În principiu, datoriile nefiscale stabilite printr-un titlu executoriu trebuie achitate de bunăvoie, însă, așa cum prevede legislația civilă, dacă datornicul refuză, se trece la executarea silită. În general, de executări se ocupă executorii judecătorești, iar aceștia nu pot face nimic fără să aibă în spate un titlu executoriu.

 

Regulile executării silite, în cazul datoriilor nefiscale, sunt explicate pe larg în Codul de procedură civilă. Acolo scrie că, dacă datornicul refuză să-și îndeplinească obligațiile de bunăvoie, creditorul poate demara executarea silită.

 

„Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare”, este specificat în Cod și subliniem că datornicii executați pot fi atât persoane fizice, cât și persoane juridice.

 

Care este documentul de bază al unei executări silite? Orice executare silită se poate face, potrivit legislației civile, numai dacă există în acest sens un titlu executoriu (de exemplu, un contract de credit, o hotărâre dată de o instanță sau poate chiar o factură de utilități).

 

Cine pune în practică o executare silită? În principiu, executarea este făcută de către un executor judecătoresc. Conform documentului citat, „pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu”.

 

Cum începe o executare silită? Procedura poate să înceapă numai la cererea creditorului (adică a persoanei care, de exemplu, are bani sau bunuri de recuperat de la datornic). Acesta trimite unui executor judecătoresc titlul executoriu și o cerere de executare. Apoi, înainte de a lua orice măsură în privința datornicului, executorul trebuie să ceară în instanță încuviințarea executării silite.

 

Abia după aprobarea în instanță a executării se trece la informarea datornicului despre titlul executoriu, acestuia fiindu-i transmisă și o somație. „Debitorul va fi somat să își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite”, scrie în Codul de procedură civilă. Totodată, trebuie precizat că cheltuielile de executare sunt suportate de datornic.

 

Modalitățile în care se recuperează datoriile nefiscale
 

Executarea silită se poate face fie acolo unde datornicul obține venituri (adică, în esență, la locul de muncă), fie acolo unde acesta are bunuri urmăribile (adică, de principiu, la domiciliu). Când spunem „urmăribile” ne referim la faptul că aceste bunuri pot fi executate silit legal, ele nefiind incluse în lista excepțiilor de la executare.

 

Codul de procedură civilă prevede mai întâi urmărirea mobiliară, care include sechestrarea bunurilor mobile (de exemplu, mașina datornicului) și eventual valorificarea lor (vânzarea directă, vânzarea la licitație publică etc.). Apoi, avem poprirea, care se poate aplica, spre exemplu, veniturilor salariale. Citeste complet pe Avocatnet.ro...