,

Că e roaibă, că e murgă?

Numai unde-a curs odată,

Doar acol'-o să mai curgă. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

BOALĂ DE OM SĂNĂTOS  

Cum îi duc la „Beci domnesc”,

Cum, pe loc, se-mbolnăvesc.

Cum la adăpost se pun,

Cum devin sănătoși tun. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

AVEM ŞI NOI FALIŢII NOŞTRI 

Fac o subliniere,

(Despre  prost, bine-nţeles!): 

Când interesul cere ,

Prostu-i bun  dacă-i ...ales! (MAX OPAIŢ)

 

2020 - AN DE GRAŢIE?!..  

 E 2020. 

Anul ăsta are zile ,

Peste care poti să treci 

Cu...  umor sau cu ...pastile!(MAX OPAIŢ) 
 

PANDEMIE POLITICĂ 

Sunt deja câteva luni,

De când Guvernul nu-i votat.

Avem mai multe moţiuni,

Decât sunt luni într-un mandat!(MAX OPAIŢ)  

 

OPŢIUNE SALVATOARE 

 După ce-a băut frâncuşa,  

A-ncurcat voit etajul 

Şi-a sunat la altă uşă… 

La el...şi-a pierdut curajul! (MAX OPAIŢ)

 

UNUI LĂCĂTUȘ
(PRIMA MEA EPIGRAMĂ, 1962
)
A lucra cu pila-i viciu,
Căci te molipsești, firește,
El, din ziua de serviciu,
Șapte ore le...pilește. ( DUMITRU BUJDOIU )

 

 

COLEGILOR MEI DE PE ȘANTIERUL HIDRO-VIDRARU,
ORIUNDE AȚI FI.

Tânăr, picat la facultate,
Am învățat cu voi de toate;

Dârzenia şi-amiciţia 

Și, în barăci, gluma, beția. ( DUMITRU BUJDOIU )


REFUZURILE SOȚIEI DE 8 MARTIE 2020
Am vrut să o pup pe gură;
N-avea masca, dar fu dură,
M-a trimis să îmi fac testul;
Nu vă povestesc și restul. ( DUMITRU BUJDOIU )


ȚARA SUFERĂ ȘI PARLAMENTARII DEZBAT CIOLANUL
Și la noi, COVID e-n toi,
Dar dezbatem într-o joi:
Să-i lăsăm pe ei, sau noi ?
Democrați la car de boi. (DUMITRU BUJDOIU)

 

„CAR FRUMOS CU PATRU BOI”

L-aş cânta, dar îl găsesc

Metamorfozat puţin:

Carul încă-i românesc,

Jugul însă e străin… (EFIM TARLAPAN)

 

UN BASARABEAN LA CONSTANŢA…

Am făcut amor select

C-o grecoaică: Penelopa;

Uite-aşa intrai direct

Din Constanţa-n Europa! (EFIM TARLAPAN)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rareș Prisacariu s-a mutat din Botoșani. ”Părinții mei au făcut cel mai mare sacrificiu din viața lor!” (Foto)

astăzi, 08:12
579

Premiul câștigat la ”Românii au talent” i-a adus notorietate, dar și dorința de a face mult mai mult pentru a-și îndeplini visul, acela de a deveni actor. Copilul din...

Ce s-a întâmplat cu Ayan după ce a fost găsit. ”A vorbit tot drumul, spunea că a văzut un lup…”

astăzi, 07:38
2406

Băiețelul era sprijinit de un copac, epuizat și speriat, în apropierea unei lăcaș de cult, la câțiva kilometri de locul în care fusese văzut ultima dată.Copilul a fost ur...

Doliu în mediul academic, s-a stins un profesor care a pregătit studenți și la Botoșani!

astăzi, 07:10
754

Din rândul universitarilor de la departamentul de Căi de Comunicații și Fundații de la Facultatea de Construcții și Instalații, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Ia...