Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Botoşani a admis excepţiile formulate de cei patru inculpaţi precum şi neregularitatea rechizitoriului în dosarul ce priveşte patru oameni de afaceri, foşti administratori ai unor firme din judeţ.
Concret, potrivit instanţei, procurorii DIICOT Iaşi, cei care au instrumentat dosarul, nu au indicat în cuprinsul actului de sesizare modalitatea normativă de comitere a infracţiunii de deturnare de fonduri. Mai mult, din rechizitoriu lipsea descrierea în detaliu pentru fiecare inculpat a contribuţiei la comiterea faptelor, neindicarea actelor materiale ce intră în conţinutul infracţiunilor continuate de evaziune fiscală şi spălare a banilor, a numărului acestor acte materiale, data săvârşirii acestora, precizarea prejudiciului defalcat pe fiecare inculpat.
Ca atare, magistratul a dispus remedierea neregularităţilor constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Sentinţa de cameră preliminară nu este definitivă, putând fi contestată atât de anchetatori cât şi de către cei patru inculpaţi.
Cei patru botoşăneni au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT Iaşi, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional în scopul comiterii de evaziune fiscală şi spălare de bani. Iulian Dumitru A., Dorin M., Tatiana E. şi Adrian Gabriel N. sunt bănuiţi că ar fi prejudiciat bugetul de stat în urma unor afaceri fictive. Implicate în afacere ar fi o firmă din Podul Iloaiei (Iaşi) şi alte două firme botoşănene cunoscute anchetatorilor, Carne Com SA şi Prodmarc SA.
Potrivit anchetatorilor, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu 2003, cei patru botoşăneni ar fi aderat la un grup infracţional organizat ce a acţionat coordonat şi care a avut ca scop diminuarea frauduloasă a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni fictive. În lanţul evazionist au fost folosite societăţi comerciale cu un comportament fiscal disimulat de tip fantomă, iar sumele provenite de la firmele beneficiare au fost transferate succesiv prin conturile respectivelor societăţi şi retrase în numerar, fiind supuse unui mecanism infracţional de spălare a banilor.
"Afacerea" a fost descoperită în 2005, în urma unor inspecţii fiscale, după ce firma din Podu Iloaiei nu a depus raportul fiscal şi nici nu a plătit TVA. La controlul fiscului, firma nu a fost găsită la sediul declarat, astfel că a fost sesizat DIICOT.
Anchetatori avertizaţi de instanţă pentru documentaţii incomplete
Stiri Botosani Friday, 7 July 2017 JustițieJudecătorii de la Tribunalul Botoşani nu au acceptat integral rechizitoriul şi probatoriul înaintat de anchetatori în cazul unei grupări considerate infracţionale, axată pe evaziune fiscală.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Este oficial: Evazioniștii pot scăpa de închisoare dacă achită prejudiciul
Percheziții în Botoșani și Iași, într-un dosar de trafic de minori
Oameni de afaceri din Botoşani, acuzaţi de spălare bani, achitaţi după ce faptele s-au prescris
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!
În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...
Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO
În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...
Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”
Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.61 secunde